– Măi Gheorghe, dă-mi împrumut un kil de pălincă până ce-oi face-o pe-a me, că m-am pus să fac în cazan, da’ m-o luat curentu’ de la moară și s-o dus dracu’ toată treaba…
– Ia, măi Ioane, că doar suntem pretini, nu-s eu zgârcit la licoare. Da’ vezi să mi-o aduci înapoi, că pălinca nu-i ca apa, nu curge la robinet!
După două zile, Ion iarăși apare la poarta lui Gheorghe, cu ochii cam tulburi, dar cu speranță-n glas:
– Măăi Gheorghe, mai dă-mi un kil, că n-am reușit s-o fac pe-a me… O dată mi-o curs prea tare, altă dată mi-o dat în foc și am pierdut jumate… Da’ simt eu c-aproape-i gata!
– Ia, mă Ioane, că te știu om harnic, c-o s-o faci azi, mâne, cum zici tu… doar să nu-ți iasă spirt
După o săptămână, în timp ce Gheorghe stătea liniștit la masă în curte cu Măria lui, în fața unei tocane aburinde și-a unei jumătăți de țuică, îl vede pe Ion venind zâmbitor, cu o pungă mare sub braț și pălăria pe-o parte, semn clar că venise pregătit de „socoteli”.
Gheorghe, simțind pericolul și miros de „încinsă”, îi șoptește repede lu’ Mărie:
– Tu, Mărie, dacă vine la noi, zi-i că nu-s acasă! Și se bagă tacticos sub pat, unde-i liniște și întuneric… și-un miros vag de naftalină.
Ion ajunge la poartă și strigă vesel:
– Ziua bună, Mărieee!
– Ziua bună, Ioane, zice ea, trăgându-și șorțul și încercând să pară mirată.
– Apăi, Gheorghe une-i?
– Nu-i acasă, o zice ea cu o voce cam nesigură, aruncând câte un ochi spre pat.
– No, io am vinit cu ale două chile de pălincă și cu încă o jumate, să ne cinstim ca-ntre pretini, din pălinca nouă. Am reușit-o, mă, are miros de corcodușă coaptă și arde ca sufletu’ în păcat! Dacă Gheorghe nu-i, ne-om cinsti doar noi…
Și cum zice, așa fac. Trag un păhărel, două… râd, mai scapă un „îți șade bine azi, Mărie”, ea roșește ca roșia coaptă, și cumva, între două cinste și o poveste cu vaca care s-a rătăcit, ajung… în pat.
Sub pat, Gheorghe stă nemișcat, încordat ca arcul la balistă, și mai transpirat ca borcanul cu murături în iulie.
Aude, simte, închide ochii și oftă adânc, gândind:
„Mama ei de treabă! Ce să fac?! Pușcă am, cartușe am… dar nu-s acasă!”
Un tânăr modern, cu o șapcă pusă invers și căști în urechi, intră în tramvai cu tatăl său, un bărbat trecut bine de 50, îmbrăcat clasic, cu sacou de stofă și o expresie veșnic nemulțumită.
Tramvaiul e plin ochi. Oamenii stau ca sardinele. Miros de transpirație, clinchet de telefon, o băbuță bombăne că n-are loc, un copil plânge, iar un domn își ține umbrela fix în ochii altuia.
– Măi, tată… (șoptind, dar cu un ton iritat) Mai bine luam un taxi, nu vezi ce aglomerat e tramvaiul ăsta? Parcă suntem într-un borcan cu murături!
Bărbatul oftează adânc, îl privește peste ochelari pe fiu-său, și ridică un deget ca să-i dea replica vieții.
– Mai lasă-mă-n pace, mă, hipsterule! Dacă erai la discotecă ziceai că e atmosferă!
Într-o clasă zgomotoasă, învățătorul încearcă să capteze atenția copiilor. Pe tablă scrie mare: „CE VREAU SĂ DEVIN CÂND VOI FI MARE”
– Copii, azi vorbim despre visuri mari și despre viitor! Hai să vedem… Bulă, tu ce vrei să te faci când vei fi mare?
Bulă, care desenase până atunci un tanc cu laser pe caiet, se oprește din mâzgălit și răspunde cu ochii mari și visători:
– Eu visez să fiu miliardar! Să am yacht, vilă cu piscină, mașini scumpe și o menajeră care-mi face clătite non-stop!
– Oau, impresionant! Și tatăl tău e miliardar?
– Nu… și el visează!
Un bărbat cam trecut de prima tinerețe, roșu la față, transpirat și cu ochii bulbucați de febră , abia se ținea pe picioare. Soția lui, o femeie hotărâtă și ușor exasperată , l-a luat de-o aripă și l-a dus val-vârtej la doctor.
– Domnu’ doctor, face temperatură de trei zile, delirează, mormăie ceva cu “nu mai pot, femeie”, are frisoane… și dacă mai strănută o dată pe mine, cred că iau și eu toată farmacia!
Doctorul îl consultă atent, îi ia pulsul, îi pune termometrul și clatină din cap.
– Hmmm… clar, are o viroză serioasă. Are nevoie de odihnă absolută, fără stres, fără zgomot, fără agitație… și multă liniște în casă!
– Aoleu, dar cum să-l fac să se odihnească?! Nu stă locului, strigă din 10 în 10 minute: “Mariee, dă-mi apă!” sau “Mariee, e prea cald!”, “Marieee, schimbă-mi perna!”
– Stați liniștită, am soluția perfectă. Vă scriu niște somnifere.
– Aaa, perfect. Și… când trebuie să i le dau?
(cu un zâmbet ironic, uitându-se peste ochelari)
– Nu, doamnă… nu sunt pentru el. Sunt pentru dumneavoastră!
