Un tip căsătorit, după multe planuri și minciuni iscusite, reușește să plece cu amanta la munte, cu gândul la un weekend liniștit, departe de ochii lumii. Odată ajunși, se simte relaxat și începe să admire peisajul. Însă, în fața cabanei, chiar la intrare, zărește un coleg de serviciu, bine cunoscut pentru cât de mult îi place să bârfească.
Intră rapid în alertă și, încercând să pară casual, îi întinde amanta rucsacul și spune precipitat:
– Iubito, ia tu rucsacul! În fața cabanei e un coleg de serviciu!
Amanta, derutată și cu un ton de reproș:
– Si??? Adică ce, cu alte cuvinte vrei să creadă că nu mă cunoști?!?
El, transpirând puțin de emoție și încercând să fie cât mai convingător, îi răspunde șoptind:
– Nu, dragă, dimpotrivă, vreau să creadă că ești… nevastă-mea!
Doi prieteni buni, Ion și Vasile, se întâlnesc pe o terasă la o cafea, după ceva timp în care nu s-au mai văzut. Ion, cu o figură ușor încruntată, își trage scaunul și oftează adânc, pregătindu-se să-și verse of-ul.
– Ce mai faci, Ioane? îl întreabă Vasile, observându-i fața morocănoasă.
– Eh, destul de bine, doar că-s un pic supărat, răspunde Ion, scuturându-și capul. Ieri m-am certat iarăși cu nevastă-mea.
– Serios? Dar de data asta, ce s-a întâmplat? întreabă Vasile, ridicând din sprâncene.
– Am ajuns iar la discuția aia interminabilă despre concediu, oftează Ion.
– Și ce e de discutat? Voi aveți buget, că doar ați strâns tot anul! întreabă Vasile, încurcat.
– Eh, nu-i vorba de buget, ci de destinație! Eu vreau în Thailanda…
Două bătrânele, Maria și Ioana, se hotărăsc într-o dimineață să meargă împreună în vizită la prietena lor veche, Vasilica. Se îmbracă frumos, își pun pălăriile și-și iau umbreluțele de soare, gata de drumul cel mare până la casa Vasilicăi. Când ajung, Vasilica le primește cu mare bucurie:
– Vai, dragele mele, ce surpriză minunată! Intrați, intrați, că tare mi-era dor de voi!
Se așază ele la masă, încep să povestească de toate: despre nepoți, despre vreme și despre cât de scumpe sunt toate la piață. După câteva minute, Vasilica se ridică brusc, parcă lovită de un gând.
– Vai de mine, dar nu v-am făcut o cafeluță! Stați așa că vin imediat, zice ea și dispare în bucătărie.
Peste câteva minute, Vasilica apare cu trei ceșcuțe de cafea, fumegând și aromate. Cele două bătrâne îi mulțumesc și sorb din cafea, continuând să povestească. Însă, după încă un sfert de oră de discuții aprinse despre tinerețile lor, Vasilica se ridică iarăși de la masă, privindu-le alarmată.
– Vai, dragele mele, am stat atâta de vorbă și nu v-am făcut o cafeluță! Vin acum cu ea, că tare-i rușine de mine!
Și, din nou, intră în bucătărie și se întoarce cu alte trei cafeluțe. Bătrânelele iau ceștile noi, se uită una la alta cu ochii măriți, dar se gândesc că poate a fost un mic gest de ospitalitate.
Vasilica le tot repetă același scenariu de câteva ori, până ce ajung să aibă, în total, vreo șapte cafele! Până să plece, fiecare dintre ele simțea că-i bate inima cât un ceasornic de atâta cafea.
La plecare, Ioana oftează și-i șoptește Mariei, ținându-se de braț:
– Dragă, ai văzut ce s-a sclerozat Vasilica? Am stat atâta timp la ea și nu ne-a dat nicio cafeluță!
Maria se uită la ea, încurcată, și zice:
– Cum dragă, ai fost la ea și nu m-ai chemat și pe mine?
