Pe o plajă însorită, printre umbreluțe colorate și miros de cremă solară, două doamne cochete, trecute ușor de prima tinerețe, stăteau pe șezlonguri cu cocktailuri în mână și ochelari de soare cât jumătate de față. Se uitau în toate părțile… dar în special într-una.
Trecând pe lângă ele, cu pași lenți și pieptul scos ca-n filme, apare un tânăr bine făcut, cu abdomenul sculptat și pielea bronzată cât să atragă priviri și oftaturi din toate direcțiile .
– Uuuh, vezi ce vine?! zice prima doamnă, ridicându-și ochelarii pentru o privire mai clară.
– Îl văd, îl văd… răspunde cealaltă, înghițind în sec și înclinându-se puțin să-l urmărească mai bine.
Tânărul trece lent, ca-n slow motion, și exact când le întoarce spatele ca să-și întindă prosopul, se văd pe spatele lui niște zgârieturi lungi, clare, ca după o luptă cu o pisică ninja .
– Cum ți se pare acest băiat? întreabă prima, sorbind din pai cu un zâmbet șiret .
– Judecând după zgârieturile de pe spate… e un băiat foooarte bun!
La sfârșitul slujbei de duminică, când biserica se mai golise, părintele se apropie de un enoriaș mai… colorat în exprimare și în stil de viață . Omul, îmbrăcat casual, cu ochelari de soare pe cap și mirosind discret a tărie, stătea liniștit pe o bancă, ronțăind niște semințe chiar în curtea bisericii .
Părintele, cu privirea gravă, dar blândă, îl privește și îi zice:
– Fiule… va veni o zi când vei plăti pentru păcatele tale!
Enoriașul ridică sprâncenele, își scoate o sămânță din colțul gurii și răspunde calm, cu o grimasă amuzată:
– Aiurea, părinte… eu deja plătesc. Alcoolul și curvele nu sunt gratis, să știi…
Pe un șantier mare, unde muncitorii lucrau de zor , cu praf în aer și sunet de bormașini în fundal, șeful de șantier primește un telefon:
– Vine comisia în control!
Panica instant! Muncitorii dau fuga, își trag vestoanele pe ei, încep să se prefacă ocupați, unii dau cu pensula pe un zid deja vopsit, alții măsoară din ochi niște grinzi… un haos organizat.
Șeful strigă către toți:
– Băăăă, orice s-ar întâmpla, orice s-ar dărâma, orice explozie s-ar auzi, reacționați ca și cum… AȘA TREBUIA SĂ FIE!
Vine comisia – patru oameni serioși, cu căști albe, clipboards și ochelari cu ramă groasă. Încep să inspecteze fiecare colț al șantierului. Se uită, notează, întreabă ceva despre beton, se uită în planuri .
Deodată, BAAANG! Se aude un zgomot puternic și toată lumea se întoarce: un perete tocmai se prăbușise într-un nor de praf!
Toți ochii pe muncitori.
Unul dintre ei, calm, cu căștile pe urechi, se uită la ceas, zâmbește și spune relaxat:
– Zece și treizeci. Exact după grafic!
Comisia dă din cap aprobator. Unul dintre inspectori notează în agendă:
– Precizie elvețiană. Bravo, băieți!
Șeful respiră ușurat și șoptește: – Dacă scap și azi fără amendă, jur că le aduc gogoși mâine!
Finala Campionatului Mondial de fotbal. Stadionul e în delir, oamenii flutură steaguri, se scandează numele echipelor, se fac poze, unii sunt cu fața vopsită, alții plâng de emoție . Atmosfera e electrizantă! Nu mai e niciun loc liber în tribună, doar un singur scaun gol, fix pe linia de centru, cu o vedere perfectă asupra terenului.
Un tip, cu berea în mână și fularul echipei preferate în jurul gâtului, se uită uimit la locul gol și îl întreabă pe vecinul din stânga:
– E liber locul ăsta?!
– Da… e al meu, răspunde celălalt bărbat, vizibil emoționat.
– Nu pot să cred… cât de nebun să fii să ai un asemenea loc la finală și să nu vii?! E meciul vieții!
– Adevărul e că… trebuia să vin cu soția mea. Am fost împreună la toate campionatele, din 1982 încoace… de când ne-am căsătorit . Am fost la fiecare meci, indiferent de țară, vreme sau scor… A fost tradiția noastră.
– Vai… îmi pare rău. Dar… totuși, chiar n-ați găsit pe nimeni care să vă însoțească? Un prieten apropiat? Un nepot? Un vecin?
– Nu… toți sunt la înmormântare.
