Bubulina intră val-vârtej pe ușă, cu ochii roșii de plâns, trântind geanta pe masă. Bulă, care tocmai răsfoia ziarul, o privește uimit:
– No, ce s-a mai întâmplat, femeie? De ce plângi ca la înmormântare?
Bubulina, încercând să-și șteargă lacrimile:
– Mi s-au furat toți banii din buzunarul cămășii, Bulă! Toți!
Bulă pune jos ziarul, ridică o sprânceană și se uită la ea atent:
– Cum adică? Și n-ai simțit nimic când hoțul ți-a băgat mâna în buzunar?
Bubulina oftează, încercând să-și păstreze calmul:
– Ba da, am simțit… dar era atât de tandru, Bulă, și n-am știut ce intenții avea!
Doi ardeleni, Ion și Gheorghe, ajung pentru prima dată la oraș și sunt cazați la un hotel elegant, dar cu un mic inconvenient: liftul nu funcționa. Camera lor era la etajul 20. Ion, mai pragmatic, zice:
– No, Gheo, n-avem ce face, hai să urcăm pe scări.
Urcă ei vreo cinci etaje, gâfâind de parcă ar fi urcat un munte, când Ion se oprește brusc:
– Mă, Gheo, trebe să-ți zic ceva…
Gheorghe, transpirat și iritat, răspunde:
– Ioane, lasă-mă-n pace, om vorbi când ajungem sus!
Continuă ei urcarea, numărând treptele de parcă erau ani de viață pierduți. Pe la etajul 12, Ion mai încearcă o dată:
– Gheo, ascultă-mă, trebe să-ți zic ceva important…
Gheorghe, de-a dreptul exasperat:
– Ioane, taci din gură și urcă! Vorbești când ajungem la cameră!
Ajung ei, în sfârșit, la etajul 20, trântindu-se epuizați pe podea în fața ușii. Gheorghe, gâfâind de parcă ar fi tras după el un car cu fân, zice:
– Ioane, hai acu’, spune-mi ce voiai să-mi zici, că nu mai pot de curiozitate!
Ion se uită la el cu un zâmbet ștrengar și spune încet:
– No, am uitat cheia la recepție!
Gheorghe, roșu de nervi, abia își stăpânește mânia:
– No, bine, hai să coborâm. Da’ să nu mai faci vreo glumă, că te las aici!
Coboară ei, de data asta mai tăcuți, căci nervii lui Gheorghe erau întinși la maxim. Pe la etajul 5, Ion dă semne că vrea să zică ceva:
– Gheo…
Gheorghe se oprește și îl fulgeră din priviri:
– Ioane, taci! Îmi zici jos!
Mai coboară câteva etaje, Ion încearcă din nou, dar Gheorghe, ținându-și respirația ca să nu explodeze, îl ignoră. Când ajung, în sfârșit, la recepție, gâfâind și sleiți de puteri, Ion se întoarce spre Gheorghe și, cu un rânjet mare pe față, zice:
– Mă, Gheo, tu chiar nu știi de glumă, măi?!
Soțul și soția intră în casă, obosiți după o zi lungă de muncă. Ea, radiantă, își lasă geanta pe masă și îi spune cu un zâmbet misterios:
– Dragul meu, am vești grozave pentru tine. În curând vom fi trei în această casă.
Soțul își lasă servieta, iar fața lui se luminează instantaneu. Încep să-i sclipească ochii, iar zâmbetul larg îi dezvăluie o fericire nemărginită. Se apropie de ea cu pași mari, o ia în brațe și o învârte prin cameră.
– Serios?! Oh, iubito, asta e cea mai bună veste! Nu-mi vine să cred că în sfârșit se întâmplă asta!
O privește plin de emoție, în timp ce ea îl fixează zâmbind. El îi șoptește:
– Doar gândul că vom avea un copil mă face să simt că zbor.
Ea, surprinsă de reacția lui, încearcă să-și păstreze calmul și spune:
– Mă bucur că te simți așa, dragule. E minunat să te văd așa fericit…
El își duce mâinile la inimă și spune:
– Să știi că o să fiu cel mai bun tată din lume. Și tu, cea mai bună mamă!
Ea se oprește din zâmbit pentru o clipă, își drege vocea și completează cu un ton ușor ezitant:
– Da, despre asta… Începând de mâine dimineață, mama se mută cu noi.
În sala de operație, atmosfera era tensionată. Bulă, întins pe masă, încerca să-și stăpânească bătăile inimii care parcă îi răsunau în urechi. Asistenta, pregătind instrumentele, încerca să destindă atmosfera:
– Hai, Viorele, n-are de ce să-ți fie frică. E o operație ușoară, n-are rost să tremuri în halul ăsta, o tăietură și gata…
Bulă, vizibil confuz, o privește speriat:
– Doamnă, dar eu nu mă numesc Viorel! Sunt Bulă!
Asistenta se oprește o clipă, uitându-se încurcată la pacient. În acel moment, își pune mănușile și spune:
– Eu sunt Viorel!
Articolul Ce s-a mai întâmplat, femeie? apare prima dată în .
