Bulă oprește mașina și vede o călugăriță tinerică și frumoasă care făcea autostopul pe marginea drumului. Călugărița îi zâmbește dinamic și, impresionat de aspectul ei, Bulă o invită să urce în mașină. Pe măsură ce conduc, el o privește discret pe furiș, simțind o adâncă curiozitate și uimire.
Bulă (gândindu-se): „Ce frumoasă e, nici nu pot să cred! Poate ar trebui să-i spun… Dar mi-e rușine…”
După câteva minute de tăcere, călugărița, observându-l pe Bulă că pare puțin neliniștit, îi adresează un zâmbet complice.
Călugărița: „Bulă, văd că te frământă ceva. Ce s-a întâmplat?”
Bulă (ezitant): „Mi-e rușine să-ți spun…”
Călugărița (râzând cu blândețe): „Nu fi timid! Am văzut și am auzit multe la viața mea. Îmi poți spune orice, nu mă supăr.”
Bulă (cu ochii plini de admirație): „Sincer să fiu… am visat mereu să sărut o călugăriță tinerică și frumoasă, așa, ca tine.”
Călugărița (zâmbind înțelegător): „Mda, să zicem că îți pot îndeplini visul, dar cu două condiții: să fii catolic și să nu ai pe nimeni.”
Bulă (încrezător): „Păi sunt! Sunt și catolic și singur!”
Călugărița (făcând un gest discret cu mâna): „Bine, Bulă. Oprește mașina!”
Bulă oprește mașina, cu inima bătându-i cu putere, iar călugărița se apleacă spre el cu o privire adâncă și îi dă un sărut franțuzesc de-a dreptul pasional, așa cum se văd în filme. După câteva secunde de uimire, ea se retrage și îl roagă calm:
Călugărița: „Poți porni acum, Bulă.”
Fascinat de momentul trăit și cu inima bubuind în piept, Bulă își revine cu greu. Totuși, emoțiile îi devin copleșitoare și începe să plângă în hohote.
Călugărița (mângâindu-l pe umăr, îngrijorată): „Ce ai pățit, Bulă? De ce plângi?”
Bulă (între lacrimi și suspine): „Te-am mințit, te-am mințit! De fapt, eu sunt ortodox și căsătorit…”
Călugărița îl privește un moment în tăcere, apoi dă din cap și zâmbește misterios.
Călugărița (râzând ușor): „Nu-ți face probleme, Bulă. Și eu te-am mințit. De fapt, pe mine mă cheamă Emanuel și mă duc la un bal mascat.”
Înainte de nuntă, într-o seară liniștită, tatăl și fiul stau de vorbă în bucătărie. Tatăl, cu o bere în mână și o privire serioasă, simte că este momentul să îi ofere băiatului câteva sfaturi esențiale pentru viața de cuplu.
Tatăl: Ascultă-mă bine, băiete. Ești pe cale să faci un pas important. După ce te însori, viața ta se va schimba radical.
Fiul: (zâmbind) Știu, tată, dar sunt pregătit. O iubesc pe Ana.
Tatăl ridică din sprâncene și ia o gură de bere.
Tatăl: Nu zic că nu o iubești, dar asta nu înseamnă că trebuie să-ți uiți prietenii sau libertatea. Așa că ia aminte: o dată pe săptămână, să zici că te duci la tenis cu băieții.
Fiul: (entuziasmat) Ah, bună idee, tată! Să mai ieșim și noi din rutină. Ana e ok cu asta, am discutat deja.
Tatăl se apleacă ușor spre el, cu o expresie de „acum vine partea importantă.”
Tatăl: Bine, bine… Dar să nu fii atât de prost să te duci acolo cu adevărat!
Într-una din zile, Bulă trebăluia prin bucătărie, pregătind o ciorbă după o rețetă inventată de el. Tocând zarzavaturile cu entuziasm, un moment de neatenție îl face să alunece cu cuțitul pe deget.
Bulă: (strigând) Aoleu, mă tai singur! Sângele începe să curgă, dar ciorba rămâne prioritară.
Pune repede o cârpă veche peste rană și, bombănind, pleacă spre spital. Ajuns la Unitatea de Primire Urgențe, îl întâmpină două uși mari și luminoase: „Bolnavi” și „Accidentați”.
Bulă: (gândindu-se) Eh, n-am venit cu febră, deci clar sunt accidentat!
Intră pe ușa „Accidentați” și dă de alte două uși: „Cu sângerare” și „Fără sângerare”. Își privește degetul care încă picură sânge.
Bulă: Ei, clar mă calific la categoria asta!
Deschide ușa „Cu sângerare” și ajunge în alt hol cu alte două uși: „De importanță vitală” și „Fără importanță vitală”. Se uită la cârpa lui plină de sânge și face un calcul rapid:
Bulă: (oftează) Nu e vital, dar nici bine nu e. Măcar să nu exagerez…
Intră pe ușa „Fără importanță vitală” și… se trezește direct în stradă, cu vântul suflând ușor prin cămașa lui. Se uită buimac în jur.
Bulă: (furios) Ei bine, uite unde duce modestia! Dacă spuneam că sunt pe moarte, acum poate mă pansau!
Pleacă acasă bombănind și intră val-vârtej în bucătărie, unde familia îl întâmpină.
Familia: Ei, Bulă, te-au tratat bine?
Bulă se șterge pe frunte și, cu un amestec de furie și admirație, răspunde:
Bulă: Nu s-a uitat nimeni la mine, dar organizarea e beton!
Ștrulă: – Bulă, dacă te fugărește un urs, ce faci?
Bulă (cu un aer gânditor): – Fug, desigur! Ce altceva aș putea face?
Ștrulă: – Și dacă fuge și el după tine? Cum te descurci atunci?
Bulă (zâmbind): – Atunci, măcar am șansa să-l păcălesc cu viteză! Fug și mai tare!
Ștrulă: – Da, dar dacă ursul e și mai rapid și începe să alerge și mai tare? Ce faci atunci?
Bulă (răsuflând adânc): – Păi atunci mă urc într-un copac. Uite, acolo mă simt în siguranță. N-are cum să ajungă la mine!
Ștrulă (ridicând o sprânceană): – Și dacă ursul se urcă și el în copac? Ce faci acum?
Bulă (ridicând din umeri): – Păi, atunci îmi pun mâinile pe cap și mă gândesc bine! Și dacă mă prinde, mă las, că știu că te-ai gândit la toate soluțiile posibile!
Ștrulă (cu un zâmbet larg): – Mai du-te dracu’ că tu ții cu ursul!
Articolul Bula si calugarita apare prima dată în .
