Într-o seară romantică, pe o terasă învăluită în lumina caldă a felinarelor și sub cerul plin de stele, doi îndrăgostiți stăteau la o masă, savurând o cină delicioasă. Conversația lor, plină de râsete și șoapte, ajunse la un moment dat într-un punct în care ea dori să își testeze partenerul într-un mod mai puțin obișnuit.
-Iubitule, mă iubești? întreabă ea, privindu-l în ochi cu o sclipire jucăușă.
El îi întâlni privirea și zâmbi cu afecțiune.
-Desigur că te iubesc! răspunse el fără ezitare.
Ea își mușcă ușor buza, gândindu-se cum ar putea să îl provoace un pic, doar pentru distracție.
-Demonstrează-mi! spuse ea, ridicând o sprânceană provocatoare.
El, intrigat, se aplecă mai aproape, curios de ce urma să-i ceară.
-Ce ai vrea să fac? întrebă el, gata să-i îndeplinească orice dorință.
Ea se prefăcu că se gândește intens, apoi zâmbi larg.
-Nu știu, luptă-te cu un leu!? spuse ea, încercând să-și păstreze fața serioasă.
El începu să râdă, nevenindu-i să creadă ce tocmai auzise.
-Ce tâmpenii zici acolo, nu vreau să mor, cere-mi altceva… spuse el amuzat, dar și ușor confuz.
Ea, încântată de reacția lui, își schimbă rapid strategia.
-Ok, atunci vreau parola ta de Facebook, zise ea cu un ton serios, dar cu un zâmbet pe buze.
El se opri brusc din râs și deveni serios. O privi câteva secunde, evaluând propunerea. În cele din urmă, zâmbi din nou, dar cu o notă de ironie.
-Hmm, ia arată-mi o poză cu leul, să văd cât de mare e?
Într-o seară liniștită, într-un apartament modern, cuplul nostru, Maria și Mihai, stătea la masă discutând despre evenimentele zilei. Maria, o femeie mereu preocupată de detalii și de familie, își amintește brusc că se apropie ziua mamei sale. Cu un zâmbet blând, încearcă să abordeze subiectul cu Mihai, care își sorbea calm cafeaua de seară.
-Mihai, dragule, mâine e ziua mamei mele. Ce zici să-i cumpărăm ceva frumos? întreabă Maria, sperând să obțină un răspuns pozitiv.
Mihai ridică privirea de la cana de cafea și o privește serios. După o clipă de gândire, răspunde simplu:
-Nimic.
Maria, obișnuită cu replicile lui directe, dar nedorind să renunțe, își încrucișează brațele și încearcă din nou:
-Hai, nu fi rău… măcar ceva simbolic, poate o floare sau un mic cadou?
Mihai, rămas impasibil, își amintește de anul trecut și cu un ton calm, dar cu o nuanță de ironie în voce, spune:
-Nu sunt rău. Anul trecut i-am cumpărat un loc de veci și nici până acum nu l-a folosit.