Un client care tocmai ieșea relaxat din restaurantul „Ca La Mama Acasă” este prins din urmă de un ospătar furios, cu șorțul mototolit și note de plată în mână.
– Hei, domnule! Unde plecați așa grăbit?!
– Păi… acasă! răspunde clientul, zâmbind inocent.
– Cum adică acasă?! Ai băut, ai mâncat până n-ai mai putut și pleci fără să plătești?!
– Așa e, recunosc, am mâncat bine… dar nu văd problema.
Ospătarul înroșește și mai tare, în timp ce alți angajați încep să-l privească curioși.
– Domnule, poate la tine acasă așa merge treaba, dar aici, la restaurant, trebuie să plătești! Nu ești la mama ta acasă!
Clientul își îndreaptă nonșalant gulerul hainei și ridică din umeri:
– Păi exact asta încerc să vă explic… „La mama acasă” mănânc și beau gratis! Și cum restaurantul se numește fix așa, m-am gândit că regula e aceeași!
Într-un sat pitoresc de la poalele dealurilor, sosește o învățătoare nouă și tânără, proaspăt venită de la oraș. Primarul, mândru nevoie mare că a reușit să aducă o fată educată în sat, îl trimite pe Ion, un flăcău voinic și bine făcut, să o întâmpine.
Ion o așteaptă la marginea drumului, o ajută să coboare din trăsură și îi pune frumos bagajele în căruță. Pe drum, cum aerul e curat și soarele blând, învățătoarea se relaxează și încearcă să inițieze o conversație.
La marginea satului, dau peste o scenă de-a dreptul inedită: un taur și o vacă erau ocupați cu… treburi specifice.
Învățătoarea, rușinată dar și curioasă, îl întreabă pe Ion:
– De unde știe taurul că… știi tu… când e momentul potrivit?
Ion, fără să se jeneze, răspunde calm:
– După mirosul vacii, domnișoară.
Merg mai departe și văd un armăsar și o iapă în aceeași ipostază.
– Și calul de unde știe? întreabă ea, și mai intrigată.
– Tot după miros, domnișoară. La fel și câinii, și oile, și toate animalele.
Învățătoarea, din ce în ce mai interesată de biologia satului, oftează ușor și se uită gânditoare spre Ion. Ajung în dreptul casei ei, iar Ion începe să descarce bagajele.
– Gata, domnișoară, le-am adus pe toate. Să aveți o ședere frumoasă în satul nostru!
Învățătoarea îi zâmbește, îl privește pe sub gene și, cu o voce mieroasă, îi spune:
– Mulțumesc pentru ajutor, Ion! Mai treci pe la mine când ți se desfundă nasul…
Bulă intră val-vârtej într-o reprezentanță auto, cu mâinile în buzunare și un aer sigur pe el. Se apropie de manager, care tocmai termina o discuție la telefon, și spune hotărât:
– Domnule, nevasta mea m-a rugat să vă întreb despre Loganul din vitrină.
Managerul ridică sprânceana, surprins:
– Îmi pare rău, dar nu avem nicio mașină expusă în vitrină.
Bulă își pune mâinile în șold și zâmbește șiret:
– Îmi pare mie rău, dar uitați-vă mai bine!
Autobuzul tocmai se pune în mișcare, când, deodată, din spate, se aude o voce disperată:
– Oameni buni, opriți vă rog autobuzul! Întârzii la lucru!
O femeie, vizibil agitată, aleargă pe trotuar, făcând semne disperate cu mâinile. Pasagerii se uită unii la alții, apoi, impresionați de rugămintea ei, intervin:
– Dom’ șofer, haideți, fiți om bun, opriți să urce și doamna!
Șoferul oftează, trage pe dreapta și deschide ușile. Femeia urcă gâfâind, își șterge fruntea, își drege vocea și exclamă, scoțând un teanc de bilete:
– Am reușit! Biletele la control!
La ora de psihologie, profesorul le explică elevilor cele trei stări ale psihicului uman: calmul, iritarea și enervarea. Pentru a demonstra practic, scoate telefonul, formează un număr și spune:
– Alo, bună seara, aș dori să vorbesc cu Gică.
De cealaltă parte a firului, o voce liniștită răspunde:
– Îmi pare rău, domnule, dar cred că ați greșit numărul. Aici nu locuiește niciun Gică.
Profesorul închide telefonul și explică elevilor:
– Aceasta este starea de calm.
Formează din nou același număr și spune:
– Alo, bună seara, Gică este acasă?
Răspunsul vine puțin mai iritat:
– Domnule, v-am spus deja! Nu există niciun Gică aici!
Profesorul zâmbește și le explică elevilor:
– Aceasta este starea de iritare.
Apoi, fără să stea pe gânduri, formează numărul pentru a treia oară și repetă:
– Alo, bună seara, Gică este acasă?
De data aceasta, răspunsul vine exploziv:
– Băi, omule, ești surd?! Ți-am zis că NU EXISTĂ niciun Gică aici! Mai sună o dată și vin să te caut eu!
Profesorul închide telefonul și le spune elevilor:
– Aceasta a fost starea de enervare.
În acel moment, Bulă, care stătea în ultima bancă și urmărise cu atenție experimentul, se ridică și spune:
– Dom’ profesor, mai există o stare! O stare de disperare.
Profesorul îl privește curios. Bulă ia telefonul, formează același număr și spune calm:
– Alo, sunt Gică. M-a căutat cineva?
