– Îmi aduc aminte că prin anii ’70 am fost luat prizonier… povestea un bătrânel nepotului său, cu o privire gânditoare, de parcă ar retrăi acele momente. Nepotul, curios din fire și fascinat de poveștile bunicului său, se apropie mai mult, convins că urmează o relatare eroică din vremuri de demult.
– Da’ ce, bunicule, pe atunci eram în război?! întrebă nepotul, mirat și oarecum entuziasmat, imaginându-și scene de bătălii și aventuri pe câmpul de luptă.
Bătrânelul zâmbi pe sub mustață, privind chipul inocent al nepotului său, și își lăsă puțin timp înainte de a răspunde, parcă amuzat de așteptările tânărului.
– Nu, băiete… răspunse bunicul cu un oftat ușor, dar cu un zâmbet plin de înțeles. Atunci m-am căsătorit cu bunica-ta!
– Angajat, pe unde-ai umblat? întrebă șeful, privindu-l cu o sprânceană ridicată pe sub ochelari.
– Am fost la baie, șefu’! răspunse angajatul cu un zâmbet timid, încercând să pară cât mai inocent.
– La baie? Juma’ de oră? continuă șeful, neîncrezător și cu un ton care sugera că n-a auzit o scuză mai ridicolă în toată cariera lui.
Angajatul, dându-și seama că trebuie să vină cu o explicație ceva mai detaliată, se uită stânjenit în jur, căutând cuvintele potrivite.
– Păi, ce vreți, șefu’? răspunse el, ridicând ușor din umeri. A fost geamul deschis și… era frig înăuntru… așa că am stat s-o caut!
Șeful îl privi nedumerit, încercând să înțeleagă la ce se referă. În acel moment, angajatul continuă cu un aer de complice:
– Știți cum e, șefu’, în frig… se ascunde bine! Și până s-o găsesc și să o scot din ascunzătoare, a durat ceva…
La o coadă lungă la magazin, doi bărbați discutau aprins despre problemele curente din viața lor, în timp ce așteptau să ajungă la casă. Frigul de afară și așteptarea interminabilă îi făcuseră pe amândoi să fie mai puțin discreți în conversația lor.
Unul dintre ei, vizibil deranjat, spunea cu oftat:
– A mea este uite-așa de mică… Nu mai pot să fac nimic cu ea. Chiar mă enervează rău!
Al doilea bărbat, dând din cap în semn de solidaritate, răspunse:
– Te înțeleg perfect, frate. Și a mea s-a micșorat atât de tare, că aproape nu se mai vede!
O doamnă respectabilă, îmbrăcată elegant, care stătea în fața lor, auzind discuția, se întoarse brusc cu o privire indignată și exclamă:
– Nu vă e rușine, oameni în toată firea să vorbiți așa, în public, și în fața femeilor!? Cum vă permiteți?!
Cei doi bărbați se uitară unul la altul și izbucniră în râs, realizând cum fusese interpretată discuția lor. Al doilea bărbat, zâmbind larg, îi răspunse cu calm:
– Nu te ambala, doamnă! Vorbeam de flacăra de la aragaz. Nu mai are presiune de când s-au făcut lucrările la rețea!
Doamna, roșind ușor, își îndreptă pălăria și se întoarse repede în față, încercând să își ascundă stânjeneala, în timp ce restul oamenilor din coadă chicoteau pe sub mustăți.
