O femeie își petrecea o după-amiază pasională cu amantul ei, în apartamentul lor confortabil de la etajul 10, fără să-și facă griji. Totul părea perfect, până când auziră sunetul inconfundabil al cheii răsucindu-se în ușă. Femeia încremeni. Venise soțul!
Într-o panică totală, începe să caute disperată o soluție. Amantul se agită, privind în jurul camerei, dar fiind la etajul 10, sări pe fereastră nu era o opțiune viabilă. Într-un moment de inspirație rapidă, femeia îi ascunde hainele amantului în dulap și îi zice să stea nemișcat, exact ca o statuie.
-Dacă te miști, suntem pierduți! – îi șopti ea, speriată.
Soțul intră în cameră, își aruncă privirea și observă imediat „statuia” ciudată din colțul camerei. Încruntat, își întoarce privirea către soția sa, cerând explicații.
-Ce naiba e asta? – întrebă el suspicios.
Femeia, rapidă din fire, răspunde fără ezitare:
-Ce nu vezi? Este o statuie, dragule. Se poartă acum, e la modă! Aurica de la etajul 8 și-a luat și ea una identică, așa că am zis că ar fi frumos să avem și noi una. Știe tot blocul, e ultima tendință! Zilele astea o să mai cumpărăm una ca să-ți pui și tu pe partea ta de pat, să fie simetrie.
Soțul își freacă bărbia, gândindu-se la răspunsul ei, și apoi schițează un mic zâmbet. În fond, ce știa el despre modă? Poate chiar era la modă să ai statui prin casă… sau poate nu voia să se certe. Oricum, foamea îi dădea târcoale, așa că îi cere soției ceva de mâncare.
După ce mănâncă bine și bea câteva pahare de vin, se simțea deja mai relaxat. Privește din nou către „statuie” și, într-un impuls de generozitate, se apropie de ea, ținând în mână un pahar plin de vin.
-Ia și tu un pahar de vin, știu că ți-o fi greu să stai așa! – spuse el, îmbiindu-l pe amant.
Amantul, bineînțeles, stătea nemișcat, sperând ca totul să se termine cât mai repede.
-Hai, ia un pahar, n-o fi foc! – insistă soțul, dar tot nu primi niciun răspuns.
-Hai, nu fii așa de încăpățânat! Știi, am stat și eu patru ore la Aurica de la etajul 8 și știu prea bine cum e să stai nemișcat, ca o statuie!
Un tip stătea la o terasă cochetă, bucurându-se de o după-amiază liniștită. Soarele strălucea blând, iar el se răcorea cu o halba rece de bere, savurând fiecare înghițitură. În jurul lui, mesele erau ocupate de oameni care râdeau și se simțeau bine, iar atmosfera era una relaxată, tipică unei zile de vară.
Pe măsură ce halba sa de bere se golește, omul observă ceva neobișnuit. Se uită mai atent și, spre surprinderea lui, vede o muscă ce înota cu disperare în ultimele picături de bere rămase. Se încruntă și, cu un gest hotărât, ridică mâna și strigă către chelner:
-Chelner! strigă el indignat. În berea mea e o muscă! Ce fel de local e ăsta? Nu e normal așa ceva!
Chelnerul, care se plimba alert printre mese, auzi strigătul și se grăbi să vină să vadă ce se întâmplă. Văzând musca în bere, zâmbi înțelegător, știind că o astfel de situație putea deranja pe oricine. Pentru a calma spiritele, se întoarse rapid cu o halba nouă, plină ochi de bere spumoasă.
-Îmi cer scuze, domnule, aici aveți o bere nouă din partea casei, spuse chelnerul cu o voce politicosă, încercând să repare incidentul.
Tipul, acum mai relaxat, zâmbi și îi mulțumi chelnerului, gata să-și reia momentul de liniște.
Între timp, la masa vecină, un bărbat vizibil amețit de alcool se foia neliniștit pe scaun. Privirea îi era confuză și părea că se luptă cu o idee care tot încerca să iasă la suprafață. După câteva momente de ezitare, prinsese curaj și, cu o voce îngroșată de alcool, se aplecă ușor spre vecinul său:
-Domnu’… nu vă supărați, e liberă musca aia?
O băbuță simpatică, cu basma pe cap și bastonul la îndemână, mergea la piață într-o dimineață însorită. În graba ei de a ajunge la taraba cu legume proaspete, nu observă că scările de la blocul ei erau ude după ploaia din noaptea trecută. Un pas greșit și, dintr-odată, băbuța alunecă și cade pe scări. În urma căzăturii, își rupe piciorul și este dusă de urgență la spital.
Acolo, medicii o examinează rapid și decid că e nevoie de o operație pentru a-i repara piciorul. Operația decurge fără probleme, iar băbuța noastră își revine repede. După ce o vizitează în salon, doctorul îi spune cu blândețe:
-Doamnă dragă, operația a reușit, dar va trebui să aveți grijă de acum înainte. Nu aveți voie să urcați scările timp de patru săptămâni. E foarte important să respectați această indicație ca să se vindece bine piciorul.
Băbuța ascultă atent și promite că va respecta sfaturile doctorului. Se întoarce acasă cu ajutorul unei vecine binevoitoare și începe perioada de recuperare. Zilele treceau încet, și băbuța, obișnuită să fie mereu activă, începe să se plictisească de statul pe loc. După o săptămână, băbuța se hotărăște să nu mai aștepte și, cu ceva ingeniozitate, găsește o soluție: să urce și să coboare din apartamentul ei folosindu-se de burlanul de la bloc, care ducea direct la balconul ei.
Pentru o vreme, planul funcționează perfect. Zi de zi, băbuța se cățăra pe burlan, urca la etajul ei sau cobora când avea nevoie să iasă. Își imagina chiar că era din nou tânără, agilă ca un pisoi. Dar pe măsură ce treceau zilele, începea să obosească și să se întrebe dacă nu cumva burlanul avea și el nevoie de o pauză.
După o lună, sătulă de atâta „alpinism” improvizat, băbuța nu mai poate suporta. Ia telefonul și sună disperată la doctor:
-Domnule doctor, am urmat sfatul dumneavoastră și nu am urcat deloc scările, dar acum pot să cobor scările, că m-am plictisit să tot urc și să cobor pe burlan?
