Un ardelean vine acasă mai devreme de la câmp, obosit dar mulțumit că și-a terminat treaba mai repede decât de obicei. Când intră pe ușă, un zgomot ciudat se aude dinspre dormitor. Mirat, își lasă traista jos și se îndreaptă grăbit spre sursa zgomotului.
Când deschide ușa dormitorului, își vede nevasta întinsă pe pat, dezbrăcată complet, transpirată și gâfâind, de parcă abia scăpase dintr-o cursă contra cronometru.
– Ce-i mă, nevastă, ce ai? întreabă el, confuz și îngrijorat.
Nevasta, cu o voce abia șoptită și cu mâna pe piept, răspunde:
– Am infarct… Ajută-mă, mă prăpădesc!
Fără să mai stea pe gânduri, ardeleanul se întoarce pe călcâie și dă să fugă afară, să cheme doctorul din sat. Tocmai când trece pe lângă camera copilului, băiețelul de 4 ani, care stătea ascuns după ușă, îi zice nevinovat:
– Tată, tată, unchiu’ Gheorghe e sub pat, și-i dezbrăcat ca la plajă…
Ardeleanul, perplex, își schimbă direcția și se întoarce în dormitor cu pași mari. Ridică nervos pătura de sub pat și îl găsește pe Gheorghe, fratele lui, ghemuit și complet dezbrăcat, cu fața mai roșie decât sfecla.
– Păi bine, mă nenorocitule, începe ardeleanul cu o voce ridicată. Nevasta mea moare de inimă, și tu umbli ca un bezmetic prin casă în pielea goală de-mi sperii copilul?!
În avion, un domn bine îmbrăcat, cu un aer intelectual, stă lângă o fetiță care răsfoiește o carte. Curios și dornic de conversație, domnul zice:
– Ce-ar fi să stăm de vorbă? Se pare că timpul trece mai repede conversând.
Fetița îl privește politicos, închizând cartea pe care abia o deschisese:
– Bine, despre ce ați dori să vorbim?
Domnul își aranjează cravata și, cu un surâs superior, răspunde:
– Păi, o temă interesantă ar fi despre fizica atomică. Ce zici?
Fetița, calmă și serioasă, îl privește fix:
– De acord, dar înainte, am și eu o întrebare pentru dumneavoastră.
Domnul, încântat, se pregătește pentru un dialog în care să-și etaleze cunoștințele:
– Sigur, întreabă ce dorești!
Fetița continuă:
– O vacă, un cal și o oaie mănâncă același lucru, adică iarbă. Totuși, oaia excreta niște biluțe, vaca o placintă, iar calul niște mingi uscate. Cum vă explicați fenomenul?
Domnul clipește surprins, încercând să-și păstreze calmul, dar evident încurcat:
– Habar n-am… Este… interesant… Nu m-am gândit niciodată la asta.
Fetița își încrucișează brațele și îi zâmbește inocent:
– Atunci, cum vreți să vorbim despre fizica atomică, dacă nici despre cacat nu știți nimic?
– Măi vecine, cum o mai duce fiu-tu? Tot în Germania? întrebă Ion, așezându-se pe bancă lângă Gheorghe, care răsucea o țigară de casă.
Gheorghe, mândru nevoie mare, își îndreaptă spatele și zice:
– Da, măi Ioane, acolo-i bine, muncește și el, își face viața mai bună. Și să știi că luna trecută o terminat și facultatea de drept!
Ion aproape că scapă cana de cafea din mână, impresionat:
– Seriooos? Facultatea de drept? Păi asta e mare lucru, bravo lui! Sigur îi mândru și ăl bătrân din ceruri! Și-acum, ce face? Lucrează avocat? Notar? Judecător?
Gheorghe face o pauză scurtă, își netezește cămașa șifonată, apoi răspunde senin:
– Acuma o mutat schela la fațada facultății de medicină…
Doi ardeleni, badea Ion și badea Gheorghe, urcă într-un tren după o zi lungă de târg. Amândoi și-au cumpărat bilete fără să se uite prea bine unde merge trenul, că, deh, erau siguri că toate drumurile duc la Cluj. Se așază cuminți în compartiment, scot o bucată de slănină și un colț de pită, și încep să mănânce în liniște.
După vreo oră de mers, Ion începe să se uite pe geam, văzând peisaje care nu-i păreau cunoscute deloc. Îl trage de mânecă pe Gheorghe și zice:
– Mă, Gheo, nu-i Cluju’ mai aproape? Parcă-i prea mult drum.
– Da’ taci, mă Ioane, că știe trenul unde ne duce. Noi numa’ ședem cuminte, răspunde Gheorghe, mestecând încet o bucată de ceapă.
Trec câteva minute, dar suspiciunea crește. Ion prinde curaj când apare controlorul. Își dă jos pălăria, își drege glasul și întreabă respectuos:
– Domnule, nu te supăra, trenul ăsta mă duce la Cluj?
Controlorul, un om sobru dar cu simțul umorului, răspunde scurt:
– Nu.
Ion rămâne blocat, uitându-se fix la Gheorghe, care își aranjează șerparul, mai preocupat de șuncă decât de răspuns. După câteva momente de liniște, Gheorghe ridică o sprânceană și întreabă pe același ton serios:
– Da’ pe mine?
