În noaptea nunții, Bubulina stă întinsă pe pat, îmbrăcată într-o cămașă de noapte albă, vaporoasă, și își privește noul soț, pe Bulă, care se învârte emoționat prin cameră, desfăcând nasturii cămășii.
– Bulă, te rog să fii tandru cu mine. Încă sunt fată mare!
Bulă se oprește brusc, ridică din sprâncene și izbucnește în râs.
– Ha! Ha! Ha! Cum poți să fii fată mare, Bubulino?! Doar ai mai fost măritată de trei ori!
Bubulina oftează și se ridică în capul oaselor, încrucișându-și brațele.
– Ei bine, primul meu soț era psihiatru. Tot ce își dorea era să vorbească despre orice. Zi și noapte… „Cum te simți, Bubulino? De unde vine frica ta? Spune-mi despre copilăria ta.”
Bulă dă din cap, amuzat.
– Al doilea meu soț era ginecolog. Tot ce își dorea era să se uite la mine. Serios, nici nu mă atingea! Doar analiza, studia și dădea din cap…
Bulă își freacă palmele, începând să-și piardă răbdarea.
– Și al treilea?!
Bubulina suspină adânc, se lasă pe spate și se uită melancolic la tavan.
– Ah, Bulă… al treilea meu soț era colecționar de timbre… Dacă stau bine și mă gândesc… Ohhhh, Doamne, ce dor mi-e de el!!!
Bulă ajunge acasă după o zi lungă și obositoare de muncă. Își aruncă pantofii într-un colț, se trântește în fotoliu și își deschide nasturii de la cămașă cu un oftat adânc.
O strigă pe nevastă-sa:
– Bubulino, adu-mi o bere, repede, până nu începe!
Bubulina, deși nedumerită, se conformează și îi aduce o bere rece. Bulă o ia cu nerăbdare și o dă pe gât într-o singură înghițitură.
– Repede, mai adu-mi una, că trebuie să înceapă!
Bubulina strânge din dinți, dar se duce și îi aduce încă o bere. Bulă nici nu respiră bine și o golește și pe asta.
– Mai adu-mi una, repejor, că trebuie să înceapă dintr-un moment în altul!
Bubulina încremenește. Își șterge mâinile pe șorț și își încrucișează brațele.
– Măi, animalule! Gata, până aici! Eu spăl, calc, fac curat, fac cumpărături, gătesc toată ziua. Iar tu vii acasă, te arunci în fotoliu și mă tratezi ca pe ultima slugă?!
Bulă oftează, se rezemă de spătar, își dă ochii peste cap și oftează:
– Bubulino, e prea târziu… A început…
Ion vine de la serviciu foarte supărat, cu sprânceana încruntată și un oftat adânc la fiecare pas. Calcă apăsat pe prag și trântește ușa în spatele lui.
Măria, liniștită, îl așteaptă cu masa pusă, aburii de la ciorbă ridicându-se elegant din farfurie.
Ion își trece privirea peste masă și, cum nu găsește nimic în neregulă, oftează și mai adânc. Trebuie să găsească un motiv de ceartă! Își ia farfuria și, fără nicio vorbă, o azvârle pe fereastră.
Măria îl privește scurt, își șterge mâinile pe șorț și, fără să stea prea mult pe gânduri, apucă masa și scaunul, le ridică și le aruncă și pe ele pe geam.
Ion rămâne blocat.
Măria se scutură de praf, își pune mâinile în șold și spune, cu un zâmbet ironic:
– Am înțeles, vrei să mănânci în grădină! Să-ți aduc și o pătură sau te descurci?
Nevasta unui deținut, îmbrăcată cât mai sobru, dar cu o privire hotărâtă, bate la ușa directorului penitenciarului. Acesta, ocupat cu niște hârtii, îi face semn să intre.
– Domnule director, am venit aici să vă rog să-i dați soțului meu o muncă mai ușoară.
Directorul ridică o sprânceană și își scoate ochelarii de pe nas.
– Dar, doamnă, soțul dumneavoastră are una dintre cele mai ușoare munci din penitenciar. Lipește etichete pe sticle. Ce poate fi greu în asta?
Femeia își dă ochii peste cap și oftează, strângându-și poșeta la piept.
– Păi bine, domnule director, nesimțitul mi-a zis că sapă un tunel!
