Un bărbat vizibil agitat intră în cabinetul unui psihiatru, cu privirea pierdută, își aranjează paltonul și se așază pe scaunul din fața doctorului. Psihiatrul, calm și plin de empatie, se uită la el și întreabă cu blândețe:
– Și ce necaz te-a adus la mine, dragul meu? Ce te macină?
Bărbatul oftează adânc și răspunde:
– Soția mea, domnule doctor. Zice că sunt nebun…
Psihiatrul, atent, începe să-și noteze ceva în carnet:
– De ce zice asta? Ce ai făcut?
Bărbatul își trece mâna prin păr, ca și cum ar încerca să înțeleagă și el mai bine:
– Ei bine, am câștigat 5 milioane de euro la loterie și… le-am donat orfelinatului.
Doctorul se oprește brusc din scris, ridică sprâncenele și îl privește surprins, dar fără a-și pierde calmul profesional: – Și asta e motivul? Ai donat toți banii? Fără să ții nimic pentru tine sau familia ta?
Bărbatul, încercând să pară împăcat cu decizia lui, spune cu mândrie:
– Da! Ce poate fi mai nobil decât să ajuți copiii care nu au pe nimeni? Am vrut să fac un bine.
Psihiatrul îl studiază câteva secunde, apoi își lasă stiloul jos, se apleacă ușor peste birou și zice pe un ton cât se poate de serios:
– Prietene, cred că ești de admirat pentru gestul tău. Dar… du-te acasă, adu-o pe soția ta aici. Sunt sigur că ea are nevoie acum de ajutorul unui psihiatru…
Nora, ușor iritată, își sună soacra într-o seară târzie, încercând să își păstreze calmul, deși vocea ei trăda deja o ușoară exasperare:
– Alo, bună seara, mamă-soacră, poți să-mi spui ceva? Cine se ocupă de schimbatul copilului dacă face pe el?
Soacra, puțin surprinsă de întrebare, dar hotărâtă să fie de ajutor, răspunde cu un ton cald și matern:
– Desigur, draga mea, totdeauna mamă-sa trebuie să-l schimbe. Așa e regula naturii, nu-i așa?
Nora își mușcă buza, încercând să își stăpânească un zâmbet ironic, dar până la urmă nu se poate abține și spune:
– O.K., am înțeles. Atunci poți să vii pe la noi? Fiul tău iarăși s-a îmbătat și a făcut pe el.
Două colege de muncă, Maria și Ana, stau de vorbă în pauza de prânz, fiecare cu cafeaua în mână. Maria pare vizibil frustrată și începe să se plângă:
-Măi, Ana, nu mai pot! Am ajuns la capătul răbdării cu banii. Ieri am intrat în biroul șefului și i-am zis: „Domnu’ director, nu putem trăi două persoane cu salariul pe care îl am!”
Ana ridică sprâncenele, interesată:
-Și? Ce ți-a răspuns?
Maria oftează adânc, ridicând din umeri:
-Ce crezi că a zis? Mi-a spus foarte calm: „Să divorțezi!”
