Doi pensionari stau pe o bancă în parc, așa cum fac în fiecare dimineață, cu bastoanele sprijinite lângă ei și cu pălăriile pe cap, protejându-se de soare. După câteva minute de tăcere, unul dintre ei, nea Gheorghe, oftează adânc și se uită către celălalt, nea Vasile.
– Măi Vasile, da’ tu de când n-ai mai fost la femei? întreabă nea Gheorghe, privindu-l pe sub sprâncene.
Nea Vasile ridică sprâncenele, ușor surprins de întrebare, dar răspunde sincer:
– Păi… să tot fie de când am ieșit la pensie. Cam de atunci n-am mai fost.
– Eh, uite, și eu tot la fel, zice nea Gheorghe, dând din cap aprobator. O vreme mai stau tăcuți, privind porumbeii care ciugulesc firimituri de pâine de pe jos.
La un moment dat, nea Gheorghe se ridică ușor de pe bancă și, sprijinindu-se în baston, zice:
– Mă Vasile, io zic că ne pun ăștia ceva în pensie.
Bulă ajunge în fața unui bordel într-o seară târzie, îmbrăcat lejer, dar vizibil agitat. Cheamă un taximetrist care tocmai își aprinsese o țigară la colț.
– Hei, șefu’, vrei să faci repede 5 milioane? întreabă Bulă cu un aer misterios.
Taximetristul, curios și încântat de ocazia ușor dubioasă, răspunde rapid:
– Sigur, Bulă! Ce trebuie să fac?
Bulă îi explică pe un ton grăbit:
– Treaba e simplă: intri acolo, găsești o femeie brunetă, cu rochie roșie, care seamănă cu nevastă-mea, o scoți afară de păr și o bagi în mașină. Apoi o duc eu acasă, să terminăm cu nebunia asta!
Taximetristul aprobă și se grăbește să intre. Peste câteva minute, iese nervos, trăgând de păr o femeie care țipa și se zbătea. O aruncă cu forță pe bancheta din spate a mașinii și strigă triumfător:
– Ia-o, Bulă! Ține-o bine, că face scandal rău!
Bulă, vizibil șocat, se uită mai atent la femeia din mașină și strigă:
– Ce faci, frate?! Asta nu este soția mea!
Taximetristul, uitându-se cu ochii mari, răbufnește:
– Știu, Bulă! Nici nu trebuie să fie! Asta e nevasta mea! Stai aici, că mă duc înapoi după a ta!
Doi tineri indieni mergeau agale prin pădure într-o după-amiază liniștită. Păsările cântau, vântul adia printre crengi, iar cei doi discutau despre cât de complicată devenise viața în satul lor.
La un moment dat, unul dintre ei observă un fir subțire de fum care se ridica în depărtare, unduindu-se lent pe cerul senin. Se oprește brusc și își pune mâna streașină la ochi, scrutând cerul.
– Hei, uite! Se transmite ceva. Ce spune mesajul? întreabă el curios, dând din cap spre fumul care părea să danseze într-un ritm bine stabilit.
Celălalt, mai calm, își pune mâna la gură ca să-și rețină un căscat și privește plictisit spre fumul împrăștiat. După câteva secunde, își ridică sprâncenele și răspunde, scuturând capul:
– Nimic important. Sunt doar reclame.
Un român se plimba relaxat pe o plajă pustie, admirând liniștea mării și cerul senin. La un moment dat, simte ceva sub picior și, uitându-se în jos, vede o lampă veche, îngropată pe jumătate în nisip.
– Hmm, ia să vedem, zice el curios, scuturând nisipul de pe lampă.
Dintr-o dată, un fum gros începe să iasă din lampă, iar în fața lui apare un duh cu o figură ușor plictisită, ca și cum fusese deranjat dintr-un somn lung.
– Da, da, știu cum merge treaba, zice duhul oftând. M-ai eliberat, îți îndeplinesc o dorință. Dar fii rezonabil, n-am timp de prostii!
Românul se gândește câteva clipe și apoi spune entuziasmat:
– Uite, am visat mereu să merg în Hawaii. Problema e că mi-e frică să zbor și fac rău de mare, deci nu pot merge nici cu avionul, nici cu vaporul. Așa că vreau un pod până acolo, să pot merge cu mașina.
Duhul își pune mâna la frunte, privindu-l exasperat:
– Asta e imposibil! Gândește-te, băi omule, cât ciment, cât oțel, câtă muncă! Și fundul oceanului? Cum să pun piloni acolo? Logistica e un coșmar! Fii mai rezonabil, cere altceva!
Românul se scarpină în cap, oftând.
– Bine, bine… Uite, am fost însurat de patru ori. Toate soțiile mele m-au lăsat, spunând că sunt un nesimțit, insensibil și că n-am înțeles niciodată ce vor cu adevărat. Deci dorința mea e asta: vreau să înțeleg femeile. Să știu ce gândesc, ce își doresc cu adevărat, să învăț să le fac fericite.
Duhul rămâne nemișcat pentru câteva momente, privindu-l cu o expresie împietrită. După câteva secunde, suspină adânc și spune resemnat:
– Podul să fie cu două benzi sau cu patru?
