Bulă își lua echipamentul de sport, legându-și șireturile la adidași, când Bubulina, așezată pe canapea cu brațele încrucișate, îl privea atent.
– Iubito, plec la sală. Ai vrea să mergi cu mine?
Bubulina ridică o sprânceană, privindu-l bănuitor:
– Îți par grasă?
Bulă simte că pășește pe un teren periculos și încearcă să fie diplomatic:
– Dacă nu vrei să mergi, nu mergi!
– Aha, acum sunt și leneșă?!
– Calmează-te, dragă! Nu am insinuat nimic!
– Deci, pe lângă toate, sunt și isterică, nu?!
– Nu am spus asta!
– Aha! Deci sunt și mincinoasă?!
Bulă se oprește din legat șireturile și oftează lung.
– Ok. Nu mergi!
Bubulina se ridică brusc, își aranjează hainele și îl fixează cu o privire suspicioasă:
– Stai puțin! Dar de ce vrei să te duci singur?!
Într-o celulă îngustă, unde mirosul de disinfectant se lupta cu aroma de regret, doi bărbați stăteau pe paturile lor de metal. Unul dintre ei, Costel, avea o față care trăda ani de experiență în a fi prins, iar celălalt, Gicu, părea un începător în lumea delicventei.
GICU (privind în jur ca și cum ar fi așteptat un meniu de room service):
– Măi Costele, tu de ce ai ajuns aici? Ai furat ceva scump sau ai dat cu pumnul în cine nu trebuia?
COSTEL (scărpinându-se la cap cu un aer de filosofie de pușcărie):
– Păi… din cauza fumatului…
GICU (sărind de pe pat ca și cum ar fi auzit cea mai absurdă scuză din lume):
– Cum adică din cauza fumatului?! Te-au băgat la pușcărie că ai fumat în loc nepermis?!
COSTEL (dând din cap cu un zâmbet amar):
– Nu, măi prostule! În timp ce furam, m-a apucat o tuse atât de tare, că m-a auzit paza… și m-au prins!
În sala de așteptare a spitalului, unde mirosul de antiseptic se amesteca cu aroma de efort fizic ratat, doi prieteni stăteau pe scaunele de plastic. Unul dintre ei, Vasile, avea piciorul în ghips până la genunchi, iar celălalt, Gheorghe, îl măsura cu privirea, încercând să-și închipuie povestea eroică din spatele accidentului.
GHEORGHE (cu ochii strălucitori de entuziasm):
– Vasile, frate, cum ți-ai rupt piciorul? Te-ai luat la harță cu arbitrul sau ai dat un șut în poartă atât de tare încât ți-a zburat piciorul?
VASILE (cu un aer de modestie exagerată, ajustându-și ghipsul):
– Păi… la meciul de fotbal de ieri. Am făcut parte din echipă… A fost un moment de glorie!
GHEORGHE (încântat, așteptând să audă despre un fault memorabil):
– Te-a lovit vreun adversar ca un taur? Sau ai făcut o schemă atât de spectaculoasă încât ți-a crăpat osul din pur entuziasm?
VASILE (se uită în jos, jucându-se cu o panselută de pe ghips):
– Nu, frate… (oftă adânc) Am căzut de pe banca de rezerve…
Într-o seară răcoroasă de toamnă, Bulă conducea liniștit prin oraș, savurând sunetul inconfundabil al motorului său modificat. Bolidul său argintiu, cu jante strălucitoare și lumini LED, atrăgea toate privirile.
Brusc, sirena unei mașini de poliție răsună în spatele lui. Bulă trage pe dreapta, oftând. Un agent tânăr, dar vizibil serios, se apropie de geamul mașinii și, cu o privire plină de suspiciune, începe interogatoriul:
– De ce ai roțile așa mari?
Bulă își pune un zâmbet inocent pe față și răspunde:
– Ca să fiu sigur că nu mă împiedic de gropile din oraș!
Polițistul oftează și continuă:
– De ce ai jantele așa late?
– Păi, să am aderență mai bună când frânez brusc la vederea poliției!
Agentul ridică din sprânceană și își notează ceva în carnețel, apoi întreabă mai departe:
– De ce ai toba așa zgomotoasă?
– Ca să mă audă pietonii când vin, să nu mă trezesc că îmi sare cineva în față… Siguranța înainte de toate!
Polițistul își pune mâinile în șold și își dă ochii peste cap. Încearcă să rămână serios, dar un colț de zâmbet îi trădează fața. Mai aruncă o privire la mașină și întreabă:
– Și de ce ai folia așa neagră?
Bulă își drege vocea și, cu o expresie gravă, răspunde:
– Păi… ca să nu vadă bunica ce viteză prind! Nu vreau să o supăr!
