Scena se desfășoară în sala de judecată, unde toată lumea ascultă cu atenție mărturiile. Avocatul soțului își privește clientul încruntat și îi face semn să înceapă să explice situația.
Soțul (nervos, gesticulând agitat): – Păi cum să nu mă enervez, domnule judecător? Intru în casă, după o zi lungă de muncă, și ce văd? Nevasta mea, în pielea goală, stă tolănită pe pat, iar geamul larg deschis! Mă uit pe geam și ce să vezi? Un individ în chiloți, alergând ca disperatul. Fără să stau pe gânduri, iau noptiera de lângă pat și o arunc după el!
Judecătorul își ridică sprâncenele, surprins, iar toți cei din sală își apleacă urechile să audă și versiunea soției.
Soția (calmă, cu o privire acuzatoare către soț): – Era o zi foarte caldă, domnule judecător. Eu, normal, ce să fac? M-am dezbrăcat, că muream de cald, și am deschis geamul să intre puțin aer. Tocmai mă relaxam când, dintr-o dată, ăsta al meu, nebun cum e, intră vijelios în cameră, fără să spună o vorbă. Ce face? Ia noptiera și o aruncă pe geam fără să mă întrebe nimic! Păi e normal așa ceva?
Judecătorul oftează, văzând că lucrurile devin din ce în ce mai absurde, și îi face semn sportivului să vorbească.
Victima (încă în șoc, gesticulând): – Domnule judecător, eu sunt sportiv de performanță, alerg zilnic pe același traseu. În acea zi, ca de obicei, alergam liniștit, când, dintr-o dată, simt ceva ciudat. Întorc capul și ce văd? O noptieră zburând spre mine, de parcă ar fi fost vreun proiectil! Păi, cum să reacționezi la așa ceva?!
În acel moment, judecătorul își maschează o grimasă de amuzament, iar avocatul martorului îl întreabă pe acesta de ce este prezent.
Martorul (cu o privire total confuză, ridicând din umeri): – Sincer să fiu, domnule judecător, nici nu știu ce caut aici! Eu stăteam liniștit în noptieră…
Ursul, mândru nevoie mare, tocmai își cumpărase o motocicletă strălucitoare, cea mai rapidă din pădure. Era plin de admirație față de noua lui achiziție, iar zgomotul motorului făcea toți locuitorii pădurii să se uite după el. Într-o zi, iepurașul îl vede trecând pe lângă el și, curios din fire, îi strigă:
— Ursule, ursule, mă lași și pe mine să fac o tură?
Ursul, zâmbind superior, se gândește că iepurașul abia de ajunge la pedale, dar se lasă înduplecat:
— Bine, iepurașule, hai urcă! Dar treci tu în fața mea, să vezi și tu cum se simte viteza adevărată!
Iepurașul, plin de entuziasm, urcă pe motocicletă și pornesc în viteză. La început, totul e bine și frumos. Iepurașul apasă pe accelerație și motocicleta începe să prindă viteză.
La 100 km/h, iepurașul se întoarce spre urs și, cu un zâmbet mare pe față, întreabă:
— Ursule, ți-e frică?
Ursul, relaxat, răspunde calm:
— Nu, iepurașule, nu-mi e frică.
Iepurașul râde și accelerează mai tare. Acum merg cu 200 km/h, iar vântul le zbârlește blana. Iepurașul se întoarce din nou și întreabă:
— Ursule, ți-e frică acum?
Ursul, încă liniștit, răspunde:
— Nu, iepurașule, încă nu mi-e frică!
Dar iepurașul nu se lasă. Apasă mai tare accelerația, iar acum vitezometrul indică 300 km/h. Pădurile trec pe lângă ei ca niște umbre, iar motorul toarce nervos. Iepurașul, plin de energie, întreabă din nou:
— Ursule, ți-e frică acum?
Ursul, puțin deranjat de zgomot, dar încă curajos:
— Nu, iepurașule, n-am de ce să-mi fie frică.
Iepurașul râde și, brusc, ridică o mână de pe ghidon și îi strigă cu un ton ceva mai grav:
— Ar trebui să-ți fie, ursule… că nu ajung la frâne!
Articolul Mărturii la Tribunal apare prima dată în .
