În noaptea nunții, Bulă, plin de entuziasm, încearcă să creeze o atmosferă romantică în dormitor. Aprinde câteva lumânări (deși una aproape îi arde perdeaua), aduce un pahar de șampanie și încearcă să pară galant, deși șosetele lui desperecheate îi trădează efortul. Bubulina, stând timidă pe marginea patului, îl privește fix și oftează adânc.
Bubulina: (cu o voce plină de emoție) Bulă, vreau să-ți spun ceva important înainte să începem… Te rog să fii tandru cu mine. Încă sunt fată mare.
Bulă rămâne perplex, se oprește din deschis șampania și o privește cu sprânceana ridicată, ca un detectiv care tocmai a găsit o pistă dubioasă.
Bulă: (râzând zgomotos) Ha! Ha! Ha! Bubulino, cum poți să fii fată mare?! Doar ai fost măritată de trei ori!
Bubulina își dă ochii peste cap și oftează din nou, dar de data asta cu un aer de melancolie.
Bubulina: Ei bine, Bulă, primul meu soț era psihiatru. Era un om bun, dar tot ce își dorea era să vorbim. Ore întregi… despre sentimentele mele, copilărie, vise… Dar mai departe de vorbe, nimic.
Bulă își freacă bărbia, încercând să pară înțelept.
Bulă: Hmmm, interesant. Și al doilea?
Bubulina: (clătinând din cap) Al doilea meu soț era ginecolog. Era foarte atent și grijuliu, dar tot ce își dorea era să se uite la mine. Se uita ore în șir, ca la o operă de artă, dar… asta era tot.
Bulă își mijește ochii, încercând să proceseze informația.
Bulă: (ușor iritat) Și al treilea?!
Bubulina: (începând să zâmbească nostalgic) Al treilea meu soț… oh, Bulă, era colecționar de timbre.
Bulă: (ușurat) Ah, măcar ăsta sună mai normal. Și ce făcea el?
Bubulina: (oftând adânc, cu o expresie de visare) Tot ce își dorea era să-și lărgească colecția… Dar, dacă stau bine și mă gândesc, ohhhh, Doamne, ce dor mi-e de el!
Doi tineri căsătoriți revin din luna de miere, bronzați, zâmbitori și aparent fericiți. Dar bucuria dispare rapid. A doua zi, tânăra mireasă își sună mama cu lacrimi în ochi și un ton plin de disperare.
Mireasa: (printre suspine) Mamă, mamă, trebuie să vii să mă iei acasă! Nu mai pot, nu mai rezist!
Mama: (îngrijorată) Dar ce s-a întâmplat, draga mea? Abia v-ați întors din luna de miere! Cum a fost?
Mireasa: (oftând adânc) Luna de miere a fost minunată, mamă! Atât de romantică… apusuri, cine pe plajă, muzică liniștitoare… Dar acum… acum totul s-a schimbat!
Mama: (nervoasă) Cum adică s-a schimbat? Ce ți-a făcut? Te-a supărat? Te-a jignit?
Mireasa: Mamă, e îngrozitor! Îți spun că nu mai suport. Imediat ce am ajuns acasă, a început să-mi vorbească… să-mi vorbească urât!
Mama: (uluită) Urât? Ce fel de urât? Draga mea, spune-mi exact ce ți-a zis!
Mireasa: (ezitând) Nu vreau, mamă. Îmi e rușine… Sunt lucruri atât de urâte!
Mama: (insistând) Spune-mi, copilă! Nu e nimic ce n-aș putea auzi. Trebuie să știu ce te chinuie!
Mireasa: (cu vocea tremurândă) Mamă, îmi spune lucruri de genul… „gătește cina”, „calcă-mi o cămașă”, „șterge praful” și… și… „fă patul”!
Doi prieteni stau la o terasă, sorbind tacticos din paharele lor cu bere. Afară e o zi frumoasă de vară, dar conversația lor devine din ce în ce mai serioasă.
Mihai: (îngândurat) Măi, Costel, am o dilemă și am nevoie de sfatul tău…
Costel: (relaxat) Sigur, mă, zi-mi. Ce-ai pățit? Probleme la serviciu, cu mașina sau… cu nevasta viitoare?
Mihai: (oftând) A treia variantă, bătrâne. Trebuie să decid când să mă însor: în octombrie sau în noiembrie?
Costel: (își sprijină bărbia în palmă, prefăcându-se gânditor) Hmm… grea alegere, dar eu zic noiembrie.
Mihai: (mirat) Noiembrie? De ce? Ce are octombrie?
Costel: (zâmbind șiret) Simplu, mă: mai câștigi o lună de libertate!
Vine mama în vizită, cu plasele pline de borcane cu zacuscă și dulceață, intrând hotărâtă pe ușă, ca un detectiv care se pregătește să rezolve un caz complicat. Privește prin apartament, dând din cap și bombănind, până când ochii i se opresc asupra bucătăriei devastate. Vasele sparte sunt împrăștiate pe jos, iar chiuveta arată ca după un război mondial.
Mama: (cu sprânceana ridicată) Fata, dar ce s-a întâmplat aici? De ce sunt toate vasele sparte?
Fiica: (încercând să pară inocentă, dar ezitând) Ne-am certat…
Mama: (indignată, punând mâinile în șold) Certat?! De parcă v-ați bătut cu farfuriile?! Și patul de ce e rupt, ha?
Fiica oftează, roșind puțin, și își ferește privirea.
Fiica: (cu un zâmbet timid) Ne-am împăcat…
