Avocatul privește atent documentele, în timp ce femeia își aranjează nervos broșa de la guler.
– Așadar, doamnă, care este motivul divorțului?
– În cei cinci ani de căsnicie, el și-a făcut datoria de bărbat doar de trei ori! Trei, domnule avocat!
Avocatul ridică sprâncenele impresionat:
– Foarte bine, cu un asemenea motiv, șansele noastre în instanță cresc semnificativ! Judecătorii apreciază astfel de detalii clare. Spuneți-mi, aveți copii?
Femeia își drege glasul, privind pe fereastră cu un aer ușor stânjenit:
– Da, cinci!
Ședință la primăria din sat. Sala plină, fiecare sătean abia așteaptă să-și spună păsul. Primarul, plin de energie, începe:
– Trebuie să modernizăm acest sat! Vreau să aud propunerile voastre, oameni buni! Haideți, gândiți mare!
Un sătean, ridicând mâna cu entuziasm:
– Eu cred că ne-ar trebui o berărie! Să avem unde să bem o bere rece după muncă, mai ales vara!
Altul, cu un zâmbet larg:
– Eu zic că ar fi mai bună o cârciumă cu de toate! Să fie și vin, și rachiu, și ceva de-ale gurii!
Altul, deja visând:
– Eu zic că ar fi bune amândouă! Și dacă ne gândim bine, un bar pe deasupra ar fi minunat. Cu muzică, să mai dansăm, să mai uităm de griji!
Primarul, iritat, bate cu pumnul în masă:
– Bețivilor! Numai asta aveți în cap! La altceva nu vă e gândul, măi oameni buni? Modernizare, v-am zis, nu crâșme la fiecare colț!
Toată lumea tace. Din colțul sălii, nea Gheorghe, un bătrân cu părul alb, ridică privirea:
– Eu aș zice să facem o bibliotecă…
Primarul, entuziasmat, se luminează la față:
– Uite, băăă! Vedeți, oameni buni? Om cu experiență de viață și deștept! Ia, nea Gheorghe, explică-le dumneata bețivilor ăstora de ce avem nevoie de o bibliotecă la noi în sat.
Nea Gheorghe, scărpinându-se în barbă și privind către tavan:
– Păi avem neapărat nevoie de ea, dom’ primar, căăă… dacă ziceți că berărie nu, cârciumă nu, bar nu, noi unde să ne întâlnim să bem ceva?
– Domnule psihiatru, am impresia că noaptea doarme cineva sub patul meu. Mă tot gândesc la asta, nu pot să dorm deloc, mă uit mereu pe sub pat, dar nu găsesc nimic. Și totuși, simt că e acolo!
– Este grav, foarte grav. Ai paranoia. Va fi nevoie de tratament serios. Trei ani de terapie, o ședință pe săptămână. 100 de lei ședința. Dar te asigur că, la final, vei dormi liniștit.
Pacientul pleacă, dar nu se mai întoarce. După câțiva ani, psihiatru îl întâlnește întâmplător pe stradă.
– Hei, nu ai mai venit la tratament! Cum de ai renunțat? Problema ta s-a rezolvat singură?
– Oh, da, am rezolvat problema! M-a învățat unul în cârciumă cum să scap de grijă.
– Serios? Și ce soluție ți-a dat?
– Simplu! Am tăiat picioarele patului… și gata!
Clientul Bulă stă la masă, analizând cu atenție șnițelul din farfurie. După câteva încercări de a-l tăia, ridică mâna și îi face semn chelnerului. Chelnerul, zâmbitor și amabil, vine imediat:
– Ce pot să fac pentru dumneavoastră, domnule?
Bulă, arătând cu furculița spre farfurie:
– Să știi, șefule, șnițelul pe care mi l-ai dat nu se poate mânca. E ca talpa pantofului meu! Cred că și un fierăstrău ar avea nevoie de pauze dese ca să-l taie!
Chelnerul, cu un aer profesional:
– Nu-i nimic, domnule! Vi-l luăm imediat și vă aducem în loc un cotlet excepțional, fraged, zici că se topește în gură! E specialitatea casei!
Bulă, ridicând sprâncenele:
– Păi, am mâncat o bucățică din șnițel, de curiozitate, să văd dacă mă înșelam…
Chelnerul, calm, dar puțin încurcat:
– Și din cotlet s-a mâncat foarte puțin, domnule!
