Un ardelean vine acasă mai devreme de la câmp, cu gând să-și tragă sufletul după o zi grea. Cum intră în casă, aude zgomote suspecte din dormitor. Încremenit, își lasă coasa în cui și se duce în fugă să vadă ce se întâmplă. Când deschide ușa, o vede pe nevastă-sa întinsă pe pat, dezbrăcată complet, transpirată și gâfâind de parcă tocmai urcase muntele.
– Ce-i, mă, nevastă, ce ai? întreabă el, uitându-se nedumerit.
– Am… am infarct… răspunde ea printre suspine, punând mâna pe piept.
Ardeleanul, cuprins de panică, dă să fugă afară să cheme doctorul, dar dintr-odată aude glasul fiului lor de patru ani din sufragerie:
– Tată, tată, unchiu’ Gheorghe e sub pat, tot în pielea goală!
Ardeleanul se întoarce val-vârtej, ridică pătura și-l vede pe Gheorghe, complet dezbrăcat și transpirat și el. Se uită o clipă, își trage răsuflarea și izbucnește:
– Păi bine, mă, nenorocitule! Nevasta-mea moare de inimă, și tu umbli ca un bezmetic prin casă în pielea goală de-mi sperii copilul!
Leul, stăpânul junglei, hotărăște că e timpul pentru un recensământ să vadă cine și ce mai trăiește pe teritoriul lui. Merge agale prin pădure, privindu-și supușii cu ochi critici.
La un moment dat, dă peste un câine lup, care stătea relaxat la umbra unui copac.
– Tu ce ești? întreabă leul, ridicând o sprânceană regală.
– Câine lup, răspunde acesta politicos.
– Adică?! continuă leul, vizibil intrigat.
– Adică… mama a fost câine și tata lup, explică mândru câinele lup.
Leul clatină din cap, impresionat de combinație:
– Bine, bine… continuă-ți ziua.
Mai departe, dă peste un urs care părea ocupat să scormonească niște furnici.
– Tu ce ești, mă? îl întreabă leul, cu o privire plină de autoritate.
– Urs furnicar, răspunde ursul pe un ton serios, scuturând câteva furnici de pe blană.
Leul face doi pași în spate, se uită lung la el și izbucnește:
– Hai, dă-te dreacu!
Soția, plecată în deplasare, simțea deja dorul de casă, așa că îl sună pe soț pentru a afla ce mai face toată lumea.
– Alo, dragă, ce face pisica? întreabă ea cu o voce dulce, dar plină de grijă.
– A pierit! răspunde bărbatul sec.
Se face liniște în telefon, până când soția explodează:
– Aoleu, nemernicule! Nu puteai să-mi dai vestea mai delicat?! Să zici, de exemplu, că pisica e pe acoperiș, a alunecat, apoi… așa, ușor, să pregătești terenul!
– OK, înțeleg, zice el plictisit.
Soția, după ce respiră adânc, continuă:
– Bine, și mama ce face?
– E pe acoperiș! răspunde prompt bărbatul, cu același ton sec.
Într-o seară răcoroasă de toamnă, Bula merge să-l ia pe Bulisor de la școală. Își face apariția în fața porții și, privindu-l cu nostalgie, își lasă privirea să alunece pe clădirea școlii, amintindu-și de vremurile în care și el învăța acolo.
– Aici am învățat și eu acum treizeci de ani! spune el cu un zâmbet larg, ca și cum ar fi vorba de o perioadă magică din viața lui.
Bulisor, care tocmai își ridica ghiozdanul, îl privește pe tatăl său cu o expresie serioasă și, cu un ton mai calm și matur decât s-ar fi așteptat Bula, răspunde:
– Știi, tati, diriginta ne-a zis azi că așa tampiti ca noi n-a mai avut de treizeci de ani!
Articolul Nevastă, ce ai? apare prima dată în .
