Moșul intră vioi în agenția de asigurări, cu pași mici, dar hotărâți, și își scoate tacticos ochelarii, pregătit să semneze ceva important. Funcționarul de la birou, un tânăr de vreo 30 de ani, ridică privirea surprins:
– Bună ziua! Cu ce vă pot ajuta?
– Bună ziua! Aș vrea să-mi fac asigurare de viață.
Tânărul își ajustează cravata și încearcă să-și păstreze seriozitatea:
– Ce vorbești, moșule? Câți ani ai?
– 97, domnule. Dar ce contează vârsta? Vreau să fiu pregătit!
Tânărul rămâne blocat câteva secunde, apoi începe să râdă nervos:
– Serios? Și ce planuri ai la 97 de ani de vrei asigurare?
– Păi, nah… mă pregătesc să plec într-o vacanță cu tata și e bine să fim asigurați.
Tânărul scapă stiloul din mână, își freacă ochii, crezând că poate a auzit greșit:
– Cu… tatăl tău?! Și câți ani are el?
Moșul își drege vocea, mândru:
– 125!
Tânărul începe să râdă isteric, dar moșul continuă calm:
– Ce e așa amuzant? Mergem să-l vizităm pe bunicul meu.
Acum funcționarul își ia capul în mâini:
– Pe bunicul tău?! Păi… câți ani are bunicul tău?
– 145, domnule.
Tânărul se ridică în picioare, gata să plece, dar curiozitatea îl oprește:
– Și… ce faceți la bunicul tău?
– Mergem la nuntă.
Tânărul, alb la față, abia mai poate vorbi:
– La nuntă?! Și de ce se însoară acum, la 145 de ani?
Moșul oftează, dând din cap dezaprobator:
– Tâmpenii, domnule… știi și tu cum sunt astea. Îl forțează părinții lui.
Bulă stă pe canapea, savurând liniștea din casă, când Bubulina intră în sufragerie, vizibil iritată.
– Bulă, ai dat de mâncare la copii? întreabă ea, punând mâinile în șolduri.
Bulă, cu o expresie relaxată, răspunde calm:
– Încă nu, Bubulino.
Bubulina își ridică sprâncenele, semn că răbdarea ei e pe terminate:
– Păi de ce, Bulă?! Nu așa te-am rugat?
Bulă, în stilul său caracteristic, îi oferă o explicație neașteptată:
– Bubulino, aștept să plângă și atunci le voi da.
Bubulina se uită la el uluită:
– De ce să aștepți să plângă, Bulă?!
Bulă își aranjează tacticos tricoul și răspunde liniștit:
– Pentru că nu-i găsesc.
Bulă, într-o dimineață însorită, decide să iasă în parc pentru o plimbare relaxantă. Ia un câine pe care îl vede pe holul blocului, convins că o să facă impresie bună și, cine știe, poate prinde și vreo conversație interesantă cu trecătorii.
Ajuns în parc, câinele părea să fie foarte liniștit, stând cuminte lângă Bulă. După câteva minute, un bărbat curios se apropie:
– Câinele tău mușcă? întreabă acesta, în timp ce își îndreaptă mâna spre patruped.
Bulă, relaxat, îi răspunde prompt:
– Nu!
Însă, imediat ce bărbatul încearcă să mângâie câinele, acesta îl apucă de mână cu dinții, făcându-l să tresară de durere.
– Ziceai că nu mușcă! strigă bărbatul, masându-și mână și uitându-se indignat spre Bulă.
Bulă, cu un aer serios, dar și cu o ușoară urmă de amuzament, explică:
– V-am zis că al meu nu mușcă. Acesta este câinele vecinului.
Articolul Ce vorbești, moșule? apare prima dată în .
