Doi tineri căsătoriți, cu fețele încă pline de strălucirea lunii de miere , se întorc acasă după ce au trăit clipe de vis, dar și câteva momente neașteptate. A doua zi, mireasa, cu ochii umezi și inima grea, nu poate să nu își ceară alinare. Își ia telefonul și, cu voce tremurândă de emoție, sună la mama ei.
– Deci, cum a fost, fiica mea?
Cu vocea îndurerată, dar plină de nostalgie și surpriză, răspunde mireasa:
– Oh, mamă, a fost minunat. Atât de romantic! Mamă, dar imediat ce am ajuns acasă, a început să-mi vorbească urât. Nu am auzit niciodată astfel de cuvinte! Trebuie să vii să mă iei acasă! Te rog, mamă!
Mama, cu o voce caldă și îngrijorată, încearcă să o liniștească:
– Hai, draga mea, calmează-te! Ce ți-a spus?
Dar mireasa, ezitându-se puțin și simțindu-se rușinată de situație, răspunde:
– Nu vreau să-ți spun. Îmi e atât de rușine. E îngrozitor. Trebuie să vii să mă iei acasă. Te rog, mamă!
Mama, insistând cu blândețe, o îndeamnă:
– Draga mea, ce lucruri oribile îți zice? Știi că mie îmi poți spune orice.
Și atunci, cu un suspin adânc și o ușoară ironie, mireasa dezvăluie secretul:
– Mamă, îmi spune cuvinte precum „gătește cina”, „calcă-mi o cămașă”, „șterge praful” și „fă patul”!
Adam se întoarce acasă după o zi lungă de „denumit” animale în Grădina Edenului. Îl așteaptă o scenă neașteptată: Eva stă pe un bolovan, frecând cu o piatră încinsă niște frunze de smochin, cu transpirația îi curge pe frunte, iar fumul se ridică ca de la un grătar improvizat.
Adam, cu ochii mari și un deget ridicat ca să-și exprime confuzia, o întreabă:
– Ce faci, nevastă?!
Eva, fără să-și ridice privirea, răspunde cu o voce plină de determinare:
– Nu vezi, măi bărbate? Îți calc câteva perechi de chiloți!
O blondă panicată, cu părul ei auriu strălucitor și ochii măriți de groază, se află în mijlocul unui haos neașteptat. Îmbrăcată într-o rochie colorată, își ține telefonul strâns în mână și strigă disperată, vocea ei tremurând de panică :
– Foc, foc! Veniți repede!
Pe celălalt capăt al liniei, un operator calm, dar confuz, își ridică sprâncenele și întreabă:
– Și cum ajungem la locul incendiului?
Blonda, tremurându-i mâinile, pare că nu înțelege deloc situația, răspunde disperată:
– Nu mai aveți acele mașini mari și roșii?
Într-o clasă luminoasă, decorată cu postere ecologice , profesorul de ecologie intră în sală cu un zâmbet încrezător și se așază în fața tablei.
– Copii, cine știe ce efect are poluarea cu ulei asupra faunei oceanelor? întreabă el, privind în cercul de fețe așteptătoare.
În mijlocul clasei, Bula, un băiețel cu ochii sclipitori și o atitudine ștrengărească, ridică mâna și răspunde cu încredere:
– Omoară peștii.
Profesorul se oprește, surprins de răspunsul neașteptat și îl încurajează, ridicând o sprânceană:
– Explică…
Bula se apleacă spre colegii săi și, cu un aer de sinceritate și umor, își dă seama că trebuie să dezvăluie adevărul simplu din spatele cuvintelor sale:
– Păi mama a cumpărat o cutie de sardele și am deschis-o, să o mâncăm și era plină de ulei, iar sardelele erau moarte.
