Un polițist intră dimineața pe la ora 5 în secție, îmbrăcat doar cu… pielea lui. Ochii colegilor se măresc de uimire, iar superiorul său, care tocmai își bea cafeaua, scapă ceașca din mână.
– Bă, ce-i cu tine? – urlă șeful. – Ai înnebunit? Ce vii în halul ăsta la serviciu? Ce-i cu tine, mă?!
Polițistul, transpirat și cu un zâmbet larg pe față, începe să gesticuleze entuziasmat:
– Sefu’, stați să vă explic! Aseară am fost cu nevasta-mea la o petrecere la niște prieteni. Atmosfera faină, muzică bună, s-a băut, s-a dansat…
– Și?! – îl întrerupe superiorul, nerăbdător.
– Și… pe la vreo 3 noaptea, gazda a zis să facem niște jocuri de societate. Toată lumea era de acord, așa că s-au stins luminile. Și atunci, din întuneric, o voce misterioasă a strigat: „Doamnelor, să se dezbrace!”
Superiorul ridică o sprânceană, iar colegii chicotesc, dar polițistul continuă cu și mai multă energie:
– După câteva minute, aceeași voce a zis: „Și domnii să se dezbrace!” Ei, vă dați seama, a început să fie interesant. Toți am intrat în joc, s-au auzit râsete, șoapte…
– Și mai departe? – întreabă șeful, acum intrigat.
– Și apoi, vocea aia a strigat tare: „Și acum… la lucru!”
– Și???!!! – întreabă șeful, aproape să explodeze de curiozitate.
Polițistul, cu un aer triumfător:
– Și… eu, disciplinat cum mă știți, în maximum un sfert de oră eram aici, gata de treabă!
Doi ardeleni, Ion și Gheorghe, se urcă într-un tren spre București. Se așază pe bănci liniștiți, își scot pălăriile și își fac confort, de parcă ar fi acasă. Trenul începe să se miște, iar cei doi se uită pe fereastră fără nicio grijă, admirând peisajul. După un timp, vine controlorul, un bărbat agitat, cu un aer serios, și se oprește în dreptul lor.
Controlorul, autoritar:
– Biletele la control, vă rog!
Ion se uită calm la Gheorghe și întreabă fără grabă:
– Mă, Gheorghe, noi avem belet?
Gheorghe, tot la fel de liniștit, își mângâie mustața și răspunde molcom:
– No.
Ion, fără nicio emoție, se întoarce către controlor:
– N-avem belet, domn controlor.
Controlorul, vizibil iritat, își pune mâinile în șolduri:
– Bine, dar bani de amendă aveți?
Ion își ridică sprâncenele și-l întreabă din nou pe Gheorghe:
– Mă, Gheorghe, bani de amendă avem?
Gheorghe, cu o ușoară scărpinare în cap:
– No.
Ion, tot nepăsător:
– N-avem bani, domn controlor.
Controlorul, deja iritat la culme, se apropie mai amenințător:
– Măi oameni buni, vă bateți joc de mine? Bilet nu aveți, bani nu aveți… Atunci, ce dracu’ aveți?
Ion se întoarce încet spre Gheorghe, îl privește adânc, și-l întreabă:
– Ce-avem, mă Gheorghe?
Gheorghe zâmbește calm, trage o gură de aer și răspunde:
– Avem abonamente.
După decolare, avionul urcă lin spre cer, iar pasagerii se relaxează, fiecare cu gândurile lui. Unii privesc pe geam, încântați de priveliștea norilor pufoși, alții răsfoiesc revista de bord sau își verifică telefonul. În difuzoare se aude vocea căpitanului, calmă și profesională:
– Doamnelor și domnilor, vă vorbește căpitanul. Am ajuns la altitudinea corespunzătoare de croazieră, vremea este favorabilă, iar viteza… Ohh, la dracu’!
O tăcere grea cade peste cabină. Pasagerii încremenesc, cu inimile în gât. Unii se uită pe geam, încercând să vadă dacă avionul e în regulă, alții își strâng mâinile de cotiere. O doamnă începe să murmure o rugăciune, iar un domn transpiră vizibil, frecându-și fruntea.
După câteva momente care par o eternitate, vocea căpitanului revine, ceva mai jenată, dar calmă:
– Vă rog să mă iertați pentru ieșirea de mai devreme. Din greșeală am vărsat cafeaua fierbinte pe mine. Ar trebui să vedeți cum arată pantalonii mei în față.
Tensiunea se rupe brusc, iar pasagerii răsuflă ușurați, unii chicotind nervos. Însă un domn din ultimele rânduri, fără să stea pe gânduri, strigă cu umor amar:
– Iar dumneavoastră ar trebui să-i vedeți pe ai mei în spate!
Bulă intră agitat în cabinetul psihiatric, cu ochii împăienjeniți de lipsa somnului:
– Domnule psihiatru, trebuie să mă ajutați, nu mai pot trăi așa! Noaptea am impresia că doarme cineva sub patul meu. În fiecare seară îmi stă inima-n loc de frică!
Psihiatrul își împinge ochelarii pe nas și începe să ia notițe.
– Este grav, Bulă. Ai paranoia și trebuie tratată cum se cuvine. Vom începe un tratament care va dura trei ani, cu ședințe săptămânale. Te costă doar 100 de lei ședința. Dar te asigur că vom scoate demonii aceștia din mintea ta!
Bulă rămâne mut câteva secunde, dar acceptă, dând din cap încet. Pleacă gânditor, cu portofelul mai ușor.
După doi ani, psihiatru îl întâlnește întâmplător pe Bulă într-un parc.
– Bulă! – zice doctorul, surprins. – N-ai mai venit la ședințe! Ce s-a întâmplat? Ai renunțat la tratament?
Bulă zâmbește larg, relaxat și cu un aer de om împăcat cu sine.
– Aaa, nu, domn’ doctor, am rezolvat problema.
– Serios? – se miră psihiatrul. – Cum?
– Simplu. M-a învățat unul din cârciumă.
– Și ce-ai făcut?
Bulă râde și spune mândru:
– Am tăiat picioarele patului…
