Azi-noapte, pe la 3 dimineața, liniștea nopții a fost spartă de niște zgomote… să le zicem, pătimașe. Vecinul de lângă, Florin, se pare că trăia momente intense. Pereții, fiind mai subțiri decât o foaie de ceapă, m-au făcut părtaș involuntar la frământările și gemetele ce veneau din apartamentul alăturat.
Stau ce stau, încerc să mă concentrez pe altceva, dar sunetele deveneau din ce în ce mai… sugestive. Până la urmă, mă gândesc: „Eh, băiat serios, merită o apreciere pentru anduranță.” Așa că, după ce liniștea aparentă s-a reinstalat, îi trimit un mesaj:
– Florine, bre, felicitări pentru anduranță, da’ pereții ăștia sunt foaie de ceapă și geme Măria de treziți toată strada!
Stau liniștit, mulțumit că am fost și eu un vecin responsabil, și aștept eventual un „mulțumesc” sau măcar un râs. Telefonul vibrează câteva minute mai târziu. Mesaj de la Florin:
– O omor, eu sunt la muncă…
O tipă mai plinuță, îmbrăcată în trening și cu o mască trasă și peste ochi, intră hotărâtă într-un magazin. Respirația îi trăda o luptă interioară intensă. Se apropie de tejghea și, cu o voce fermă, spune:
– Dați-mi o pâine integrală de secară, vă rog!
Vânzătorul, un bărbat curios, cu șorțul puțin șifonat, o privește mirat. Observă masca trasă sus, acoperindu-i complet ochii. Încearcă să își stăpânească râsul și întreabă, cu o sprânceană ridicată:
– Poftim. Dar… de ce țineți masca și peste ochi?
Tipa oftează, vizibil încercată de o decizie interioară grea, apoi, cu o voce dramatică, răspunde:
– Să nu văd scârbele alea de eclere!
Un polițist intră val-vârtej în biroul șefului său, transpirat și vizibil agitat. Uniforma îi era boțită, iar pălăria stătea strâmb pe cap.
– Șefu, ne-au furat mașina de serviciu! – spune el, gesticulând larg, aproape să răstoarne o lampă de pe birou.
Șeful, care își savura calm cafeaua, ridică din sprâncene și își pune cana jos:
– Cum adică „ne-au furat mașina”? Erați în ea?
– Nu, șefu, tocmai ieșisem să cumpăr covrigi de la chioșcul de lângă colț! Am lăsat mașina acolo, cu cheile în contact… dar am stat doar două minute, maxim!
Șeful oftează adânc și întreabă, încercând să-și păstreze calmul:
– Și tu chiar nu ai făcut nimic?
Polițistul, mândru de sine, răspunde cu o voce plină de încredere:
– Ba da, șefu! L-am văzut cum a plecat cu mașina! L-am alergat o bucată bună și, între timp, i-am luat numărul! Îl prindem sigur, șefu, 100%!
Șeful, vizibil deranjat de logica impecabilă a subalternului, își pune mâna pe frunte și întreabă sarcastic:
– Numărul… de la ce?
Polițistul, triumfător:
– De la mașina noastră, șefu! Am reținut tot!
Un român ajuns în Franța, savurându-și micul dejun cu cafea, croissant, pâine, unt și marmeladă, încerca să se bucure de momentul său de liniște. La un moment dat, un francez își face apariția, mestecând zgomotos nelipsita gumă de mestecat. Cu un aer superior, se așează lângă român și începe să vorbească.
– Bonjour! Voi, românii, pâinea o mâncați toată? – întreabă francezul, scrutându-l cu privirea.
Românul, ușor iritat, răspunde scurt:
– Evident!
Francezul face un balon mare cu guma, apoi îl sparge zgomotos, ca pentru a atrage și mai mult atenția:
– Noi nu. În Franța, mâncăm doar miezul. Coaja o adunăm, o reciclăm, o transformăm în croissant și o vindem… în România! – spune cu un zâmbet larg, plin de satisfacție.
Românul îl ignoră și continuă să-și întindă marmelada pe pâine, dar francezul nu se lasă:
– Și voi puneți marmeladă pe pâine?
– Evident! – răspunde românul, de data asta mai scurt.
Francezul începe să râdă zgomotos și, cu un ton triumfător, explică:
– Noi nu. În Franța, la micul dejun, mâncăm doar fructe proaspete. Cojile și rămășițele le adunăm, le reciclăm, facem marmeladă și o vindem în România!
Românul își termină de uns felia de pâine, ia o înghițitură din cafea și, aparent calm, întreabă:
– Voi francezii faceți sex?
Francezul, surprins de schimbarea subită a discuției, răspunde imediat, mândru:
– Desigur!
Românul continuă, privindu-l cu un aer inocent:
– Și ce faceți cu prezervativele folosite?
Francezul, confuz, dar tot încercând să fie arogant, răspunde:
– Le aruncăm, bineînțeles.
Atunci românul, fără să-și ridice privirea, zâmbește ușor și spune:
– Noi nu. În România, le strângem, le reciclăm, le transformăm în gumă de mestecat și le vindem… în Franța.
Articolul Azi-noapte, pe la 3 dimineața… apare prima dată în .
