La biroul notarului, un bărbat intră grăbit și nervos, trântind ușa în urma sa. Se apropie de birou și, fără prea multe introduceri, spune:
– Domnule notar, vreau să divorțez! Cât mă costă procedura?
Notarul, un domn trecut de 50 de ani, își ridică lent privirea peste ochelari, evaluându-l pe bărbat, și răspunde calm:
– Toate cheltuielile, inclusiv actele și onorariul meu, vor fi 1000 de euro.
Bărbatul face ochii mari, surprins de sumă, și izbucnește:
– Cum să fie 1000 de euro?! Când m-am căsătorit, am plătit la primărie doar 100 de lei!
Notarul își aranjează tacticos cravata, ridică din umeri și răspunde cu un zâmbet amuzat:
– Domnule, vedeți dumneavoastră, la primărie plătiți doar pentru visul frumos. La notar plătiți pentru a vă trezi la realitate! Libertatea e scumpă…
El și ea se aflau într-o mașină micuță, pe o șosea care șerpuia printre dealuri. Vântul adia ușor, iar soarele cobora spre orizont, colorând cerul într-un portocaliu cald. Atmosfera părea perfectă, până când el, cu o expresie gânditoare, oftă adânc și spuse cu un ton dramatic:
– În curba asta mi-am pierdut viața…
Ea își dădu ochii peste cap, dar încercă să rămână calmă:
– Serios, chiar ai de gând să spui asta de fiecare dată când trecem prin fața bisericii în care ne-am căsătorit?
El zâmbi ironic, aruncând o privire rapidă spre ea:
– Păi, dragă, e un moment marcant, nu crezi? De fiecare dată când trec pe aici, îmi amintesc cum mi s-au dus libertatea, liniștea și, mai ales, dreptul de a controla telecomanda!
L-am chemat pe popă la mine acasă, spunându-i că vreau să fac o donație serioasă pentru biserică. Omul a venit în grabă, cu o geantă în mână, de parcă se aștepta să plece cu sacii de bani.
– Bună ziua, părinte, poftiți, poftiți! Am zis eu, cu un zâmbet larg, așezându-l confortabil pe fotoliu.
După ce i-am turnat un pahar de apă „să se răcorească”, am scos un teanc de bancnote, mi-am aranjat tacticos ochelarii și am început să le număr în fața lui, ca într-un film cu gangsteri. Fața popii a început să strălucească de bucurie, iar ochii i se făceau tot mai mari cu fiecare bancnotă pusă pe masă.
Când număratul s-a terminat, am întins mâna cu un leu și i l-am dat.
Popa m-a privit șocat:
– Ce e asta? Faci mișto de mine?
Iar eu, calm și serios, i-am răspuns:
– Lasă vrăjeala, părinte, că și tu ai făcut mișto de mine când ai scos sticla de vin la împărtășanie și mi-ai dat doar o linguriță.
Am un vecin idiot, care de fiecare dată când deschide portiera la mașină, îmi zgârie bara sau îmi lasă urme pe portieră. La început, am încercat să fiu politicos. Am bătut la ușă și i-am spus:
– Vecine, te rog să ai grijă când deschizi portiera, că îmi zgârii mașina.
El mi-a răspuns cu un zâmbet arogant:
– Și ce dacă? Mi se rupe, frate.
De atunci, mi-am schimbat strategia. În loc să mă enervez, am început să-i las bilețele de „dragoste” la ștergătoare. Am început cu mesaje simple: „Ai un zâmbet minunat, abia aștept să ne revedem.”
După câteva zile, am trecut la mesaje mai îndrăznețe: „Noaptea trecută a fost magica, nu te pot uita. ”
Când am văzut că a prins ideea, am continuat: „Ne vedem diseară la ora 8, în parcare. ”
Rezultatul? L-am văzut cu un ochi vânăt și cu capul plecat. Săptămâna asta, nevasta lui l-a bătut de trei ori.
