Judecătorul își împinge ochelarii pe nas, privește dosarul voluminos și apoi îi invită, pe rând, să depună mărturie:
Soțul:
– Domnule judecător, jur că nu mint! Intru în casă și ce văd? Femeia mea, complet goală, pe pat! Mă uit la ea, mă uit la geam – deschis! Iar pe stradă, un individ în chiloți, alergând ca disperatul. Ce era să fac? Pun mâna pe noptieră și o arunc direct pe geam!
Judecătorul ridică o sprânceană și notează ceva în dosar, apoi se întoarce spre soție:
– Doamnă, ce aveți de spus în apărarea dumneavoastră?
Soția:
– Domnule judecător, vă spun drept, era foarte cald! M-am dezbrăcat ca să mă răcoresc. Am deschis geamul să intre aer proaspăt, iar deodată intră dobitocul ăsta al meu, nici „bună ziua” nu zice, nici „ce faci?”, doar ridică noptiera și o aruncă direct pe geam!
Judecătorul oftează adânc, dar își păstrează calmul:
– Bine, să-l auzim și pe reclamant. Domnule, povestiți-ne ce s-a întâmplat din punctul dumneavoastră de vedere.
Victima:
– Eu sunt sportiv, domnule judecător. Alerg zilnic pe traseul ăsta, ca parte din antrenamentul meu. Întorc capul, doar un pic, să văd ora la ceas, și din senin – zboară o noptieră spre mine! Am scăpat ca prin minune, dar hainele mi-au rămas prin copacii de lângă!
Judecătorul, deja vizibil exasperat, întreabă:
– Avem și un martor în acest caz?
Martorul (ridicând mâna timid):
– Domnule judecător… eu nici nu știu ce caut aici. Stăteam liniștit în noptieră, când deodată simt cum sunt ridicat și aruncat prin geam!
Animalele din pădure se adunaseră într-o ședință serioasă. Era clar că râul le punea mari probleme, iar construirea unui pod devenise o necesitate urgentă. După lungi dezbateri și planuri schițate cu gheare și copite, animalele au decis să ceară ajutor de la Ministerul Transporturilor.
Primul pe listă a fost Ursul, liderul respectat al pădurii:
– Eu sunt puternic și impunător, așa că o să rezolv rapid! Le dau două răgete și vin cu ce trebuie.
După câteva zile, Ursul s-a întors mândru, conducând un camion plin cu materiale. Toată pădurea a sărit în ajutor și au început lucrările, dar materialele s-au epuizat rapid, în doar o săptămână.
A venit rândul Vulpii:
– Lăsați pe mine, sunt mai șireată! Știu cum să mă descurc în oraș.
După două săptămâni, Vulpea a revenit triumfătoare, conducând două camioane încărcate. Animalele au lucrat cu spor, dar și acestea s-au terminat repede.
Disperată, pădurea și-a pus ultima speranță în Măgar:
– Ei bine, acum tu ești singura noastră șansă, Măgarule! Poți să faci ceva?
Măgarul și-a scuturat urechile, a oftat lung și a plecat la București. Toată pădurea a așteptat cu sufletul la gură. După câteva zile, spre surprinderea tuturor, Măgarul a revenit cu 10 camioane pline ochi, având și o macara în plus!
Animalele au rămas cu gurile căscate. Ursul, vizibil impresionat, îl întreabă:
– Cum ai reușit să obții atât de multe materiale, Măgarule?
Măgarul și-a ridicat mândru capul și a zis:
– Cum, cum… Când am intrat în Minister, era plin de rude de-ale mele!
Într-o zi, Bubulina se hotărî să își facă ordine prin hainele lui Bulă. Căuta un obiect pe care îl pierduse de mult, dar în loc de acesta, dă peste o bucată de hârtie mototolită, care avea un număr de telefon scris pe ea cu un marker. Nu stă mult pe gânduri, o înghite gelozia pe loc, și hotărăște să afle despre ce e vorba.
Se așează pe canapea, își ia telefonul mobil și, cu o mână tremurândă, formează numărul de pe hârtie. După câteva secunde, vocea unui bărbat o răspunde:
– Alo?
Bubulina, cu vocea tremurândă de furie, nu mai are răbdare și urlă în telefon:
– Știu totul!!!
Vocea de la celălalt capăt al firului, calmă și neafectată, răspunde cu o întrebare ușor surprinsă:
– Dacă știți totul, de ce mai sunați la informații?
