În noaptea nunții, după petrecerea agitată, Ion încearcă să adoarmă în camera de hotel, dar simte că ceva nu e în regulă. Deși este două dimineața, nu poate închide ochii de disconfort, așa că ia telefonul și își sună mama, convins că ea va ști ce să facă.
– Mamăăă! strigă el în șoaptă, ca să nu o trezească pe Maria.
– Ce e, fiule? răspunde mama, surprinsă de apelul la acea oră târzie.
– Maria își ține picioarele depărtate, spune Ion disperat.
– Și, care e problema? întreabă mama, încă încercând să înțeleagă unde vrea să ajungă fiul ei.
Ion, derutat și fără prea multe cunoștințe despre cum ar trebui să decurgă prima noapte de nuntă, răspunde cu aceeași îngrijorare:
– Păi eu nu am loc… să mă culc!
După noaptea nunții, Bulă, vizibil nemulțumit și puțin ofensat, stă pe marginea patului, dându-și jos papucii cu un oftat adânc. Se uită către proaspăta lui soție, care își aprinde calm o țigară, relaxată ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. După câteva momente de tăcere tensionată, Bulă se hotărăște să-și exprime gândurile.
– Din câte văd, draga mea, eu nu sunt primul… spune el cu un ton ușor acuzator, de parcă ar fi descoperit un mare secret.
Sotia, fără să pară deranjată sau rușinată, trage un fum lung din țigară, se întoarce către Bulă și îi răspunde nonșalant:
– Iar din câte văd eu, dragul meu, nu vei fi nici ultimul… spune ea zâmbind enigmatic, lăsându-l pe Bulă complet fără replică.
Maica stareță, care făcea rondul obișnuit pe la mănăstire, tresare când zărește o umbră misterioasă lângă gardul înalt. Se apropie curioasă și, spre surprinderea ei, găsește un bărbat epuizat, stând aproape leșinat pe pământ, încercând să sară gardul cu ultimele sale forțe.
– Ce-ai căutat aici, păgânule? îl întreabă ea cu vocea severă, dar și cu o umbră de compasiune.
Bărbatul ridică cu greu capul, transpirat și istovit, cu ochii mari de spaimă și oboseală:
– Am vrut să fur ceva de mâncare… Dar m-au prins maicutele! spune el cu o voce slăbită, parcă resemnat în fața sorții.
Maica stareță, uimită de mărturisirea lui, se apleacă spre el și întreabă cu o ușoară suspiciune:
– Când, în seara asta?
Bărbatul face un efort și răspunde, de parcă nu mai conta cât timp a trecut:
– Oooo… nuuu… Acum patru săptămâni…
