Un prieten îl întâlnește pe Ion la magazin, cu un ochi vânăt care arăta ca o prună coaptă. Curiozitatea îl copleșește:
– Ce ai pățit la ochi?
Ion, cu un aer resignat, răspunde:
– M-a lovit nevasta…
Prietenul, surprins, se apleacă mai aproape:
– De ce? Ce i-ai făcut?
– I-am vorbit cu „tu”.
– Pfff, dar ce fel de relație aveți de te-a lovit pentru atâta lucru? Nu sunteți căsătoriți de 15 ani?
Ion își freacă ochiul vânăt și oftează:
– Păi, da, dar nu asta e problema. Uite, aseară stăteam la masă, mâncam sarmale și ea, pe neașteptate, zice: „Știi, noi n-am mai făcut dragoste de 3 luni”.
Prietenul încearcă să-și ascundă un zâmbet, imaginându-și scena:
– Și?
– Și eu, cu o boabă de mămăligă în gură, i-am răspuns relaxat: „Poate tu…”
Profesoara stă în fața clasei, cu o expresie plină de interes, și îi întreabă pe elevi:
– Copii, ce meserie au tații voștri? Spune tu, Bulă.
Bulă, cu o voce mândră, răspunde:
– Tatăl meu este șef.
Profesoara, surprinsă, îl întreabă:
– Cum așa?
Bulă, cu un zâmbet larg, explică:
– Are 400 de oameni sub el.
Profesoara, acum și mai curioasă, îl întreabă:
– Unde lucrează?
Bulă, cu o voce plină de sinceritate, răspunde:
– Este gropar în cimitir.
Zilele trecute, în timp ce mă plimbam prin oraș, am observat o scenă care mi-a stârnit curiozitatea. Doi bărbați lucrau la departamentul de lucrări publice. Unul săpa o groapă destul de adâncă, iar celălalt îl urma îndeaproape și umplea gaura cu pământul pe care primul îl scosese. La început, am crezut că e o glumă sau un fel de exercițiu ciudat, dar după ce i-am văzut repetând același proces de câteva ori, am decis să întreb:
– Scuzați-mă, dar de ce sapi o groapă, doar ca partenerul tău să vină și să o umple din nou?
Săpătorul de găuri și-a șters fruntea plină de sudoare, a oftat adânc și mi-a răspuns cu o voce obosită:
– Ei bine, presupun că probabil pare ciudat, pentru că în mod normal suntem o echipă de trei persoane. Dar astăzi băiatul care plantează copacii și-a luat liber pentru că este bolnav.
Papa, încărcat cu o valiză mică și o expresie entuziastă, ajunge cu trei ore mai devreme la aeroport pentru zborul său. În mașină, se uită la ceas și îi spune șoferului său, un bărbat în costum impecabil care părea mai stresat decât de obicei:
– Cred că am timp să conduc eu o vreme. N-am mai pus mâna pe volan de când am devenit papă!
Șoferul, transpirând ușor, încearcă să-l descurajeze:
– Sfinția Voastră, nu e o idee bună… Regulile de securitate…
– Regulile sunt ca porumbeii: uneori trebuie să le dai drumul la libertate, răspunde Papa cu un zâmbet enigmatic, ocupând locul șoferului.
Mașina papală pornește în liniștea nopții, dar nu pentru mult timp. Papa, „ruginit” la volan, confundă pedala de accelerație cu cea de frână, face o curbă ca un câine care-și urmărește coada și aproape lovește un cos de gunoi. Un motociclist trece furios pe lângă ei, claxonând ca disperat.
– Sfinția Voastră, poate ar fi bine să… încearcă șoferul, dar e întrerupt de luminile albastre ale unei mașini de poliție care apare în spate.
Papa oprește mașina cu un scârțâit ascuțit, iar polițistul se apropie, arătând ca și cum ar fi văzut un fantomă. Când deschide geamul, văzând haina albă și crucea papală, ochii i se fac cât cepele:
– Așteaptă un minut! mormăie el, alergând înapoi la mașina sa.
La radio, discuția dintre polițist și șef devine tot mai absurdă:
Polițistul: Șef, avem o situație. Am reținut o figură importantă.
Șeful: Cât de important? Un guvernator sau ceva?
Polițistul: Nu, domnule. E mai mare.
Șeful: Deci, ce? O celebritate sau ceva?
Polițistul: Mai important, domnule.
Șeful: Un politician important?
Polițistul: Nu, domnule, el este mult mai important.
Șeful: PAI CINE ESTE!?
Polițistul: Ei bine, de fapt, nu sunt sigur. Dar papa este șoferul lui.
