Într-o cameră slab luminată, doi amanți se bucurau de momentul lor de intimitate. Aerul era încărcat de o atmosferă relaxantă, iar el, sprijinit pe o pernă, o privea tandru pe ea. După câteva clipe de tăcere, lovit de un val neașteptat de sensibilitate, își simți inima mai deschisă ca niciodată.
– Știi… – începu el, cu un ton visător. – Spune-mi ceva să mă simt ca și când ai fi soția mea.
Ea, cu părul răvășit și o expresie gânditoare, îl privi cu un zâmbet misterios. Momentul părea că promitea o declarație dulce sau poate o replică plină de pasiune. Își aplecă ușor capul și, fără ezitare, răspunse:
– Dragă, azi nu pot, mă doare capul…
Pe o stradă pustie, într-o noapte liniștită, doi hoți se întâlnesc întâmplător. Unul dintre ei, transpirat și vizibil agitat, stă sprijinit de o mașină strălucitoare care încă mai avea motorul cald. Al doilea, curios din fire, își aprinse o țigară și începu să-l interogheze:
– Bă, de ce-ai furat mașina asta, mâncat-aș? – întrebă el, scrutându-l cu o privire suspicioasă.
– Mă gândeam că n-are stăpân, mâncat-aș! – răspunse celălalt, ridicând din umeri ca și cum totul ar fi fost perfect logic.
Celălalt se scărpină după ureche, neîncrezător:
– Și de ce, mă rog, mâncat-aș? Cum ți-ai dat seama că n-are stăpân?
Hoțul se opri o clipă, parcă mândru de răspunsul său, și spuse:
– Era parcată fix în poarta cimitirului…
Într-o dimineață liniștită de duminică, doi vecini, Bulă și Mitică, stăteau sprijiniți de gard, fiecare cu câte o ceașcă de cafea în mână. Mitică, om serios și puțin cam curios din fire, începu discuția:
– Bulă, ia zi, mă, tu cum îți arăți iubirea față de nevastă-ta? Eu, spre exemplu, îmi sărut nevasta în fiecare dimineață, înainte să plec la muncă. E un obicei sănătos, de familie! Tu cum procedezi?
Bulă, care tocmai sorbea tacticos din cafea, se opri brusc, își șterse mustața cu mâneca și răspunse cu nonșalanță:
– Eu? Fix invers, vecine.
Mitică ridică o sprânceană, nedumerit:
– Cum adică invers, Bulă?
Bulă oftă teatral, aruncând o privire șugubeață către nevasta lui Mitică, care uda florile din grădină:
– Invers, vecine… Eu o sărut doar după ce pleci tu!
Bulă, agitat și transpirat, ajunge în fața unui polițist care stătea relaxat în mijlocul pieței, molfăind o gumă.
– Domnule polițist, e grav! Cineva mi-a furat bicicleta!
Polițistul își ridică pălăria ușor, privind cu o sprânceană ridicată:
– Era bună bicicleta?
Bulă dădu din cap cu încredere:
– Cum să nu fie bună?! Mergeam cu ea la lucru în fiecare zi, ținea bine!
Polițistul își scoase un carnețel, notând ceva absent.
– Avea clopoțel?
Bulă se scărpină în ceafă:
– Nu… cine mai folosește clopoțel în ziua de azi?
– Frână de mână? – întrebă polițistul, notând cu o seriozitate demnă de un detectiv celebru.
– Eh, nici asta… dar puneam picioarele jos la nevoie!
– Far? Ochi de pisică? Reflectorizante? – continuă polițistul, acum interesat parcă mai mult de regulament decât de furtul în sine.
Bulă, vizibil iritat, ridică din umeri:
– Dom’ polițist, nu era așa dotată, dar mergea bine, vă jur!
Polițistul închise carnețelul și își drese vocea:
– Bun, Bulă, să recapitulăm: nu avea clopoțel, nu avea frână de mână, nici far, nici ochi de pisică.
Bulă, simțind că discuția o ia pe altă cale, încercă să explice:
– Domnule polițist, vă rog să înțelegeți, problema e că mi-a fost furată!
Polițistul îi aruncă o privire serioasă, apoi zise grav:
– Bulă, după regulament, bicicleta dumitale era un pericol public. Deci, nu numai că nu pot face nimic să-ți recuperez bicicleta, dar trebuie să-ți dau o amendă de 1000 de lei pentru că ai circulat cu ea așa!
