Într-o seară obișnuită, în bucătăria unui cuplu proaspăt căsătorit, tensiunea era în aer. Soțul, cunoscut pentru spiritul său critic la adresa mâncării, își așeză tacticos șervetul la gât și privi plin de așteptări spre soția sa.
Tânăra soție, exasperată de criticile constante, îl privește hotărâtă:
– Așa, dragul meu, azi nu ai ce comenta la mâncarea mea!
El ridică o sprânceană, neîncrezător:
– Ești sigură? întreabă el, convins că nu va rata ocazia de a găsi ceva de criticat.
Ea își încrucișează brațele, afișând un zâmbet triumfător:
– Foarte sigură!
Curios și ușor intrigat, soțul continuă:
– Dar de ce ești așa sigură?
Ea, făcând un pas teatral în fața lui, declară ferm:
– Pentru că azi n-am făcut nici-o mâncare!
Două doamne stăteau în bucătărie, discutând de-ale vieții, în timp ce una dintre ele pregătea de zor prânzul pentru soțul ei. Mirosul puternic de usturoi invadase încăperea, iar cealaltă nu se putea abține să nu comenteze.
– Wow, zise prietena, în timp ce-și flutura mâna pe lângă nas, de când ați început voi să mâncați așa mult usturoi? Parcă n-am simțit niciodată atâta până acum!
Bucătăreasa, calmă și cu un zâmbet șugubăț pe față, continuă să taie usturoiul fără să-și ridice privirea.
– De când sotul meu are bunaciunea aia de secretară! răspunse ea, aranjând câteva felii în tigaie.
– Soția mea dorea ca pe copilul nostru să-l cheme Mihai, iar eu voiam să-i spunem Vasile. Pe chestia asta ne-am certat nouă luni de zile, spuse Bulă, vizibil obosit doar amintindu-și.
Prietenul lui, curios și amuzat, îl întrebă:
– Cum adică v-ați certat nouă luni? Chiar așa de greu a fost să vă înțelegeți?
– Of, greu? E puțin spus! Fiecare masă începea cu: „Nu-l chemăm Mihai!” și se termina cu „Vasile sună mai bine!” Nopțile erau și mai intense – visam cum soția scria „Mihai” pe pereți, iar eu veneam cu o pensulă să scriu „Vasile” deasupra.
Prietenul începu să râdă:
– Și chiar nu v-a venit o idee de compromis?
– Ei bine, la un moment dat, socrii s-au băgat și ei în discuție. Soacră-mea voia să-i spunem Gheorghe, iar socru-meu zicea că Andrei e mai potrivit. Atunci am zis că mă mut în pădure să trăiesc liniștit!
– Și până la urmă cum ați rezolvat?
Bulă oftă adânc și ridică din umeri:
– N-am avut încotro și i-am spus Maria!
Două tinere tărăncuțe stau de vorbă, așezate pe o bancă la umbra unui nuc bătrân, în timp ce păsările ciripeau vesele. Una dintre ele, Maria, pare visătoare, în timp ce Ioana o privește curioasă:
– Hai, Marie, spune-mi drept, când te măriți? Tot satul vorbește că ai pețitori!
– Of, Ioano, nu știu ce să fac! Doi mi-au propus, dar încă mă mai gândesc, răspunse Maria, răsucindu-și o șuviță de păr.
Ioana își ridică sprâncenele intrigată:
– Și ce gospodărie au? Că doar știi cum zice tata: omul nu-l iei doar pentru ochii lui, ci pentru câte găini are în ogradă!
Maria oftează lung și începe să explice:
– Păi, unul are 25 de hectare, Ioano. Pământ cât vezi cu ochii, lanuri de grâu, vaci, porci, cai, de toate! Și altul… altul are doar… 25 de centimetri.
Ioana rămâne cu gura căscată, apoi începe să râdă:
– 25 de centimetri? Marie, femeie, ce fel de măsură e asta?! De unde știi?
Maria se înroșește puțin, dar continuă:
– Ioano, nu vorbim de teren aici… să zicem doar că are alte calități!
