La aniversarea a 20 de ani de la căsătorie, după ce Ion și Maria au sărbătorit cu un festin tradițional, muzică și dansuri, petrecerea începe să se linistească, iar atmosfera devine una de nostalgie. În timp ce invitații se retrag încet, Ion se îndreaptă spre balconul casei, unde noaptea răsună de amintiri. Lumina lunii îi mângâie fața, iar el aprinde țigara după țigara, ca și cum fiecare flacără ar fi adus înapoi clipe din tinerețea lor nebunească.
Maria, care tocmai a ieșit să îl găsească, îl vede stând acolo, cu ochii ațintiți spre amintiri și cu un zâmbet ușor melancolic. Se apropie și, cu o voce plină de tandrețe și curiozitate, întreabă:
– Ce-ai pățit, Ioane?
Ion, trăgând adânc din țigară și privind în zare, răspunde:
– Mai ții acum 20 de ani când ne-a prins taica-ta în mașină?
Maria, cu ochii mari de uimire și amintire, dă un entuziast:
– Da!
Ion continuă, cu un zâmbet care trădează umorul lui caracteristic:
– Mai ții că mi-a zis că, dacă nu te iau de nevastă, fac 20 de ani la închisoare?
Maria chicotește, amintindu-și cu drag de vremurile pline de aventuri și peripeții, și răspunde:
– Da!
După o scurtă pauză plină de amintiri, Ion își ridică privirea către ea, cu un aer jucăuș și hotărât, și încheie:
– Mâine ieseam, mă!
La pauza de cafea dintr-o dimineață de luni, în biroul aglomerat și zgomotos al unei companii, trei colege se adunau într-un colțișor retras, departe de ochii curioși ai colegilor. Atmosfera era încărcată de frustrare și râsete amare, după o săptămână în care șeful lor se comportase extrem de nedrept și autoritar.
Prima colegă, cu părul prins într-o coafură rapidă și o privire plină de răzbunare, își adună forțele și exclamă:
– I-am pus sare în zaharniţă!
A doua, cu ochii sclipind de satisfacție și mâinile tremurânde de entuziasm, adaugă:
– I-am zgâriat maşina!
A treia, cu un zâmbet ștrengăresc și o voce plină de umor negru, continuă:
– I-am înţepat cu un ac toate prezervativele din sertar!
Imediat, primele două leșină!
Într-o seară liniștită, când lumina apusului se strecura blând prin ferestrele camerei și se simțea mirosul subtil de lavandă, Bulă și soția lui se relaxau pe canapea, după o zi plină de întâmplări. Atmosfera era încărcată de tandrețe și un strop de umor aparte, specific relației lor.
Soția, privind cu ochii plini de așteptare și un zâmbet timid, se aplecă spre Bulă și întrebă:
– Iubitule, descrie dragostea pe care mi-o porți.
Bulă, contemplativ, se gândi la toate momentele frumoase petrecute împreună și, cu o voce blândă, răspunse:
– E ca și cum aş număra stelele.
Soția, uimită și plină de speranță, replică entuziasmată:
– Oaauu!… Adică infinită?
Bulă se uită la ea, zâmbind cu o ironie jucăușă și, într-un final, concluzionă:
– Nu, pierdere de vreme.
După mai multe pahare băute la petrecere, într-o seară plină de voie bună și râsete, un tip, cu faţa roșie și cu glasul tremurând de la alcool, stătea la bar cu un grup de prieteni curioși și a început să-și dezvăluie povestea de viaţă:
– Când eram mai tânăr şi îndrăgostit, eu vorbeam şi ea asculta.
Prietenii zâmbeau, imaginându-și acele vremuri romantice, când cuvintele lui se împleteau cu priviri pline de speranţă. Apoi tipul continua, cu un aer nostalgic, ridicând paharul spre cei din jur:
– După ce ne-am căsătorit, vorbea ea şi eu ascultam.
Într-o seară de vară, la un eveniment internațional de discuții amuzante și anecdote, se adunaseră patru bărbați de naționalități diferite, care se lăsau purtați de voie bună și mândrie. Îmbrăcați elegant, la o masă rotundă într-o cafenea rafinată, englezul, francezul, chinezul și românul își împărtășeau părerile despre orice subiect, de la artă la filosofie, dar ajunseră să dezbată și o chestiune inedită: naționalitatea lui Adam și a Evei.
Englezul, ajustându-și cravata impecabilă și cu o voce calmă, începu:
– Ei au fost englezi. Numai un gentleman adevărat poate oferi jumătate din singurul măr doamnei sale!
Francezul, sorbind elegant dintr-un pahar de șampanie și zâmbind mândru, replică:
– Nu, ei au fost cu siguranţă francezi. Numai o franţuzoaică poate să se ofere pentru numai jumătate de măr!
Chinezul, gesticulând cu mâinile într-un mod tipic, adăugă cu o notă de solemnitate:
– Nu sunt de acord. Ei au fost cu siguranţă chinezi, deoarece numai unei perechi de chinezi le stă în putere să populeze în aşa timp scurt tot pământul!
Românul, cu un zâmbet ștrengăresc și o sclipire jucăușă în ochi, încheie discuția cu remarca lui memorabilă:
– Nu, domnilor, greşiţi cu toţii, ei erau români: stăteau în fundul gol pe pietre, nu aveau decât un măr pe care trebuia să-l împartă între ei, dar credeau că sunt în Rai.
Și astfel, în mijlocul râsetelor și al aplauzelor, discuția se încheie exact așa cum a fost spusă.
