Într-un sat pitoresc, la poalele unui deal înverzit, locuiau Ion și Maria, un cuplu cunoscut pentru dialogurile lor amuzante și pline de ironie. Într-o după-amiază caldă de vară, Ion stătea pe prispă, bând o limonadă rece, în timp ce Maria pregătea cina în bucătărie.
Dintr-o dată, Ion se hotărăște să îi facă un compliment soției sale, așa cum nu mai făcuse niciodată. O cheamă cu voce tare: — Marie, vino puțin până aici!
Maria, curioasă și zâmbitoare, își șterge mâinile pe șorț și iese afară, întrebându-se ce avea de spus Ion de data aceasta. Se apropie de el, iar Ion o privește adânc în ochi și îi spune: — Marie, ești ca un nor.
Maria, bucuroasă de această remarcă neașteptată, începe să zâmbească larg. În mintea ei, se vedea deja descrisă ca fiind albă și pufoasă, ca un nor de vară pe un cer senin. Cu un zâmbet plin de satisfacție, îi răspunde: — Alb și pufos?
Ion o privește pentru câteva secunde, bucurându-se de anticiparea răspunsului său. Apoi, cu un zâmbet larg și o scânteie de umor în ochi, spune: — Nu, dar atunci când pleci, parcă mi se luminează ziua.
Maria îl privește uimită pentru o clipă, apoi izbucnește în râs. Complimentul lui Ion, deși neașteptat și ironic, a reușit să o amuze teribil. Se îndreaptă spre el, îi dă o ușoară palmă pe umăr și îi spune râzând: — Ah, Ioane, tu și complimentele tale!
Ion râde și el, știind că și-a atins scopul. Și astfel, într-o atmosferă plină de râsete și bună dispoziție, cei doi și-au continuat seara, amintindu-și de ce se iubesc atât de mult, chiar și atunci când complimentele sunt pline de ironie.
