Gheorghe, un om mereu în căutarea atenției și mândriei, își cumpără bocanci noi, strălucitori ca o reflectare în soare, și, mândru peste măsură, îi lustruiește cu atâta grijă încât par să fie făcuți din oglindă. În seara balului din sat, unde muzica populară răsuna și luminițele colorate dansau pe pereți, el era hotărât să-și etaleze noile achiziții.
În mijlocul mulțimii, Gheorghe se tot gândea cum să atragă privirile fetelor, fiind convins că bocancii lui erau secretul seducției. Așa că, cu zâmbetul său ștrengar și cu pași de dans mai mult exasperanți decât grațioși, o ia la dans pe Maria, o tânără cu ochii sclipind de curiozitate. În timpul dansului, Gheorghe, dornic să impresioneze, se apleacă spre ea și, cu o voce plină de siguranță, îi spune:
– Mărie, tu ai chiloți albi.
Maria, uimită de remarca neașteptată, replică cu un aer de mirare:
– Da’ de unde știi tu, mă Gheo?
Neclintit, el răspunde cu mândrie:
– Păi nu vezi ce bocanci lustruiți am?
Nefiind satisfăcut doar cu un dans, Gheorghe nu se oprește aici. Se uită în jur și-și îndreaptă atenția spre Florea, o fată vesela, care se mișca cu o grație aparte pe ringul de dans. Încă o dată, el alege replicile sale de „expert” în modă:
– Floareo, tu ai chiloți roșii.
Florea, la fel de surprinsă ca și Maria, îi răspunde:
– Da’ de unde știi mă Gheo?
Iar Gheorghe, la fel de hotărât să-și etaleze pantofii strălucitori, insistă:
– Păi nu vezi ce bocanci lustruiți am?
După câteva momente de dans și chicoteli în surdină din partea celor din jur, Gheorghe se îndreaptă spre Ildiko, o fată frumoasă și misterioasă, și, după un timp de conversație amuzantă și pași de dans, devine din ce în ce mai curios. Într-un final, nu mai poate rezista tentației de a afla un alt detaliu despre „moda” fetelor de la bal, așa că o întreabă:
– Auzi, ce culoare au chiloții tăi?
Ildiko, cu un zâmbet ușor jucăuș, îl privește nedumerită și îi răspunde:
– N-am chiloți pe mine, da’ de ce întrebi?
Gheorghe, copleșit de confuzie și de propria sa îndrăzneală exagerată, exclamă cu voce tare, într-un moment de panică comică:
– Off! Ce m-am speriat! Am crezut că mi s-au crăpat bocancii!
Blonda intră în cabinetul ginecologului cu pași ezitatenți, ținând o poșetă strâns la piept. Cu o expresie între speranță și anxietate, se așază pe scaunul din fața biroului doctorului.
– Doctore, eu și soțul meu ne chinuim de luni de zile… dar pur și simplu nu reușim să facem un copil!
Ginecologul, un bărbat în vârstă cu o privire calmă și un stetoscop pe care îl juca nervos, o asigură:
– Vom rezolva problema asta. Luați loc pe masa ginecologică, scoateți-vă chiloții și depărtați picioarele.
Blonda își ridică sprâncenele, privind în jur ca și cum ar aștepta să apară un bebeluș dintr-un sertar. Cu o voce plină de confuzie, răspunde:
– Știți, preferam să am un copil cu soțul meu… …însă, în fine…
O femeie își petrecea timpul într-un mod plăcut cu amantul ei, profitând de faptul că soțul era la serviciu. Totul mergea bine până într-o zi când fiul ei de 9 ani, curios din fire, se ascunde în șifonierul din dormitorul mamei sale pentru a juca „detectiv” și a afla ce se întâmplă când el nu e prin preajmă.
Nu trece mult și se aude sunetul cheii în ușă! Soțul s-a întors acasă pe neașteptate! Panică totală! Femeia, într-o viteză demnă de un atlet olimpic, îl împinge pe amant în șifonier, fără să știe că acolo se află deja băiatul ei.
În șifonier, liniște apăsătoare… până când se aude o voce subțirică:
– E întuneric aici…
– Da, este…
– Am o minge de tenis. Vrei s-o cumperi?
– Nu, mulțumesc.
– Tata e afară!
– Ok, cât costă?
– 1000 de lei.
– … Fie cum spui tu…
După câteva zile, tatăl observă că băiatul său nu se mai joacă cu mingea și, curios, îi propune:
– Hai să jucăm tenis!
– Aș veni, dar n-am minge. Am vândut-o!
– Cu cât ai vândut-o?
– 1000 de lei.
– Nu e frumos să jefuiești prietenii așa! Te duc la biserică, trebuie să te spovedești!
Ajungând la biserică, băiatul intră în confesional, închide ușa și șoptește:
– E întuneric aici…
Preotul, surprins:
– Iar începi?
Într-o seară de toamnă, când frunzele roșii și aurii dansau în vântul ușor, două prietene se întâlneau la o terasă cochetă din centrul orașului pentru a povesti ultimele întâmplări. După câteva zâmbete și chicoteli, conversația a luat o turnură neașteptată:
– Dragă, parcă ziceai că te-a cerut Bulă în căsătorie. Ce faci, te măriți cu el sau nu?
Cu o expresie de uimire și puțină exasperare pe chip, cealaltă a răspuns, aranjându-și părul cu grijă, de parcă încerca să-și ascundă tot haosul din suflet:
– Nici gând, fată! M-a sunat aseară și mi-a zis că se însoară cu mine numai dacă îmi schimb numele. Și nu vreau una ca asta!
Prietena, rămasă fără cuvinte pentru câteva clipe, a izbucnit apoi într-un râs molipsitor, ca și cum toată absurditatea situației era de-a dreptul demnă de un film de comedie:
– Păi de ce?! Care e problema?! E ceva normal să îți schimbi numele când te măriți.
După un moment de tăcere în care chicotelile se transformaseră în zâmbete complice, cu o sclipire ironic în ochi și ridicând din umeri ca și cum ar fi acceptat o situație de-a dreptul bizară, ea adaugă:
– Ba da, fată, dar el mi-a zis că vrea să îmi schimb numele în Alina, ca să nu își mai șteargă tatuajul cu fosta.
