Banc: După mulți ani de serviciu, Bulă realizează că nu a fost promovat, nu…

Banc: După mulți ani de serviciu, Bulă realizează că nu a fost promovat, nu…

După mulți ani de serviciu, Bulă realizează că nu a fost promovat, nu i s-a mărit salariul, nu i s-au dat prime și compania nu face nimic în acest sens. Deci omul s-a decis ca într-o dimineață să meargă la managerul direct

După schimbul de amabilități, a început să îi menționeze șefului observațiile sale.

Șeful, uitându-se la el, a râs și l-a rugat să ia loc spunând:

– Prietene, dar tu nu ai lucrat în compania asta nici măcar o zi!

Bulă a fost surprins să audă aceasta, dar șeful a continuat să explice:

– Câte zile sunt într-un an?

– 365 de zile iar odată la 4 ani sunt 366 de zile.

– Câte ore are 1 zi?

– 24 de ore.

– Câte ore muncești pe zi?

– 8 ore pe zi.

– Așa, deci cât la % dintr-o zi muncești?

Angajatul face calculele și zice:

– 8/24= 1/3 dintr-o zi, adică 33,3%.

– Foarte bine. Deci cât reprezintă 1/3 dintr-un an?

-1/3 x 366 de zile = 122 de zile.

– Vii la lucru în weekend-uri?

– Nu, dle.

– Câte zile de weekend sunt într-un an?

– 52 de sâmbete și 52 de duminici, în total 104 zile de weekend.

– Merci. Dacă eliminăm din cele 122 de zile cele 104 zile de weekend, câte zile rămân?

– 18 zile.

– OK. De obicei în fiecare an ai circa 3 săptămăni de concediu de odihnă! Acum, elimină cele 15 zile din cele 18 zile rămase. Câte zile mai rămăn?

– 3 zile.

– Lucrezi de Anul Nou, Paște sau Crăciun?

– Nu, domnule!

– Bun! Elimină cele 3 zile de sărbătoare din zilele rămase. Câte zile mai rămăn?

– Niciuna, domnule!

– Păi, ce mai dorești?

– Am înțeles, domnule. Vă mulțumesc, domnule pentru toți banii pe care mi-i oferiți. Îmi pare rău, că am încercat să păcălesc compania!

MORALA: Intri în birou cu ideea ta și ieși cu ideea șefului

DISTRIBUIE CU PRIETENII: