– Iubito, ascultă-mă puțin, o să întârzii un pic, sunt cu mama, și în două ore ajung și eu acasă. N-ai de ce să te îngrijorezi.
– Dacă nu ajungi în 10 minute, schimb yala de la ușă! – îi răspunde ea sec, cu o voce tăioasă, de parcă deja a decis totul.
El rămâne câteva secunde tăcut, neînțelegând schimbarea bruscă de ton. Își imaginează că ea glumește, dar îi simte tensiunea din voce.
– Ești nebună, relaxează-te! Ce-i cu tine? Ești iar în perioada aia a lunii? – întreabă el pe un ton ușor amuzat, sperând să detensioneze atmosfera.
Ea însă nu dă semne că ar glumi. Vocea ei devine mai calmă, dar încărcată de o liniște amenințătoare, care îl face pe el să se neliniștească:
– Nu, nu sunt în perioada aia, frumosule… sunt acasă cu mă-ta.
El încremenește. Telefonul aproape îi alunecă din mână, iar inima îi sare o bătaie. Se uită în jur disperat, căutând o scuză sau o cale de scăpare.
– Aaa… păi, atunci… – bâjbâie el, încercând să găsească o ieșire elegantă din situație. – Cred că… voi ajunge în… 5 minute!
– Mami, te rog, nu mai intra în cameră să mă învelești! – îi spune el pe un ton amuzat, dar ușor exasperat, uitându-se cum mama lui îl urmărește cu grija aceea maternă neobosită.
– Dar mi-e teamă să nu răcești! – răspunde mama, cu mâinile deja pe plapuma care abia se ține pe pat.
– Știu, dar nu e nevoie. Am crescut, sunt bine, nu o să răcesc, îți promit. – insistă el încercând să o facă să înțeleagă că nu mai e copilul pe care ea îl îngrijea în fiecare seară.
Mama se oprește pentru o clipă, dar apoi își continuă treaba, aranjând pătura cu meticulozitate. El oftă și, în acel moment, soția lui se ridică somnoroasă din pat, cu fața în pernă.
– Bine, mami, înțeleg grija ta, dar… – spune el, încercând să rămână calm, dar fără să își piardă răbdarea – … îmi dezvelești soția!
Un tip bagă capul pe ușa frizeriei și îl întreabă pe frizer cât timp trebuie să aștepte până să fie și el tuns.
Fiind o zi aglomerată, frizerul se uită în jur și răspunde:
– Cam două ore.
Tipul pleacă grăbit.
Peste câteva zile, același tip intră în frizerie și întreabă din nou cât timp va aștepta până poate să fie tuns.
Fiind iarăși o zi aglomerată, frizerul se uită în jur și răspunde:
– Cam trei ore.
Tipul închide ușa și pleacă.
Peste câteva zile, același om intră în frizerie și întreabă peste cât timp poate fi tuns, frizerul se uită în jur și răspunde:
– Cam o oră jumătate.
Tipul se întoarce și iese grăbit din incintă.
Frizerul, deja curios, îl roagă pe Ion, ucenicul:
-Ioane, du-te un pic după el, că vine de ceva vreme și tot întreabă cât timp are până să fie tuns, dar nu se întoarce niciodată.
Ion pleacă iute pe urma individului. În jumătate de oră revine în frizerie râzând în hohote.
Frizerul îl întreabă:
– Ei, unde se duce tipul după ce pleacă de aici?
Ion, în genunchi de râs, cu lacrimi în ochi, roșu la față, se uită la frizer și îi răspunde:
– La tine acasă!