Două prietene din București, amândouă virgine și extrem de apropiate, aveau obiceiul să-și povestească absolut tot, de la ultimele bârfe din cartier până la cele mai intime gânduri. Într-o zi, una dintre ele anunță entuziasmată că pleacă în Vama Veche pentru un weekend, iar cealaltă, invidioasă, îi spune:
– Să ai grijă și să-mi povestești tot când te întorci, să nu omiți nimic, auzi?
– Normal, stai liniștită! îi răspunde cealaltă cu un zâmbet misterios.
Când revine din Vamă, o găsește pe prietenă plină de curiozitate, gata să afle toate detaliile.
– Ei, cum a fost? întreabă nerăbdătoare. A fost nebunie, nu-i așa? Povestește-mi!
– Uff, să-ți spun drept, prima dată a fost oribil, doare de nu-ți imaginezi. Dar apoi… e nemaipomenit! răspunde cealaltă, cu ochii visători.
Prietena rămâne pe gânduri, analizând răspunsul:
– Cum adică doare? Cam ce fel de durere? Ca durerea de cap? De stomac?
Cealaltă se amuză și clatină din cap:
– Nuuu!
Prietena continuă, tot mai confuză:
– Atunci cum? Ca durerea de spate? De măsea? De urechi?
Fata dezvirginată râde zgomotos, dar apoi se luminează brusc:
– Da! E ca durerea de măsea!
Prietena face ochii mari și se lasă pe spate, intrigată:
– De ce ca durerea de măsea? întreabă sinceră, neînțelegând comparația.
Cealaltă îi răspunde, zâmbind șiret:
– Pentru că te doare, dar nu vrei să ți-o scoată!
Un oltean ajunge la turci în bazar, fascinat de culorile și diversitatea produselor. După ce se învârte puțin pe acolo, ochii îi cad pe un magazin plin cu pălării de toate formele și culorile. Intră curios, ia una dintre pălării și o pune pe cap, uitându-se admirativ în oglindă.
– Nu vă supărați, cât costă pălăria asta? întreabă el, mândru de cum îi stă.
– 100 lei, răspunde turcul, cu un zâmbet larg.
Olteanul clatină din cap cu hotărâre:
– Nu, 50!
– Nu nu, nu se poate, replică turcul ferm, dar cu o ușoară distracție.
Olteanul își scoate pălăria de pe cap, oftează teatral și pleacă fără alt cuvânt. După vreo două ore, revine, de data asta cu un aer mai hotărât:
– Hai bre, cât costă pălăria asta? întreabă din nou, de parcă prima conversație nu ar fi existat.
Turcul, care între timp făcuse câteva vânzări bune, zice:
– Hai că ți-o dau cu 50 de lei.
Olteanul ridică sprânceana și răspunde imediat:
– Nu! 25…
Turcul dă din umeri, resemnat:
– Nu nu, nu se poate, prietene.
Olteanul iar pleacă, dar se mai oprește puțin la standurile din jur, vorbind tare cu ceilalți cumpărători despre cum negociază el ca nimeni altul. Se mai învârte, dispare și reapare la magazinul de pălării, fix la sfârșit de program.
Turcul, obosit și gata să închidă:
– Ia zi, cât mai stai pe-aici? întreabă el glumeț.
– Hai bre, cât costă pălăria? insistă olteanul, neclintit.
Turcul, exasperat că olteanul tot revine și că oricum aproape a vândut tot:
– Nu costă nimic, mă! Ia-o și du-te!
Olteanul face ochii mari, își pune pălăria pe cap, zâmbește larg și, cu o voce triumfătoare:
– Ntz! Vreau… două!
Bulă, vizibil agitat, oprește mașina pe marginea drumului, după ce un polițist îi face semn să tragă pe dreapta. Coborând geamul, încearcă să afișeze un zâmbet forțat, sperând să îndulcească situația.
– Domnule polițist, chiar trebuie să discutăm despre asta? întreabă Bulă, încercând să pară inocent.
– Domnule Bulă, nu ați acordat prioritate. Știți că asta înseamnă amendă, nu? răspunde polițistul ferm, dar calm.
Bulă se scarpină în cap și oftă lung:
– Știu, știu… Dar 1.000 de lei, domnule polițist? Nu vi se pare cam mult? Adică, îmi pare rău, recunosc că am greșit, dar 1.000 de lei este o sumă uriașă pentru mine. Cum să plătesc atâta?
Polițistul îl privește pe sub sprâncene și, cu o doză de profesionalism combinată cu o mică ironie, îl întreabă:
– Ce job aveți, domnule Bulă? Cu ce vă ocupați?
Bulă răspunde imediat, cu un ton de ușoară mândrie, dar și speranță că asta l-ar putea ajuta:
– Lucrez la un supermarket. Știți, mă ocup de aranjatul rafturilor, inventare, chestii din astea. Muncă cinstită, dar greu să strâng bani…
Polițistul își schimbă poziția, sprijinindu-se de ușa mașinii lui Bulă, și își notează ceva în agendă. După câteva secunde de tăcere, ridică privirea și spune:
– Of, domnule Bulă, înțeleg situația. Și pentru că lucrați la supermarket și aveți nevoie de fiecare leu, o să fiu mai indulgent.
Bulă, ușor speriat, dar cu o licărire de speranță:
– Mulțumesc, domnule polițist, sunteți un om bun! Deci cât trebuie să plătesc? Poate mai puțin?
Polițistul îi întinde procesul-verbal și zice serios:
– În loc de 1.000 de lei, vă amendez cu doar 999,99 lei. Norocul dumneavoastră că sunt om înțelegător!
Bulă, rămas fără replică, se uită la polițist și murmură:
– Mulțumesc… cred?
Articolul Ei, cum a fost? apare prima dată în .
