Ion și nevastă-sa Maria stau in pat…
EI o sărută pe umăr :
– Marie, hai să facem dragoste !
– Mă doare capul ingrozitor ! Am avut o zi tâmpită ! Maică-mea mă cicălește intr-una, la serviciu am de lucru in neștire, n-am avut o clipă liberă… Sunt ruptă de oboseală…
– Ințeleg dragă….Nu-i nimic…Somn ușor!
A doua zi, Ion incearcă din nou.
Marie :
– Mă supără tare stomacul, cred că am făcut o indigestie…Peștele de la cină cred că nu era proaspăt.
– Nu-i nimic.. Înțeleg.
In a treia noapte, Ion incearcă din nou…
De astă dată Maria sare ca arsă :
– Ce dracu-i cu tine , Ioane ? Ai devenit maniac! Trei nopți la rând ?!!
Un tânăr însurățel, entuziasmat și dornic să pună în practică sfaturile bătrânești, își aduce aminte de discuția avută recent cu tatăl său. Așezat la masă, în timp ce sorbeau un pahar de vin, bătrânul, plin de înțelepciune, i-a povestit cum a gestionat el lucrurile imediat după căsătorie.
– Măi, băiete, când m-am însurat cu maică-ta, am știut de la început cine trebuie să fie șeful în casă. Și uite ce-am făcut: am intrat în cameră, am scos pantalonii și i i-am dat mamei tale, spunându-i clar și răspicat: „- Îmbracă-i tu pe ăștia!” Ea s-a uitat la mine uimită și mi-a zis: „- Cum să-mbrac eu nădragii tăi, omule?” La care eu i-am răspuns pe un ton serios: „Corect! Să-ți fie clar de acum încolo cine poartă pantalonii în casa asta!”
Tânărul, convins că acesta era secretul unei căsnicii de succes, a plecat acasă hotărât să aplice același „truc” pentru a-și impune autoritatea. Ajuns acasă, o cheamă pe soția sa în dormitor, unde, cu o privire serioasă, își scoate pantalonii și i-i întinde soției.
– Ia, îmbracă-i!
Fata, confuză, se uită la el cu un zâmbet ștrengăresc și îi răspunde:
– Cum să-mbrac eu nădragii tăi? Nu sunt potriviți pentru mine.
Tânărul, simțindu-se victorios, îi răspunde ferm, repetând cuvintele tatălui său:
– Corect! Să-ți fie clar cine poartă pantalonii în casa asta!
Soția, fără să pară intimidată, își scoate și ea pantalonii și i-i întinde soțului, zâmbind provocator:
– Acum, îmbracă-i tu pe ăștia ai mei!
Tânărul se uită la pantalonii mici și strâmți din mâinile sale și, vizibil confuz, o întreabă:
– Ce naiba să caut eu în ăștia? Nu-mi vin nici pe departe!
Soția, râzând cu subînțeles, îi răspunde cu calm:
– Corect! N-ai ce să cauți! Cel puțin… până nu-ți schimbi atitudinea!
Bulă, în vacanță la Poiana Brașov, ajunge într-un final la recepția unui hotel de lux, hotărât să petreacă un weekend la munte. După ce s-a bucurat de aerul proaspăt și de peisajul splendid, își dă seama că trebuie să găsească rapid o cameră. Intră hotărât în holul imens al hotelului, unde totul sclipea de eleganță, și se apropie de recepționistul zâmbitor.
– Bună ziua, aș dori o cameră pentru câteva nopți. Cât mă costă?
Recepționistul, politicos, deschide rapid calculatorul și răspunde cu un zâmbet profesionist:
– Avem camere disponibile la 250 de euro pe noapte, cu vedere spectaculoasă spre munte!
Bulă, care nu avea de gând să-și golească buzunarele, se uită rapid la recepționist și vine cu o soluție ingenioasă, gândindu-se că poate negocia puțin:
– Hmm, 250 de euro? Dar vă dau 100 de euro și promit că nu mă uit pe fereastră!
Vasile fugea de zor alături de doi prieteni după tren, cu toate puterile, în speranța că vor reuși să-l prindă. Cei doi prieteni ai lui, mai agili sau poate doar mai norocoși, reușesc să se urce în tren în ultimul moment, sărind pe scară chiar înainte ca ușile să se închidă. Însă Vasile, ghinionist cum era, rămâne în urmă, ajungând să se oprească pe peron, epuizat, cu mâinile pe genunchi.
Dar în loc să fie frustrat sau supărat, Vasile începe să râdă din toată inima, un râs molipsitor care umple stația.
Un trecător, curios de reacția lui neobișnuită, se apropie și-l întreabă confuz:
-Măi, omule, tu chiar râzi după ce ai pierdut trenul?
Vasile, încă râzând și ștergându-și lacrimile de la colțul ochilor, îi răspunde amuzat:
-Cum să nu râd, când eu trebuia să fiu în tren, iar aceia doi doar m-au condus!
