Curiozitățile soțului apar într-o seară liniștită, la un pahar de vin:
– Dragă, m-ai înșelat vreodată? întreabă el cu o urmă de suspiciune.
Soția, care aranja farfuriile în dulap, se oprește și oftează:
– Ei, lasă tu astfel de întrebări! Știi bine că nu!
El insistă, ridicând paharul spre lumină, ca un detectiv care tocmai a descoperit o pistă:
– Hai, spune! Promit că nu voi zice nimic, doar sunt curios!
Ea își mușcă ușor buza, apoi zâmbește vag.
– Bine… De trei ori!
Soțul lasă paharul pe masă, înlemnit.
– Trei? Când?
Ea se întoarce calmă spre el:
– Îți amintești când am cumpărat mașina? Te-a chemat directorul băncii și ți-a aprobat împrumutul instantaneu. Pe termen lung, dobândă mică…
El dă din cap gânditor:
– Asta nu a fost înșelat, dragă! A fost pentru binele familiei. Bun! A doua oară?
– Când ai avut operația pe cord deschis, cu bypass-uri. Directorul spitalului personal te-a operat. Ai fost tratat ca un VIP. De ce crezi?
El își pune mâna la inimă, vizibil emoționat:
– Ești un înger! Asta a fost un sacrificiu din partea ta! Sfânta mea! Și… a treia oară?
Ea își potrivește șorțul, se așază pe scaun și îl privește drept în ochi:
– Aaa, asta a fost când ai vrut să fii administrator de bloc și îți mai trebuiau 35 de voturi!
El rămâne cu gura căscată. După câteva clipe, murmură:
– 35?! Dar… sunt doar 20 de apartamente în bloc!
Bulă și Ștrulă, prieteni vechi, stăteau la o bere într-o seară, discutând despre viață și toate micile probleme cotidiene. La un moment dat, Ștrulă, vizibil intrigat, își pune mâinile pe masă și spune:
– Bulă, chiar nu te înțeleg!
– De ce, Ștrulă? Ce-am mai făcut?
Ștrulă își dă ochii peste cap, ridicând din sprâncene:
– Păi bine, măi Bulă, ai 40 de ani și maică-ta încă îți mai face scandal când aduci femei acasă! Nu ți-e rușine?
Bulă își lasă berea pe masă, oftează și își scarpină capul, ca și cum ar căuta cuvintele potrivite:
– Da, Ștrulă, așa e… Maică-mea e foc și pară. Dar să o vezi pe nevastă-mea ce scandal îmi face!
Iarna își arăta colții în toată splendoarea ei. Un frig năprasnic pusese stăpânire pe sat, iar zăpada scârțâia sub pași ca un covor înghețat. Într-o casă mică, de la marginea satului, un cuplu foarte bătrân se pregătea de somn. Stăteau la gura sobei, încălzindu-și mâinile îmbătrânite și povestind despre vremurile de demult.
Bătrâna, căutând o plapumă mai groasă într-un dulap vechi, zâmbește nostalgică și își aruncă o privire la soțul ei, care moțăia deja în fața sobei.
– Auzi, bărbate, mai ții tu minte, în tinerețe, înainte să mă ceri de la mama, cum mă așteptai tu seară de seară la stejarul din fundul grădinii? Eu ieșeam pe furiș din casă, îmi puneam șalul pe umeri și veneam la tine… Și cu câtă pasiune ne mai iubeam?
Bătrânul ridică sprâncenele, surprins, dar apoi zâmbește și el, mângâindu-și mustața rară.
– Da, muiere… ce vremuri! Eram tineri și nebuni… Eu tremuram de frig, dar tu mă încălzeai de fiecare dată când veneai.
Bătrâna chicoti, iar obrajii ei uscați se îmbujorară puțin de emoție:
– Hai să o mai facem o dată, ca pe vremuri! Cine știe cât timp mai avem?
Bătrânul se uită la ea și, entuziasmat de ideea nevestei, își trase cojocul, își puse căciula groasă de lână și porni spre stejarul din fundul grădinii, cu pași mici, dar hotărâți. Viscolul îl lovea din toate părțile, dar inima îi era plină de emoție.
Ajuns acolo, își frecă mâinile să-și mai alunge din frig și începu să aștepte. Și așteptă. Și tot așteptă, până ce frigul începu să-l pătrundă până în oase. Mustața îi înghețase, iar hainele parcă deveniseră de gheață.
După o oră, cu obrajii vineți și mâinile tremurânde, bătrânul se întoarce în casă. O găsi pe bătrână înfofolită bine sub plapuma cea groasă, cu un ceai cald în mână.
– Auzi, muiere, bine că stai tu aici, la căldură, sub plapuma asta, și eu te așteptam să paralizez de frig lângă stejar, în viscol! De ce n-ai venit?
Bătrâna îl privi calm, dând din umeri, și răspunse sec:
– Nu m-a lăsat mama…
