Un bancher evreu își însoară băiatul.
– Simon, fiule, mâine zburam la Tel Aviv pentru nunta ta. Imi dau brusc seama că nu ți-am spus multe lucruri despre viată. De mâine vei fi împreună cu soția ta, și trebuie să știi unele lucruri. Uite, spre exemplu, cunoști degetele de la mână?
– Sigur, tată, degetul mare, arătător, mijlociu, etc
– Nu, fiule, stai să-ți explic: exista degetul călătoriei, al direcției, al plăcerii, al căsătoriei și al distincției.
– Ah, nu știam asta, tată.
– Degetul călătoriei este degetul mare, care îți permite să faci autostopul; degetul direcției (indexul) îl întinzi ca să indici un anumit lucru; degetul căsătoriei (inelarul), pe care pui verigheta, iar degetul distincției (cel mic) pe care-l ridici când bei cafea.
– Am înțeles, tată, dar ai uitat degetul plăcerii.
– Ah, Simon, l-am lăsat pe cel mai bun la sfârșit.
– Degetul plăcerii este degetul mijlociu, cel mai lung și mai frumos, fiule… îl umezești cu limba și numeri bancnotele.
