Un moșneag respectabil, de nouăzeci de ani, stătea pe o bancă în parc, plângând de zor, cu șervețelele împrăștiate pe lângă el. Lacrimile îi curgeau șiroaie pe obraji, iar oamenii care treceau pe lângă el îl priveau mirați, dar nimeni nu-l întreba nimic.
În cele din urmă, un tânăr curios, care făcea jogging, se oprește și îi spune:
– Bunicule, ce s-a întâmplat? De ce plângeți așa de tare?
Moșul, printre suspine și șervețele mototolite, ridică privirea și îi răspunde:
– Tinere, iubesc o fată de 25 de ani…
Tânărul, uimit, își trage un scaun imaginar și se așază lângă el, interesat:
– Și ce-i rău în asta, bunicule? E o poveste de dragoste frumoasă, nu?
Bătrânul începe să se agite, își freacă mâinile și, printre lacrimi, continuă:
– Nu înțelegi, tinere! În fiecare dimineață, înainte să plece la lucru, facem dragoste. La prânz vine acasă, îmi pregătește masa și facem din nou dragoste. Seara, imediat ce ajunge, mai facem o repriză. După cină, toată noaptea o ținem întruna…
Tânărul, deja cu gura căscată de uimire, îi spune:
– Bunicule, dar asta e relația pe care orice bărbat ar visa să o aibă! Mai ales la vârsta dumneavoastră! Sunteți un erou! Dar… atunci, de ce plângeți?
Moșul îl privește lung, își șterge lacrimile, iar cu voce tremurândă răspunde:
– Am uitat unde stau…
Om plăpând și cu o fire mai timidă, Bulă nu a avut niciodată prea mult noroc în dragoste. Însă asta nu l-a împiedicat să încerce. S-a căsătorit de patru ori, iar fiecare dintre soții i-a oferit lecții pe care nu le va uita niciodată. Povestește el, râzând amar, prietenilor:
– Frate, prima mea soție era activistă de partid. În fiecare seară, aceeași poezie:
„Mai mult și mai bine, Bulă! Mai mult și mai bine!”. Parcă eram la o ședință de plan cincinal în pat! N-a rezistat căsnicia.
– Și a doua? întreabă un prieten curios.
– A doua era profesoară. Cu ea a fost un coșmar. După fiecare încercare îmi zicea:
„Nu e bine! Repetă, Bulă, repetă!”. Practic, era ca și cum dădeam examene zilnic, iar nota de trecere n-o prindeam niciodată.
– A treia? Cum a fost?
– A treia… farmacistă. Asta chiar m-a terminat. Toată ziua îmi repeta:
„Bulă, trebuie de 4 ori pe zi, o dată la fiecare 6 ore, fără să sari nicio doză!”. Îți dai seama? Devenisem mai precis decât un ceas elvețian.**
– A patra, însă, a fost mai bună, nu? întreabă alt prieten, văzând o urmă de zâmbet pe fața lui Bulă.
– Așa e, a patra era inginer agronom. O femeie înțelegătoare, ce să zic. După ce mi-a studiat bine „terenul”, mi-a zis:
„Bulă, numai când poți. Pentru restul timpului, chemăm soldații și studenții!”
La ora de dirigenție, profesoara, plină de entuziasm, decide să afle ce aspirații au copiii din clasă:
– Copii, haideți să vorbim despre visurile voastre! Ce vreți să deveniți când veți fi mari?
Pe rând, elevii încep să răspundă:
– Eu vreau să fiu doctor, ca mama!
– Eu vreau să fiu inginer, ca tata!
– Eu vreau să fiu pilot, să călătoresc în jurul lumii!
Când vine rândul lui Bulă, acesta se ridică mândru și răspunde cu glas tare:
– Eu visez să fiu miliardar, ca tatăl meu!
Profesoara, intrigată și curioasă, își ridică sprâncenele:
– Foarte interesant, Bulă! Tatăl tău este miliardar?
Bulă, fără să clipească, răspunde cu un zâmbet larg:
– Nu, doamna profesoară, dar visează și el!
Bulă și Ștrulă se întâlnesc întâmplător pe stradă, fiecare cu un zâmbet larg pe față, deși evident pentru motive diferite.
– Ce faci, Bulă? Cum îți merge? întreabă Ștrulă curios, știind că prietenul său mereu are ceva neașteptat în tolbă.
– Bine, bine, Ștrulă! Am intrat în afaceri cu cumnatul meu. Am deschis un magazin!
Ștrulă se luminează la față, impresionat:
– Bravo, Bulă! Și cu ce vindeți?
Bulă, făcând o pauză teatrală, îi răspunde serios:
– Cu ranga!
