Maria și Ion se hotărăsc, după multe întâlniri romantice și plimbări sub clar de lună, să facă amor pentru prima dată. Emoțiile sunt la cote maxime. Lumina difuză din cameră creează o atmosferă intimă, iar Ion încearcă să pară calm, deși se vede clar că are mâinile ușor tremurânde.
Maria, rușinată, își strânge halatul pe ea și îl privește cu ochi mari:
– Ioane, să știi… e prima oară când fac asta. Nu vreau să-ți faci o părere proastă despre mine.
Ion se oprește pentru o clipă, surprins. Apoi, zâmbind ușor, încearcă să o liniștească:
– Eh, stai liniștită… niște prieteni mi te-au recomandat.
Ion vine acasă noaptea târziu, după o seară petrecută la cârciuma satului. Este beat-criță, mergând pe o linie șerpuită, de parcă ar fi dansat pe un funambul. Ajunge la ușă și încearcă să o deschidă, dar găsește ușa încuiată.
– Mărie, deschide uşa! strigă Ion, lovind ușa cu pumnul.
Maria, care stătea în pat și citea o carte, îi răspunde ferm:
– Nu-ți deschid, Ioane, că ești beat!
Ion, nedeterat, continuă să bată în ușă:
– Mărie, deschide uşa!
Maria, hotărâtă să nu cedeze, răspunde din nou:
– Nu-ți deschid, Ioane!
Ion, după o scurtă pauză, își dă seama că trebuie să folosească o altă tactică. Cu o voce mieroasă, spune:
– Mărie, am un buchet de trandafiri pentru cea mai frumoasă femeie din lume!
Maria, auzind aceste cuvinte, sare din pat și se îndreaptă spre ușă, cu inima împănată de emoție. Deschide ușa și îl vede pe Ion, ținând mâinile goale și zâmbind beat.
– Și buchetul de trandafiri? întreabă Maria, cu o expresie între speranță și dezamăgire.
Ion, cu un zâmbet larg, răspunde:
– Și cea mai frumoasă femeie din lume?
Maria se întoarce de la magazin cu o pălărie nouă, ce strălucește în lumina blândă a după-amiezii, purtând un zâmbet mândru și o sclipire în ochi. În timp ce își face drum pe aleea plină de viață, își imaginează cum pălăria îi va schimba întreaga atitudine, făcând-o să pară mult mai tânără și plină de energie. Ajunsă lângă Ion, prietenul ei cunoscut pentru replicile lui rapide și umorul său acid, nu mai poate reține entuziasmul:
– Mă Ioane, să vezi, mi-a zis vânzătoarea că pălăria asta mă face să par cu 10 ani mai tânără.
Ion, cu un zâmbet ștrengar pe față și privirea lui pătrunzătoare, îi răspunde fără ezitare:
– Şi-atunci de ce nu ţi-ai luat trei?
Un bărbat la cumpărături, într-un supermarket aglomerat, împingea un cărucior plin cu produse, iar în mijlocul lor, băiețelul său de trei ani, roșu la față și cu lacrimi șiroind, plângea isteric.
Bărbatul, transpirat și vizibil epuizat, dar cu o voce calmă, repetă încet, ca pentru el:
– Aproape am terminat, Adrian. Încearcă să nu plângi, Adrian. Viața o să fie mai bună, ai să vezi. Îți promit eu.
Copilul, de parcă ar fi auzit o provocare, începe să țipe și mai tare, lovind cu piciorușele în marginea căruciorului. O bătrânică care trecea pe lângă ei se uită mustrător, dar bărbatul continuă, fără să-și piardă cumpătul:
– Hai, Adrian, doar două rafturi și ajungem la casă. Nu te enerva, Adrian. Respiri adânc și trece.
Ajunși la raionul de dulciuri, copilul întinde mâna spre niște bomboane colorate, iar când tatăl le evită cu un ocol strategic al căruciorului, urletul crește cu un octav. Bărbatul, calm, murmură din nou:
– Nu-i nimic, Adrian. Rezistăm și trecem și peste asta. O să ajungem acasă în curând, Adrian. Totul va fi bine, Adrian.
La casă, casierița, impresionată de răbdarea omului, zâmbește admirativ și spune:
– Domnule, este extraordinar cât de blând și de calm îi vorbiți băiețelului dumneavoastră, micuțul Adrian!
Bărbatul se uită obosit, dar cu un zâmbet amar, și oftează:
– Pe băiețelul meu îl cheamă Mihai. Pe mine mă cheamă Adrian.
