Gheorghiță vine val-vârtej la tatăl său, cu fața posomorâtă și ochii de parcă n-ar fi dormit toată noaptea. Taică-său, așezat la masă cu o cană de țuică în mână, îl privește surprins:
– Ce-i, măi, feciorule? Ce-i cu fața asta lungă? Parcă ai pierdut un bou și ai găsit o vacă slabă!
– Tată, m-am hotărât! Divorțez!
Taică-său rămâne cu cana suspendată în aer, uluit:
– Cum, mă, divorțezi? Dar abia ți-ai luat nevastă! Nici nu s-a răcit coliva de pe masa de nuntă! Ce s-a întâmplat?
– Nu contează, tată, eu divorțez, și gata!
– Hai, măi Gheorghiță, spune-i lu’ tata! Eu îs bătrân, dar am trecut prin multe. Știu să dau sfaturi.
Gheorghiță oftează adânc și, după câteva momente de ezitare, spune:
– Tată, nevasta mea… e virgină!
Taică-său pune încet cana pe masă, se scarpină gânditor în cap și, după câteva momente de tăcere grea, zice:
– Măi feciorule, ai dreptate, măi Gheorghiță. Dacă la alții nu le-o trebuit, apăi nu ne trebuie nici nouă!
Într-o seară de toamnă, Ion îl invită pe Dorel la el acasă pentru o seară relaxantă de fotbal și bere. Atmosfera era perfectă: chipsuri pe masă, canapeaua comodă și televizorul reglabil pe meciul serii. Dorel, entuziasmat, comenta fiecare fază ca un antrenor de ligă profesionist.
Când meciul s-a terminat, iar echipa preferată a lui Dorel pierduse (nu fără câteva „încurajări” adresate arbitrilor), acesta începu să-și pună geaca. Dar afară, ca din senin, începuse o ploaie torențială, de parcă cineva uitase robinetul cerului deschis.
Ion, cu inima mare, îi zice prietenului său:
– Dorele, dar unde pleci așa? Stai, mă, aici peste noapte! Ploaia asta nu se oprește prea curând. Uite, mă duc să-ți pregătesc patul în camera de oaspeți.
– Mulțumesc, Ioane, ești un prieten adevărat, zice Dorel.
Ion pleacă să aranjeze patul, punând o pătură groasă, o pernă moale și chiar verificând să nu fie vreo scândură scârțâitoare. Dar când se întoarce în sufragerie, surpriză: Dorel era ud până la piele, apa curgându-i șiroaie de pe haină și încălțări, formând o baltă respectabilă pe covor.
Ion se uită șocat:
– Dorele, ce-ai pățit, măi omule? Te-am lăsat uscat și te găsesc de parcă ai traversat Dunărea înot!
Dorel, zâmbind nevinovat:
– Păi am fost până acasă să-mi aduc pijamalele!
Profesoara de limba română, cu ochelarii pe vârful nasului și privirea severă, îl privește fix pe Bulă, care stă relaxat, cu un zâmbet șmecheresc pe față. Își scutură un pic carnetul de notițe și începe:
– Bulă, hai să vedem cât de bine ai învățat. Ce este „ou”?
Bulă răspunde fără să clipească:
– Substantiv, doamna profesoară.
Profesoara aprobă ușor din cap, parcă uimită că Bulă știe răspunsul:
– Bravo, Bulă! Dar ce număr?
Bulă răspunde sigur pe el, parcă recitând dintr-o poezie:
– Singular, doamna profesoară.
Profesoara se înviorează. „Poate o fi început să învețe, în sfârșit,” își zice în gând. Continuă:
– Foarte bine, Bulă! Și acum, spune-mi, ce gen este „ou”?
Bulă își schimbă poziția, se scarpină după ceafă, se uită la tavan, apoi la colegi. În sfârșit răspunde:
– Doamna profesoară, nu pot răspunde la această întrebare.
Profesoara își împinge ochelarii mai sus pe nas și își încrucișează brațele:
– De ce, Bulă?
Bulă, serios și profund ca un filozof, își pune mâinile pe bancă și zice:
– Pentru că nu știu încă dacă din el va ieși o găină sau un cocoș.
Articolul Divorțez! apare prima dată în .
