Într-o seară, soțul ajunge acasă mult mai târziu decât de obicei, cu fața obosită și cearcăne adânci sub ochi. De cum intră pe ușă, soția, deja iritată, îl întâmpină cu brațele încrucișate și privirea tăioasă:
– Unde ai fost până la ora asta?!!?!
Soțul, încercând să pară calm și sigur pe el, începe să-și spună povestea: – Păi, să vezi… Chiar înainte să plec de la birou, secretara s-a oferit să-mi facă o cafea. Și în timp ce se apleca să-mi întindă ceașca, i s-a deschis un nasture la cămașă. Dintr-o dată, decolteul i-a ieșit la iveală și, sincer, nu am putut rezista tentației. Am cedat, dragă, și am făcut dragoste nebună până acum…
Soția îl privește pentru o clipă, scrutându-l din cap până-n picioare, cu sprâncenele ridicate și mâinile pe șolduri. După câteva secunde de tăcere, izbucnește:
– Minți!!! Iar ai stat să-ți instalezi prostia aia de Windows!!!
Soțul vine seara acasă, obosit și nervos, cu fața încărcată de griji după o zi grea la birou. Deschide ușa și intră încet, sperând să se prăbușească pe canapea pentru câteva momente de liniște. Dar nici nu apucă să-și scoată pantofii, că nevasta lui îi sare în brațe, plină de entuziasm și cu ochii strălucind de bucurie:
– Dragul meu, am o veste minunată, sunt însărcinată!
Soțul, deja copleșit de stresul zilei, rămâne pentru o clipă blocat. Privirea lui trece de la surprindere la confuzie, iar în mintea lui începe un amestec de gânduri. Oare ar trebui să fie fericit? Să se gândească la responsabilitățile viitoare? Însă, înainte să-și poată ordona gândurile, dintr-un reflex nervos, deschide gura și spune:
– Și tu?!
Soția îl privește pentru o secundă, complet nedumerită. Apoi, fața ei începe să schițeze un zâmbet ironic, realizând ce tocmai a auzit.
– Cum adică „și tu”? Cine altcineva ar mai fi însărcinată, dragule? Poate ai ceva să-mi povestești?
Soțul, realizând gafă imensă pe care tocmai a făcut-o, încearcă să-și recupereze rapid terenul pierdut: – Aaa… nu, adică… mă gândeam la colega mea de la birou, și ea e însărcinată, și… în fine, e doar oboseala, iubito…
În timp ce alergam în parc azi dimineață, bucurându-mă de aerul proaspăt și liniștea matinală, am început să intru în ritmul meu obișnuit. Parcul era aproape gol, doar câțiva alergători sporadici și câțiva bătrâni care își plimbau câinii. Mă simțeam bine, cu gândurile mele, când deodată, aud pași grăbiți în spatele meu. Mă uit peste umăr și văd un tip, cam la aceeași vârstă cu mine, care alerga în spatele meu. Se apropie de mine cu un zâmbet larg pe față și îmi zice:
„Pot să alerg și eu cu tine?”
Puțin surprins de abordarea lui directă, încerc să mă gândesc rapid dacă îl cunosc de undeva sau dacă vrea doar să împărtășească antrenamentul. În timp ce încerc să-mi dau seama de ce ar vrea să alerge cu mine, îi răspund ironic:
„De ce?”…zic, încetinind puțin ritmul. „Ai furat și tu o poșetă?”
