Bulă se întoarce de la cârciumă, puțin băut, dar într-o dispoziție excelentă. Intră în casă tropăind, își aruncă haina pe un scaun și strigă:
– Pune masa, Bubulino, că mi-e o foame de lup!
Bubulina, obișnuită cu astfel de cereri nocturne, oftează și începe să pregătească ceva rapid. Bulă se așază la masă, gata să înfulece, când dintr-o dată aude un zgomot ciudat venind de pe balcon.
– Ce naiba mai e și asta?
Curios și puțin confuz de aburii alcoolului, deschide ușa balconului și rămâne mască: un tip, numai în cămașă și chiloți, tremurând ca varga, se ținea de balustradă cu ochii mari de spaimă.
– Ce faci, mă, la mine pe balcon?!
Individul, disperat, ridică mâinile a rugăminte:
– Domnule, fii rezonabil, te implor! Am avut și eu o aventură la etajul de mai sus, dar a venit bărbatul acasă. Ce era să fac?! Am coborât pe balcon la dumneavoastră!
Bulă își scarpină ceafa, clătinând din cap:
– Bată-te să te bată! Bubulino, ia adu o pereche de pantaloni de-ai mei, să poată pleca omul acasă ca un domn, nu ca o sperietoare de ciori!
Zis și făcut, Bubulina îi dă individului o pereche de pantaloni, acesta îi îmbracă rapid și dispare în noapte.
Cei doi soți se pun la somn, dar pe la jumătatea nopții, Bulă sare dintr-o dată din pat cu ochii mari cât cepele și începe să-și scuture nevasta:
– Bubulino, Bubulino, trezește-te că-i bai mare!
– Ce ai, omule?! Ce ți-a venit?
Bulă, alb la față, șoptește cu groază:
– Abia acum mi-am adus aminte că stăm la ultimul etaj!
Ștrulă și Bulă se întâlnesc întâmplător după mulți ani, într-o cafenea din oraș. Se îmbrățișează bărbătește și încep să depene amintiri.
Ștrulă, curios din fire, îl întreabă:
– Ei, prietene, nu te-am mai văzut de mult! Aud că te-ai însurat. Cum arată soția ta?
Bulă, cu un zâmbet larg și visător, începe să-și descrie jumătatea:
– Minunat! Are pielea fină ca o piersică, ochii negri ca murele, buzele cărnoase ca cireșele, obrajii rumeni ca un măr copt…
Ștrulă se uită lung la el, ridică o sprânceană și-l întrerupe brusc:
– Fii serios, mă! Asta nu-i soție, e salată de fructe!
Un cuplu de proaspăt căsătoriți, el 55 – ea 23, se cazează în apartamentul nupțial al unui mic hotel cochet. Recepționerul, un domn trecut și el de prima tinerețe, îi privește cu un zâmbet înțelept și le urează o noapte frumoasă.
Dimineața, mai exact spre prânz, ușa liftului se deschide încet și apare mireasa. Își ține pantofii cu toc în mână, părul îi stă în toate direcțiile, privirea e rătăcită, iar mersul… ei bine, mersul amintește de cineva care a traversat deșertul pe jos. Se apropie cu pași nesiguri de recepție și, cu o voce obosită, abia reușește să îngaime:
– Aaa… am venit pentru micul dejun…
Recepționerul ridică o sprânceană, îi aruncă o privire rapidă din cap până-n picioare și își drege glasul:
– Iertați-mă, domnișoară… adică doamnă! Vă simțiți bine? Că arătați de parcă v-ați fi luptat toată noaptea cu un șarpe boa!
Mireasa oftează, își trece mâna prin păr și spune, aproape șoptit:
– Eh… știți, înainte de căsătorie, soțul meu mi-a spus că a economisit timp de 30 de ani…
Recepționerul dă din cap cu un zâmbet larg:
– Ooo, foarte frumos, un bărbat chibzuit! A strâns bani pentru viitorul vostru…
Mireasa oftează din nou, cu o expresie deznădăjduită:
– Așa am crezut și eu…
