O doamnă, vizibil frământată și hotărâtă, intră la o farmacie micuță, dar primitoare, unde lumina blândă a lămpilor evidențiază rândurile de medicamente aranjate cu grijă. Se apropie de tejghea, cu ochii scânteind de furie și disperare, și îi cere farmacistului:
– Aș dori arsenic, vă rog.
Farmacistul, un bărbat amabil dar atent la detalii, se uită surprins la doamnă și întreabă cu o voce calmă:
– Doamnă, la ce vă trebuie arsenicul?
Doamna se apleacă puțin înainte, ca și cum ar vrea să se asigure că mesajul ei ajunge clar, și răspunde cu o voce tremurândă de furie:
– Pentru că să-l omor pe soțul meu!
Farmacistul, respectându-și etica profesională, își frământă mâinile și spune, cu regret:
– Doamnă, nu pot să vă vând arsenic pentru acest motiv, îmi pare rău.
În acel moment, fața doamnei se luminează cu un sclipitor plan ingenios. Ea scotocește repede în poșetă și scoate o fotografie veche, dar clară, care surprinde soțul ei făcând amor cu soția farmacistului. Farmacistul, luând fotografia cu mâini tremurânde, o privește atent și, după o clipă de tăcere încărcată de surpriză și jenă, spune cu un zâmbet ușor ironic:
– Ah, scuzați-mă, n-am știut că aveți rețetă.
Pe o bancă veche dintr-un parc animat din centrul orașului, sub un cer senin și înconjurați de trecători care zâmbeau la frumusețea momentului, doi îndrăgostiți se sărutau cu pasiune, ca într-o scenă de film romantic. Atmosfera era încărcată de romantism, iar fiecare privire și atingere părea să spună o poveste de dragoste.
La un moment dat, un individ, cu o atitudine ușor entuziasmată și curioasă, se așază lângă cei doi și începe să o fixeze intens pe femeie, ca și cum ar vrea să nu rateze niciun detaliu din acea clipă magică. Iubitul, concentrat în sărutul lor, începe mai întâi să ignore privirile străine, sperând că totul va trece neobservat. Însă, pe măsură ce fixarea devine tot mai insistentă, nu mai poate să o ascundă și răbufnește:
– De unde atâta tupeu, stai şi te uiţi la iubita mea cu mine lângă tine!
Individul, ușor sfios și cu o mică scuză pe buze, se ridică puțin în picioare și răspunde cu o voce tremurândă și amuzată:
– Îmi cer mii de scuze, dar trebuie să îi cer soției cheile de la casă!
Ion și Vasile erau prieteni vechi din sat, crescând împreună pe ulițele prăfuite și la umbra nucilor bătrâni. De mult timp, discutau la umbra unei fântâni din centrul satului despre viitor și despre cum ar putea să-și îmbogățească cultura generală. Însă Vasile era mereu sceptic când vine vorba de liceu:
– Nu, măi Ioane, nu vreau să merg la liceu, e prea departe de sat și nu se mai duce…
Pe când Ion s-a înscris la liceu și a început să afle tainele literelor mari și ale istoriei, a revenit acasă cu o mulțime de povești și, mai ales, cu poze din cărțile de manual și expozițiile școlare. Într-o seară, se așază la o masă din lemnul de stejar, sub lumina lămpii cu petrol, și îi arată lui Vasile o poză cu mândrie:
– Știi tu cine-i în poza asta?
Vasile se uită fix, se uită de două ori, dar nu știe să-i spună. Apoi Ion intervine:
– E Mihai Eminescu, măi, e cel mai mare poet al românilor, măi… Știe o lume întreagă, dar tu nu știi, că nu ești la liceu!
Zâmbetul lui Ion era larg, iar Vasile se simțea puțin umilit, dar totodată curios să afle mai multe. Trecuseră câteva luni, iar Ion revenise cu altă poză la el acasă, arătând-o lui Vasile ca pe o comoară de cultură:
– Știi tu, Vasile, cine-i în poza asta?
Vasile oftă și spuse:
– Nu, măi Ioane. Cine-i în poză?
Ion, cu mândrie, îi răspunde:
– E Constantin Brâncuși: cel mai mare sculptor român, știe o lume întreagă, dar tu nu știi, mă, că nu ești la liceu, nu ai cultură generală!
Visele lui Ion erau mari, iar el dorea ca și Vasile să împărtășească pasiunea pentru cunoaștere. După un timp, când a trecut din nou vremea discuțiilor la fântână și la cârnați la cârciumă, Ion se întoarce acasă, dar de data aceasta Vasile se simte inspirat și vrea să-și dovedească „cultura”. Își scoate telefonul vechi, caută în albumele de familie și apoi îl provoacă pe Ioane:
– Știi tu, măi Ioane, cine-i în poza asta?
Ion se oprește, se uită, se răsucește pe scaunul de lemn, căutând în gând răspunsul, dar nu știe ce să răspundă. După câteva secunde de tăcere, cu un zâmbet ștrengăresc pe buze, Vasile exclamă:
– E Gheorghe, din capătul satului, vine în fiecare zi la nevastă-ta, când ești plecat, știe tot satul, dar tu nu știi, că ești la liceu!
Într-o seară tensionată în apartamentul modest, dar plin de viață, o femeie disperată se plimba prin sufragerie, mâinile tremurând de furie și neputință. Stătea pe canapea, oftând adânc și suspinând, și-și revărsă frustrările în fața prietenei ei, pe care o cunoștea de ani buni:
– Dragă, nu ştiu ce să mă mai fac cu soţul meu! Tot timpul numai: „Mamei nu i-ar plăcea asta”, „Vai, de-ar vedea mama ce facem!”, „Mama zice că nu e bine”, „Mama face mai bine asta” şi tot aşa… E băieţelul mamei! Nu mai suport, dacă-l mai aud o dată cu mă-sa, îl omor!
Prietena ei, cu o replică la fel de ascuțită precum și umorul ei, o sfătuiește calm, de parcă ar fi încercat să-i ofere o soluție miraculoasă:
– Dragă, cred că trebuie să fii mai feminină, să te comporţi mai provocator, să-i trezeşti simţurile şi să-l faci să uite de maică-sa!
Acea seară, cu inima bătând mai tare ca niciodată, se transformă într-un veritabil plan de răzbunare și seducţie. Cu multă hotărâre, și după ce a ascultat câteva melodii romantice și a citit câteva sfaturi din reviste de modă, tipa își alege cea mai sexy lenjerie de dantelă neagră, ce strălucea subtil în lumina difuză a lămpii din dormitor. Se întinde pe pat, pregătită să pună în practică sfatul prietenei ei și să trezească un foc de pasiune.
La scurt timp, soţul intră în dormitor, încă adormit sau poate obișnuit cu întoarcerile neaşteptate ale soției sale. Ridică privirea și, cu ochii măriți de surpriză, exclamă cu o voce care se împletește între uimire și confuzie:
– Aoleu! De ce eşti toată-n negru? S-a întâmplat ceva cu mama?
