Doi bărbați, prieteni de multă vreme, stau de vorbă la o cafea. Discuția devine serioasă când unul dintre ei, cu o expresie de reproș, se adresează celuilalt:
-Domnule, nu îmi place că te culci cu soția mea! – spune primul, încercând să-și păstreze calmul, dar cu o privire care trădează furia interioară.
Cel de-al doilea, surprins și puțin confuz, se uită la el, ridicând o sprânceană:
-Eu nu mai înțeleg nimic. Ce fel de familie sunteți voi? – întreabă el, dându-și jos ochelarii, parcă așteptând o explicație logică.
Primul tip, mai iritat acum:
-Cum adică ce fel de familie? – întreabă el, evident neînțelegând unde bate prietenul său.
Al doilea își întinde brațele într-un gest de exasperare:
-Păi, uite! Unul zice că îi place, celălalt că… nu-i place! – răspunde el cu un zâmbet ironic.
Un cămătar intră nervos în biroul avocatului său, fluturând o hârtie în mână.
-Domnule avocat, sunt într-o mare încurcătură! I-am împrumutat lui Ionescu 3000 de euro acum câteva luni, dar, ghici ce? Mi-am pierdut chitanța de împrumut! Cum îmi pot recupera banii fără acea dovadă?
Avocatul, fără să pară prea surprins, zâmbește calm și își aranjează cravata.
-E simplu, scrieți-i o scrisoare și cereți-i să vă trimită cei 6000 de euro pe care vi-i datorează.
Cămătarul, confuz, ridică o sprânceană.
-Dar, domnule avocat, eu i-am împrumutat doar 3000 de euro! De unde să vină cei 6000?
Avocatul chicotește și se apleacă ușor spre clientul său, cu un aer complice.
-Exact, asta și vrem să obținem. O dovadă scrisă din partea lui că vă datorează doar 3000 de euro…
Într-un compartiment de tren, o bătrânică și un tânăr călătoreau liniștiți. Tânărul, relaxat, mesteca gumă, privind pe geam peisajele care treceau pe lângă tren. Pe de altă parte, bătrânica nu și-l putea lua din priviri. Îl cerceta cu atenție, scrutându-i fiecare gest. După câteva minute de tăcere, își strânge baticul mai bine sub bărbie și, hotărâtă, se apropie de tânăr.
Îl mai privește încă o dată, convinsă că trebuie să-i spună ceva important, și apoi, cu un aer grav și serios, îi spune:
-Degeaba vorbești, maică… Eu sunt surdă!
Bulă, cunoscut pentru logică sa originală, stătea la birou liniștit, când șeful său apare dintr-odată, vizibil iritat.
– Bulă, de ce stai la serviciu doar 5 ore? întrebă șeful, mirat că mereu îl vede plecând mai devreme decât ceilalți.
Bulă ridică din umeri și răspunde, calm și sigur pe el:
– Dar cât să stau, șefu?
– 8 ore, cât scrie în contract! răspunde șeful, cu o privire dezaprobatoare.
Bulă, fără să-și piardă cumpătul, îi explică foarte relaxat:
– Păi, șefu, alea 8 ore din contract sunt brut. Net, stau 5 ore. E aceeași formulă ca la salariu, șefu. Nu pot să fac nimic, legea e lege!
