Maria era la spital, înconjurată de doctori și asistente, în timp ce năștea cel de-al cincilea copil. Zgomotul aparatelor și agitația din jur erau departe de liniștea pe care și-o dorea, dar gândul că în curând își va ține bebelușul în brațe o făcea să treacă mai ușor peste momentele dificile.
După câteva ore, bebelușul veni pe lume, și totul părea în regulă până când Ion, soțul ei, intră pe ușă cu un buchet de flori cam ofilit. Cu un zâmbet mândru pe față, se apropie de patul Mariei, așteptând să vadă noul membru al familiei. Asistenta îi înmână copilul, iar Ion se uită la el perplex.
– Maria, de ce e copilul așa negru? – întreabă Ion, încercând să-și ascundă surprinderea.
Maria, care abia se recăpăta după travaliu, se uită la el fără să pară prea îngrijorată:
– Păi, Ioane, când l-am născut, nu aveam lapte și o negresă din salonul de alături mi l-a alăptat…
Ion, năucit de explicație, stă câteva secunde în tăcere, încercând să proceseze informația. După o pauză în care parcă timpul s-a oprit, el ridică sprâncenele și încearcă să pară înțelegător.
– Aaa, păi… bine atunci, dacă e așa…
Când Ion părea să accepte situația, în cameră intră și mama lui Ion, cu pași grăbiți și o privire iscoditoare. Fără să piardă prea mult timp, se apropie de pat și, când vede copilul, face ochii mari.
– Ion, de ce e copilul așa negru? – întreabă ea, scandalizată.
Ion, care deja își exersase răspunsul, se uită la ea și îi răspunde mecanic, ca și cum ar fi fost o poveste pe care o mai spusese de zeci de ori:
– Păi, mamă, când Maria l-a născut, n-a avut lapte, și negresa din salon l-a alăptat…
Bătrâna se oprește din drum, își pune mâinile în șold și, cu o privire tăioasă, îl măsoară pe Ion din cap până în picioare. După câteva clipe, îi spune răspicat:
– Păi, Ion, nici eu nu am avut lapte când te-ai născut și ți-am dat lapte de vacă, dar nu mi-am dat seama până acum că am crescut un bou!
O familie angajase o echipă de zugravi să le renoveze casa. Soțul era la serviciu, iar soția, rămasă acasă, avea sarcina să supravegheze lucrările. Toată dimineața au fost zgomote de ciocane, freze și miros de vopsea proaspătă. În timp ce își savura cafeaua, soția observase cum echipa de muncitori părea să ia pauze din ce în ce mai dese.
Pe la prânz, soțul, curios de cum avansează lucrările, o sună pe soție să vadă cum stau lucrurile:
– Alo, dragă, cum merge treaba cu zugravii? Întreb, că știi cum sunt eu, nerăbdător să văd rezultatele!
Soția, care îi privise de câteva ore cum se „chinuiseră” cu niște role de vopsea, ridică din sprânceană și își abține un zâmbet.
– Ei bine, dragule, să zicem că sunt într-un stadiu destul de avansat. Tocmai au dat gata a doua ladă de bere…
Un patron discuta cu un alt coleg de breaslă la o conferință despre managementul eficient al afacerilor. În timp ce schimbau experiențe despre cum își gestionează echipele, inevitabil au ajuns la subiectul punctualității angajaților.
Primul patron, vizibil frustrat, oftează:
– Nu înțeleg cum reușești să-i faci pe angajații tăi să fie mereu așa punctuali! La mine, mereu întârzie. Unii dau vina pe trafic, alții pe faptul că nu găsesc loc de parcare… E o nebunie!
Al doilea patron zâmbește și își toarnă încet cafeaua în ceașcă:
– Eh, e foarte simplu, de fapt. Am 30 de angajați, dar doar 20 de locuri de parcare.
