Micul Vasilică era cunoscut în toată școala drept un copil extrem de isteț. Învățătoarea lui, doamna Popescu, deja nu mai știa ce să facă pentru a-l ține ocupat în timpul orelor. El terminase toate exercițiile din manual și chiar și temele colegilor săi, fără să se clatine. Așa că, într-o zi, după ce sunase clopoțelul, Vasilică se apropie timid de catedră.
-Doamna, pot să vă vorbesc după ore? întreabă el serios, cu un ton grav, de parcă ar fi avut ceva deosebit de important de spus.
-Desigur, Vasilică, ce ai pe suflet? îl întreabă doamna Popescu, zâmbindu-i cald.
-Doamna, cred că sunt prea inteligent pentru clasa asta, mă plictisesc. Aș vrea să trec direct la liceu! răspunde el hotărât.
Învățătoarea, surprinsă dar amuzată de siguranța elevului ei, decide să-l ia în serios și să îl ducă la director, domnul Ionescu. Directorul era un bărbat solid, cu o privire impunătoare, dar care avea și el o slăbiciune pentru inteligența copiilor. După ce a fost informat despre solicitarea lui Vasilică, a privit elevul cu o sprânceană ridicată.
-Bine, tinere, dacă vrei să treci direct la liceu, va trebui să treci niște teste. Ești pregătit? întreabă directorul.
-Desigur, domnule director! răspunde Vasilică fără ezitare, zâmbind ușor.
Testarea începe, iar directorul începe cu întrebări simple de matematică și geografie.
-Să vedem, Vasilică: cât face 3×4? întreabă directorul.
-12, răspunde Vasilică rapid, fără să stea pe gânduri.
-Și 6×6? întreabă din nou directorul.
-36, domnule director, spune Vasilică, aproape plictisit de simplitatea întrebărilor.
-Care este capitala Japoniei? continuă directorul.
-Tokyo! răspunde Vasilică cu aceeași siguranță.
Testul continuă încă o jumătate de oră, iar Vasilică răspunde fără greșeală la toate întrebările, lăsându-l pe director impresionat. Dar, la finalul testului, profesoara se apropie și spune:
-Domnule director, aș vrea să îi pun și eu câteva întrebări, dacă îmi permiteți.
Directorul, vizibil mulțumit de performanța elevului, acceptă fără ezitare. Învățătoarea, cu un zâmbet ușor șiret, începe:
-Vasilică, vaca are patru și eu am două. Ce este?
Vasilică zâmbește și răspunde rapid:
-Picioarele, doamna.
-Corect, spune ea. Dar ce găsim în pantaloni la tine și nu găsim în ai mei?
Directorul începe să se uite nedumerit, dar Vasilică răspunde calm:
-Buzunare, doamna.
-Bine, Vasilică, continuă ea. Unde au femeile părul cel mai creț?
Directorul se înroșește la față și se pregătește să intervină, dar Vasilică răspunde fără ezitare:
-În Africa, doamna!
Cei doi adulți se privesc un moment, iar profesoara continuă:
-Ce este moale, dar devine tare când îl ții în mână?
Directorul își dă seama că trebuie să intervină, dar Vasilică răspunde rapid:
-Ojă pentru unghii, doamna.
Directorul deschide larg ochii și începe să transpire ușor, în timp ce profesoara continuă:
-Ce au bărbații și femeile în mijlocul picioarelor?
Vasilică răspunde imediat, fără să stea pe gânduri:
-Genunchii, doamna.
Directorul era acum complet uluit, iar profesoara își continuă seria de întrebări:
-Ce are o femeie măritată mai larg decât una nemăritată?
Directorul simțea că îi tremură mâinile, dar Vasilică răspunde liniștit:
-Patul, doamna.
-Care parte a corpului meu este des cea mai umedă? întreabă ea, cu un zâmbet ușor jucăuș.
-Limba dumneavoastră, doamna, răspunde Vasilică.
Directorul, complet transpirat și confuz, aștepta să vadă unde va duce toată această discuție.
-Și acum, Vasilică, spune-mi un cuvânt care începe cu litera C, care poate fi umed sau uscat și pe care bărbaților le place să-l privească, spune ea zâmbind.
Vasilică stă puțin pe gânduri și răspunde:
-Cerul, doamna!
Directorul, acum complet încurcat, transpirat și șocat, decide că este timpul să intervină.
-Gata! Gata! exclamă el. Nu o să te trimit la liceu, Vasilică, o să te trimit direct la Universitate! Chiar și eu aș fi picat acest test…
Morala: Cu cât înaintăm în vârstă, cu atât gândim mai pervers.
Judecătorul, un bărbat cu ochelari masivi și o privire serioasă, își netezește roba înainte de a începe audierile. Sala de judecată era plină, iar tensiunea din aer putea fi tăiată cu cuțitul. Secretara judecătorului, obosită de la câte procese a scris pe ziua aceea, își pregătește rapid degetele pentru a bate la tastatură fiecare cuvânt dictat.
Primul martor, o femeie elegantă în jur de 40 de ani, își aranjează timidă coafura, în timp ce așteaptă întrebările.
Judecătorul o privește pe femeie peste ochelari și întreabă:
-Sunteți căsătorită?
Femeia privește în gol pentru câteva secunde, oftând adânc, ca și cum întreaga viață i-ar fi trecut prin fața ochilor. Poate că își amintește cum, acum câțiva ani, planifica o viață fericită sau poate că-și revine la realitate, rememorând certurile din bucătărie despre cine a uitat să scoată gunoiul.
Judecătorul, fără să se arate impresionat de tăcerea ei prelungită, începe să dicteze:
-Nu e căsătorită.
Sala chicotește ușor, dar momentul comic este rapid trecut cu vederea.
Apoi, judecătorul își îndreaptă atenția către cel de-al doilea martor, un bărbat cu un chip obosit, cu cearcăne adânci sub ochi, semn că fie a dormit prost în ultima vreme, fie… bine, nu dormise prea bine.
-Sunteți căsătorit? întreabă judecătorul, cu aceeași voce gravă.
Bărbatul oftă adânc, de parcă toate greutățile vieții îi apăsau umerii, iar soarta lui era deja scrisă în stele.
Judecătorul, fără să ezite, dictează:
-Căsătorit.
