Soțul și soția, după 20 de ani de căsătorie plină de suișuri și coborâșuri, se hotărăsc în cele din urmă să meargă la un psiholog, deoarece bărbatul era copleșit de depresie . În sala de așteptare, soția îi strângea mâna cu o ușoară îngrijorare, în timp ce bărbatul punea în ordine gândurile, încercând să găsească curajul pentru a vorbi despre tot ce îl apăsa.
Ajunși în cabinet, psihologul îi salută cu un zâmbet cald și le cere să se așeze confortabil. După câteva minute de tăcere tensionată, psihologul se uită atent la bărbat și-l întrebă:
– Spune-mi, ce anume te apasă după atâția ani de căsnicie?
Bărbatul, cu o voce tremurândă și ochii înlăcrimați, scoase o listă lungă și detaliată, pe hârtie, în care nota cu grijă fiecare nemulțumire din anii petrecuți împreună:
– Lipsă de atenție;
– Lipsă de dragoste;
– Lipsa de confidențialitate;
– Lipsa comunicării;
– Singurătate;
– Nu mă simt apreciat;
– Nu mă simt iubit;
– Nu mă simt dorit.
Fiecare punct era însoțit de un oftat adânc și de o privire care trăda durerea acumulată. Soția, cu obrajii roșii de jenă și regrete nespuse, privea cum soțul își expunea suferința fără rezerve.
După ce termină de enumerat toate nemulțumirile, atmosfera era încărcată de tensiune. În acel moment, terapeuta, o femeie energică și cu o prezență fermecătoare , se ridică grațios și se apropie de bărbat. Cu o voce caldă și convingătoare, îi spuse:
– Te rog, ridică-te și vino la mine.
Bărbatul, surprins de gestul neașteptat, se ridică încet, iar terapeuta îl îmbrățișă cu pasiune și-l săruta pe buze, ca un ritual de vindecare. Cu o expresie ce îmbina grijă și o sclipire de mister, îl așeză pe canapea, făcându-l să pară că, pentru o clipă, întreaga lume exterioară se estompează. Își scoase hainele cu o eleganță de invidiat și, începând un amor plin de pasiune, îi arătă bărbatului cum se simte cu adevărat dorit .
Între timp, soția, care asistase la întreaga scenă cu ochii mari de șoc , nu-și putea ascunde amestecul de uimire, neîncredere și o doză de umor amar. Gândurile îi zbârliseră: „Așa se rezolvă problemele când nu merg lucrurile bine acasă?!”
Când terapeuta termină, se îmbracă cu atâta grație încât parcă dansa pe muzica unei simfonii invizibile, își aranjă părul cu un zâmbet subtil și se așază lângă bărbatul care rămase fără cuvinte, cu privirea încă pierdută între emoții contradictorii .
Cu o voce calmă și ușor jovială, terapeuta se întoarse spre soție și, cu un zâmbet complice, îi spuse:
– De asta are nevoie soțul tău, de cel puțin 3 ori pe săptămână! Crezi că se poate?
Femeia medită un moment și răspunse:
– Îl pot aduce luni și miercuri, dar vineri nu pot, că fac zacuscă!
La o întâlnire relaxată între prieteni, la o terasă luminată de felinare și cu muzică ambientală în surdină, discuția a ajuns inevitabil la subiectul relațiilor. După câteva povești și zâmbete nostalgice, unul dintre prieteni, cu o doză sănătoasă de umor și ironie, a întrebat:
– Care este diferenţa dintre un celibatar şi un bărbat căsătorit?
Celibatarul, cu ochii plini de speranţă și zâmbetul strălucitor al visătorilor, a exclamat entuziasmat:
– Când te îndrăgosteşti, visul tău e să te însoare, să te pierzi în clipe de pasiune, să trăieşti o poveste de dragoste ca-n filmele romantice!
Apoi, bărbatul căsătorit, cu o privire plină de umor autocritic și cu o licoare de vin în mână, a replicat cu un zâmbet ștrengăresc:
– Dar, pe când ajungi în căsnicie, surpriza realităţii te loveşte ca un val rece de dimineaţă – deodată, tot ce îţi doreşti e să găseşti o cale de a reseta, iar visul se transformă în gândul la divorţ, ca la un buton de „restart” al vieţii!
Râsetele au cuprins grupul, iar atmosfera s-a încărcat de un umor sincer, în care fiecare recunoştea că atât visul, cât şi deziluzia au farmecul lor aparte.
La final, cu o notă de autoironie și cu toată sinceritatea de a recunoaște surprizele vieţii, concluzia a fost:
– Când primul se îndrăgosteşte vrea să se însoare, iar cel de-al doilea vrea să divorţeze!
În cabinetul unui psiholog, ușor luminat de o lampă vintage și decorat cu câteva tablouri relaxante, intră o doamnă vizibil agitată, cu ochii măriți și mâinile tremurânde . Se așază rapid pe scaunul din fața psihologului și, cu glasul cutremurând, spune:
– Doctore, am o problemă și nu știu ce să fac. M-am întors ieri mai devreme acasă și l-am găsit pe băiețelul meu în pat cu fiica vecinilor, amândoi dezbrăcați… Ați putea să stați de vorbă cu ei?
Psihologul, zâmbind ușor în încercarea de a calma situația, își ajustează ochelarii și răspunde cu blândețe:
– Doamnă, dar asta nu e o problemă atât de gravă. Vă rog, calmați-vă. Ce vreți să le spun eu? Copiii mai fac chestii din astea, din curiozitate, e normal să se joace și să descopere lucruri noi.
Doamna se încruntă și își mângâie nervos fruntea, insistând cu voce tare și tremurând de furie:
– Doctore, nu asta vreau să le spuneți! Eu îi înțeleg și n-am nimic împotriva curiozității lor, însă problema este alta! Știți, nu numai că am fost martoră la acest „spectacol” surprinzător, dar, pe deasupra, noră-mea era acolo și…
În acel moment, în cabinet se aude un oftat, iar psihologul, încercând să aducă o notă de umor pentru a destinde atmosfera tensionată, se aplecă ușor înainte și întrebă cu un zâmbet cald:
– Deci, ce doriți să le transmit?
Doamna, privindu-l fix pe psiholog, se lăsă pe spate pentru o clipă, inspiră adânc și, cu o replică finală plină de ironie și umor negru, răspunse:
– Spuneți-le cum să facă să înțeleagă și noră-mea, că era cu mine când i-am găsit.
