Sună telefonul în toiul zilei.
– Bună, dragă, la telefon e tati. Mami este cumva pe lângă telefon?
– Nu, tati, e sus, în dormitor, cu unchiul Vasile.
Tatăl, puțin confuz:
– Dragă, dar noi nu avem un unchi Vasile!
– Ba daaa, tati! Și e chiar acum în dormitor cu mami!
Tatăl tace câteva secunde, apoi prinde o idee:
– Bine, uite ce vreau să faci: lasă telefonul, du-te sus, ciocăne la ușă și spune-i lui mami că tati tocmai parchează mașina în fața casei.
– Da, tati!
După câteva minute, fetița revine:
– Gata, tati, am făcut cum ai zis!
– Și ce s-a întâmplat?
– Păi… mami s-a speriat, a sărit din pat dezbrăcată și a început să alerge țipând. A încercat să-și pună halatul pe fugă, dar s-a împiedicat de covor și s-a lovit cu capul de tocul ușii. Acum stă acolo nemișcată…
– O, Dumnezeule! Dar unchiul Vasile?!
– A sărit și el din pat, tot dezbrăcat. A încercat să fugă pe geam, dar a alunecat pe perdea, s-a agățat de lustră și s-a prăbușit direct în acvariul cu pești. Acum peștii înoată peste el… cred că e mort și el.
Tatăl rămâne mut. Se face liniște. Liniște lungă… și mai lungă…
– Păi… piscină? E cumva 021 252…
– Nu, cred că ați greșit numărul…
Copilul, jucându-se liniștit cu mașinuțele în sufragerie, vede pe fereastră ceva ce-i captează atenția. Se ridică brusc și aleargă spre bucătărie, unde mama tocmai amesteca într-o oală cu ciorbă.
– Mamă, mamă, vine tata!
Mama, surprinsă:
– Așa devreme? Pe ce trotuar e?
Copilul, privind uimit pe geam:
– Pe ambele!
Mama se uită panicată pe fereastră și vede cum tatăl vine în zigzag, cu un mers care sfidează legile echilibrului, ba pe un trotuar, ba pe celălalt. Un trecător îl ocolește speriat, iar altul râde pe sub mustață.
– Doamne, parcă-i căprioară pe gheață! spune mama, ridicând sprânceana.
Copilul chicotește:
– Mami, cred că tata joacă „Șarpele” pe trotuar!
Mama oftează adânc și își șterge mâinile pe șorț:
– Eh… măcar de data asta a găsit drumul spre casă!
Seara târziu, liniștea cartierului e spartă de bătăi în ușă.
Bulă, adormit, deschide bombănind:
– Cine-i la ora asta?!
Vecinul, jenat, dar disperat:
– Îmi pare rău, vecine, știu că e târziu și abia te-ai întors de la serviciu, însă tare am nevoie de ajutorul tău… Nu pot intra în casă. Am plecat în grabă și mi-am uitat cheia de la intrare în pantaloni, care au rămas aruncați după pat…
Bulă, frecându-și ochii:
– Așa, și? Eu ce-aș putea să fac!?
Vecinul, cu un zâmbet de milog:
– Urcă un pic sus în dormitor la tine și adu-mi-i, te rog!
Bulă, confuz:
– La mine? Cum adică, la mine?
Vecinul, mai jenat ca niciodată:
– Păi… am și eu o mică poveste… Soția ta era acasă și părea cam supărată. M-am gândit s-o consolez…
Bulă și Ștrulă la o bere:
Bulă, cu un oftat adânc și un zâmbet visător:
– Am avut noroc să dau peste cea mai bună soție din lume!
Ștrulă, surprins, ciocnind paharul:
– Mă bucur pentru tine, Bulă! Felicitări, prietene! Ai tras lozul câștigător!
Bulă, privindu-și berea cu o expresie cam încurcată:
– Da, da… doar că trăiesc cu teama să nu afle asta și soțul ei!
