Bulă și Bubulina decid să ia o pauză de la rutina zilnică și merg la un restaurant cochet din oraș. Totul decurge bine, atmosfera e plăcută, iar Bubulina părea chiar impresionată că Bulă se comporta neașteptat de manierat.
Pe la jumătatea cinei, ușa restaurantului se deschide și o tânără incredibil de frumoasă intră, atrăgând privirile tuturor. Fără să stea pe gânduri, ea se apropie direct de Bulă, îl ia de guler și îl sărută cu o asemenea pasiune încât toată lumea rămâne șocată.
Bubulina, care deja își mușca buzele de furie, explodează:
– Bulă! Cine este asta?! Ce se întâmplă aici?
Bulă, prins între privirile furioase ale nevestei și zâmbetul satisfăcut al tinerei, se oprește o clipă, își pune mâna la bărbie și răspunde calm:
– Dragă, te rog, lasă-mă în pace… Acum mă gândesc ce să-i explic ei că ești tu!
Bulă, cunoscut pentru talentul său de a transforma orice situație tensionată în ceva amuzant, își sună într-o seară prietenul cel mai bun, Ștrulă. Era evident din tonul vocii că ceva nu mergea bine:
– Ștrulă, frate, am avut un scandal monstruos cu nevastă-mea… Nici nu mai știu cum a început, dar știu sigur cum s-a terminat: cu mine scos afară din casă. Nu ai cumva vreun pat liber, pentru câteva săptămâni, până găsesc un apartament?
Ștrulă, puțin surprins, încearcă să vină cu o soluție:
– Mă tem că nu, Bulă. Știi bine, apartamentul meu e mic, iar dormitorul e ocupat. Dar am, totuși, o canapea în living. Nu e cine știe ce, dar e confortabilă.
Bulă, ușurat, răspunde rapid:
– Perfect, ești un adevărat prieten! Canapeaua aia e salvarea mea. În câteva clipe o trimit la tine!
Ștrulă și Bulă se întâlnesc la o cafenea mică din oraș, unde Bulă pare mai agitat decât de obicei. La un moment dat, Ștrulă îl privește suspicios și întreabă:
– Bulă, ce-i cu tine? Pari că ai făcut o boacănă.
Bulă începe să râdă forțat:
– Eh, nimic important… doar că am venit pe patru roți azi.
– Ai cumpărat o mașină?! se miră Ștrulă.
– Hmm, să zicem că… am „găsit-o”.
– Stai puțin! Cum adică „găsit-o”? întreabă Ștrulă, ridicând o sprânceană.
Bulă oftează adânc și recunoaște:
– OK, bine, am furat-o.
Ștrulă se lasă pe spate, râzând zgomotos:
– Bulă, de ce-ai furat mașina asta, mă?
Bulă, simțindu-se justificat, spune serios:
– Mă gândeam că e abandonată, că n-are stăpân, Ștrulă.
– Și de ce ți s-a părut că era abandonată? continuă Ștrulă, încercând să înțeleagă logica prietenului său.
Bulă își suflecă mânecile, gata să-și explice raționamentul:
– Pentru că era parcată fix în fața cimitirului. Logic, nu? Cine ar mai avea nevoie de ea acolo?
Mama și băiețelul mergeau încet pe trotuar, cu soarele arzător deasupra lor. Ea abia se mai ținea pe picioare, cu plasele pline de legume, fructe și alte cumpărături. Băiețelul, care țopăia vesel pe lângă ea, o privește atent și își dă seama că mama lui era sleită de puteri.
– Ești obosită, mămico? întreabă el grijuliu, ridicând privirea spre chipul ei transpirat.
Mama, răsuflând din greu, zâmbește forțat:
– Da, dragule. Cumpărăturile astea sunt mai grele decât mă așteptam.
Băiețelul își pune mâinile în șolduri, imitând o atitudine serioasă:
– Ei bine, mămico, nu-ți face griji! Eu sunt băiat mare și o să te ajut!
Mama se luminează la față, surprinsă de gestul lui.
– Vai, ce drăguț din partea ta! Și cum vrei să mă ajuți?
Băiețelul își aruncă privirea către plasele burdușite și oftează teatral, de parcă analiza o strategie complicată:
– Uite ce-am să fac, mămico: iau eu sacoșele, dar tu trebuie să mă iei în brațe, să nu obosesc prea tare!
