Bulă și Lenuța erau căsătoriți de 25 de ani. Viața lor era liniștită, fără prea multe surprize. Într-o vineri seară, în timp ce căuta telecomanda sub pat, Bulă dă peste o valiză misterioasă. Cu sprânceana ridicată, trage valiza afară și o privește nedumerit.
– Ce e cu valiza asta, fă? întrebă el bănuitor.
Lenuța, care tocmai își făcea unghiile pe canapea, tresări ușor și își dădu ochii peste cap, oftând.
– Dragule… trebuie să-ți mărturisesc ceva… Deschide valiza.
Bulă, cu inima cât un purice, desfăcu fermoarul valizei și rămase perplex: înăuntru erau trei cartofi și un teanc gros de bancnote – 50.000 de euro.
– Ce e, fă, cu cartofii ăștia? întrebă el confuz.
Lenuța, rușinată, se foia pe scaun și spuse încet:
– Dragule… de-a lungul căsniciei noastre, de câte ori te-am înșelat, am pus câte un cartof în valiză.
Bulă se scărpină în cap, gândindu-se intens. Își făcu rapid un calcul mental și, după câteva secunde, ridică din umeri:
– Ei, lasă, trei ori în 25 de ani… nu-i așa rău.
Însă privirea îi căzu din nou pe teancul de bani. Ridică o bancnotă și se uită la ea lung.
– Bine, fă, dar ce-i cu cei 50.000 de euro?! întrebă el, strângând bancnota între degete.
Lenuța își mușcă buza, apoi zâmbi timid:
– Păi… de câte ori am adunat un kilogram de cartofi, l-am vândut…
Bulă participă la o expoziție de pictură organizată într-o galerie renumită din oraș. Cu un pahar de șampanie în mână și cu aerul unui mare cunoscător, se plimbă printre tablouri, își dă ochii peste cap la fiecare lucrare și mai dă câte un oftat pretențios, de parcă ar înțelege fiecare pensulă aplicată pe pânză.
La un moment dat, se oprește în fața unui tablou cu un peisaj superb: cerul colorat în nuanțe de portocaliu și roz, iar o apă liniștită reflectă lumina soarelui. Se scarpină în cap și, puțin confuz, își dă glas gândurilor:
– O fi răsărit de soare sau apus de soare?!
Un bărbat elegant, care stătea lângă el și sorbea liniștit dintr-un pahar de vin, îl aude și zâmbește amuzat.
– Este apus de soare, îi răspunde calm.
Bulă îl privește cu o sprânceană ridicată, intrigat de siguranța omului.
– Dar de unde știți așa sigur? Sunteți critic de artă?
Bărbatul râde și dă din cap:
– Nu, dar sunt prieten bun cu pictorul… și știu că se trezește mereu foarte târziu.
Bulă stă tolănit pe canapea, cu telefonul lipit de ureche, zâmbind complice și șoptind cu o voce dulce:
– Da, da, știu… și eu abia aștept să te am în fața mea… Mmm, îmi plouă în gură numai când mă gândesc la tine… Ești atât de fierbinte și apetisantă…
Bubulina, care trecea prin cameră, își încrucișează brațele și își îngustează ochii suspicioasă:
– Bulă, cu cine vorbești la telefon de 20 de minute?!
Bulă tresare, dar încearcă să-și păstreze calmul. Își drege glasul și răspunde jucăuș:
– M-ai prins, Bubulino. Recunosc, mi-am făcut amantă. Cu ea am vorbit.
Bubulina își învârte ochii și râde sarcastic:
– Lasă vrăjeala, Bulă! Tu pe mine să nu mă minți, că știu că ți-ai comandat iar pizza, umflatule!
